Bune sau rele, lucrurile se întâmplă oricum. De ce să depunem eforturi suplimentare încercând să răspundem pozitiv la anumite situaţii sau comportamente? Pentru ce să fim recunoscători?

Viaţa ne oferă motive de satisfacţie, dar și de nemulţumire. Ne dă lămâi, cum spun americanii, pe care nu le putem face mereu limonadă. De fapt, inamici ai stării de bine se regăsesc la tot pasul: pierderi, boli, circumstanţe ostile.

Fiecare zi lansează o nouă provocare la adresa echilibrului vieţii și este greu să rămânem cu zâmbetul pe buze, să exersăm mereu jocul bucuriei.

Unii se pot ridica deasupra problemelor, cultivând cu succes optimismul, alţii devin nemulţumiţi cu normă întreagă. Din perspectiva lor, întotdeauna lipsește ceva. Sau, dacă nu lipsește, atunci este prea mult, prea puţin, prea târziu, prea devreme. Este oricum numai bine, nu.

Mulţi dintre noi recunosc tiparul. Se potrivește părinţilor cu așteptări infinite, profesorilor exigenţi, amicilor mofturoși, soţilor și soţiilor greu de înduplecat, vecinilor indignaţi de sunetul cheii în broască.

Unii se regăsesc ei înșiși în descriere. Se numără printre cei care cred că iarba nu este îndeajuns de verde, care nu pot gusta o bucurie fără să-i găsească cel puţin un cusur, care transformă ingratitudinea în stil de viaţă.

Indiferent de care parte a baricadei stăm, nemulţumirea ne afectează într-o formă sau alta. Indispoziţia, starea de sănătate precară, relaţiile sociale deficitare sunt doar câteva dintre efectele adverse ale lipsei de mulţumire.

Recunoștinţa poate fi dezvoltată prin scris

Încercând să îi determine cauzele, cercetători interesaţi de „otrava” nerecunoștinţei au condus studii relevante în acest sens. Rezultatele obţinute arată că există o largă paletă de factori care influenţează dispoziţia de a fi sau nu recunoscători: moștenirea genetică, structura și activitatea creierului, mediul familial, anumite trăsături de personalitate (narcisismul). În procente și în moduri distincte, toate contribuie la desensibilizarea faţă de interacţiuni și situaţii pozitive.

Mai importantