Fericirea trebuie să vină de la sine – și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă.

„Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi și cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, și chiar numai așa se și întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuși sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultaţi ce anume vă poruncește conștiinţa să faceţi și să duceţi la bun sfârșit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung – repet: pe termen lung! –, succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el.” – Viktor Frankl, Omul în căutarea sensului vieţii

În perioada aceasta, probabil mai mult ca oricând, am avut timp să ne confruntăm cu întrebări despre propria viaţă. Poate că le aveam pe listă, însă nu le venise vremea să formulăm un răspuns pentru ele. Poate că de data aceasta ne-am făcut curaj. Ce reprezintă succesul pentru mine? Când voi putea spune că l-am atins? Ce mă împlinește, mulţumește și satisface în această viaţă? Care sunt valorile mele? Ceea ce fac eu este în acord cu valorile mele? Cât de bine mă cunosc eu pe mine? Desigur, oricând poate fi un moment potrivit să ne punem aceste întrebări și oricând poate fi un moment potrivit să căutăm răspunsuri. S-ar putea să nu ne fie atât de ușor să găsim răspunsuri, iar acest lucru este în regulă. Nu este în regulă să amânăm sau să evităm întrebări al căror răspuns ne poate crește și îmbunătăţi calitatea vieţii.

Viktor Frankl (1905-1997) a trăit experienţa lagărelor naziste. A fost neurolog și psihiatru austriac, fondatorul logoterapiei (vindecarea prin sens). În 1992 a fondat institutul de cercetare știinţifică ce îi poartă numele. Pentru a afla mai multe despre experienţa Holocaustului și cum a reușit el să îi facă faţă, Omul în căutarea sensului vieţii este o carte ce merită a fi citită.

Strategii de intervenţie

Terapia prin sens este o abordare integrativă, pozitivă și existenţială a consilierii și psihoterapiei. Logoterapia se concentrează pe psihologia pozitivă a faptului că viaţa merită trăită în ciuda suferinţelor și a limitărilor.

În psihoterapie, rolul terapeutului este, printre altele, acela de a-l ajuta pe client să înveţe anumite abilităţi cu care să se poată descurca și după finalizarea psihoterapiei. Dacă va ajunge într-o situaţie similară, să își aducă aminte de instrumentele învăţate și să le folosească cu încredere. Un astfel de instrument este Strategia PURE.

Strategia PURE este un acronim din limba engleză: Purpose (Scop), Understanding (Înţelegere), Responsible action (Acţiune responsabilă), Evaluation (Evaluare). Cele patru comori ale terapiei prin sens.

Scop. Componenta motivaţională include obiective, scopuri, direcţii de dezvoltare, valori și aspiraţii. Ne putem folosi de întrebări precum: Ce ar trebui să fac cu viaţa mea?, Care sunt atuurile mele și ce pot face cel mai bine?, Care sunt visurile și interesele mele?, Ce contează cu adevărat în viaţă? Ce valorează cel mai mult pentru mine?, Pentru ce merită să trăiești și să mori?.

Înţelegere. Componenta cognitivă cuprinde un sentiment de coerenţă, un sens al situaţiilor prin care trecem, înţelegerea propriei identităţi și a celorlalţi oameni, conversaţii eficiente. Aici sunt cuprinse întrebări precum: Ce s-a întâmplat?, Ce înseamnă acest lucru?.

Acţiune responsabilă. Componenta comportamentală include reacţii și acţiuni adecvate, a face ceea ce este corect, a găsi soluţiile potrivite, a corecta, a face acţiuni ce sunt congruente cu valorile noastre. Regăsim aici întrebări precum: Care este responsabilitatea mea în această situaţie? Care este cel mai bun lucru pe care îl pot face? Având în vedere circumstanţele și propriile limitări, ce opţiuni reale am? Ce alegeri ar trebui să fac? Ce opţiune este cel mai aproape de credinţele și valorile mele? Mi-am reparat greșelile?.

Evaluare. Componenta afectivă include evaluarea nivelurilor de satisfacţie sau de nemulţumire faţă de o anumită situaţie sau faţă de viaţă în ansamblu. Evaluarea reprezintă o componentă cheie în autoreglare. Dacă rezultatul ei este negativ, atunci poate fi necesar să reevaluăm situaţia și să facem ajustări. Evaluarea aduce întrebări precum: Cum se desfășoară viaţa mea? Am realizat ceea ce mi-am propus să fac? Sunt mulţumit de modul în care mi-am trăit viaţa? Dacă aceasta este dragostea, de ce sunt încă nefericit? De ce sunt nefericit în profesia mea? Care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viaţa mea?.

Alte câteva direcţii importante de amintit și de luat în seamă sunt: gândurile nerealiste, iraţionale, stabilirea obiectivelor, prioritizarea, verificarea realităţii. Toate acestea, astfel încât să fim cât mai siguri că direcţia în care mergem este și una corectă, realistă.

Această strategie poate fi utilizată atunci când avem controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă. Pentru situaţiile asupra cărora nu avem control, ne îndreptăm către cea de-a doua strategie.

Strategia ABCDE este folosită în cazul unor experienţe de viaţă negative prelungite (boală, pierderea cuiva drag, eveniment traumatic). Este similară abordării terapiei prin acceptare și angajament (ACT).

ABCDE vine de la: Acceptance (Acceptare), Belief and affirmation (Credinţă și afirmare), Commitment to action and specific goals (Angajament pentru acţiune și obiective specifice), Discovering new meaning and understanding (descoperirea de noi sensuri și înţelegere), Evaluation the outcome and enjoying positive results (Evaluarea rezultatului și bucuria faţă de rezultatele pozitive).

Această strategie implică mai multe principii psihologice: (a) acceptarea și confruntarea realităţii – principiul realităţii, (b) credinţa că viaţa merită trăită – principiul credinţei, (c) angajarea faţă de obiective și acţiuni – principiul acţiunii, (d) descoperirea sensului și a semnificaţiei – principiul „AHA”, (e) evaluarea principiilor anterioare – principiul autoreglării.

A – Puterea acceptării. Acceptarea realităţii și a limitelor este esenţială în cadrul terapiei prin sens. Refuzarea acceptării faptului că există o problemă în viaţa noastră ne poate distruge zi după zi, în timp ce acceptarea vindecă.

Acceptarea nu înseamnă renunţare sau pasivitate. Trebuie să fim sinceri, să învăţăm cum să transcendem și să transformăm ceea ce nu poate fi schimbat. Terapia prin sens recunoaște diferite niveluri de acceptare: (a) acceptarea cognitivă – recunoașterea raţională că s-a întâmplat ceva, (b) acceptarea emoţională – disponibilitatea confruntării și retrăirii reacţiilor emoţionale dureroase faţă de eveniment, (c) acceptarea deplină – recunoașterea sinceră a impactului deplin al evenimentului asupra vieţii, (d) acceptarea integratoare – învăţarea integrării evenimentului negativ în propria viaţă, (e) acceptarea existenţială – învăţarea trăirii cu ceea ce nu poate fi schimbat, (f) acceptarea transcendentală – disponibilitatea de a ne ridica deasupra acceptării, să lăsăm trecutul în urmă și să mergem mai departe, (g) acceptarea transformativă – învăţarea transformării evenimentului negativ în ceva pozitiv.

Câteva intervenţii și exerciţii care vor facilita acceptarea: revizuirea evenimentelor traumatice în detalii, normalizarea adversităţilor, acceptarea propriilor limitări și slăbiciuni, practicarea recunoștinţei și iertării, rugăciunea.

B – Puterea credinţei și a afirmării. Afirmarea valorii intrinseci și a sensului de a fi în viaţă și credinţa în faptul că acestea pot fi realizate sunt necesare. Afirmarea faptului că progresul poate fi atins influenţează probabilitatea de a continua parcursul schimbării. Drumul recuperării este adesea abrupt și greu, plin de neplăceri și dureri, dar calea aceasta ne învaţă să rezistăm și să perseverăm. Credinţa ajută. Ea naște speranţă și inspiră progresul.

C – Puterea acţiunii. Schimbarea reală este posibilă numai atunci când începe primul pas concret într-o nouă direcţie. După cum spune proverbul chinezesc, o călătorie de mii de kilometri începe cu un pas. În acest sens, trebuie să acţionăm. Chiar dacă nu ne vine să facem acest lucru, trebuie să îl facem. În numeroase circumstanţe, acţiunea este mai importantă decât sentimentele, mai importantă chiar decât gândirea. Recuperarea depinde de angajamentul de a urmări anumite valori și de acţiunea responsabilă pentru a face schimbări în diverse domenii ale vieţii. Dezvoltarea persistenţei este necesară pentru realizarea unor schimbări durabile și formarea unor noi tipare de gândire și comportament. Se pot utiliza exerciţiile fizice, psihologice, relaţionale sau spirituale. Este importantă (a) dezvoltarea și punerea în practică a planurilor de acţiune, (b) stabilirea unor obiective concrete și specifice, (c) pași mici către atingerea fiecărui obiectiv.

D – Puterea descoperirii. În întunericul confuziei și al disperării, dintr-odată se aprinde o lumină și parcursul călătoriei începe să aibă sens. Multe instrumente pot ajuta în acest sens: terapia expresivă, întrebările puternice, ţinerea unui jurnal, autoreflecţia, întrebările socratice.

E – Evaluarea rezultatului și bucuria faţă de rezultate. Evaluarea reprezintă componenta afectivă a autoreglării. Dacă nimic nu pare să funcţioneze și nu există nicio reducere a simptomelor și nicio îmbunătăţire în urmărirea obiectivelor pozitive ale vieţii, atunci este necesară o anumită ajustare. Emoţii pozitive precum: bucuria, ușurarea, recunoștinţa și încrederea sunt inevitabile dacă cele patru etape strategice ABCDE anterioare au succes. Sentimentele și rezultatele pozitive consolidează schimbările pozitive.

Voinţa de sens este probabil cea mai influentă contribuţie teoretică a lui Frankl în domeniul psihologiei. Este modalitatea lui de a vorbi despre cea mai adâncă dorinţă a spiritului uman și a deschide poarta spre explorarea spiritualităţii și a tărâmului transcendental. Potrivit lui Frankl, această dorinţă spirituală nu poate fi pe deplin satisfăcută de plăcere, putere și achiziţii materiale. Nu poate fi satisfăcută decât pierzându-ne pe noi în a servi un scop mai înalt și un bine mai mare.

Acest principiu pare un ecou a ceea ce Iisus Hristos îi învăţa pe ucenicii Lui: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Credinţa în Dumnezeu nu presupune că avem o viaţă lipsită de griji și probleme, ci o viaţă plină de speranţă, de pace și de liniște în furtuni, dar mai ales sens în fiecare zi a vieţii noastre.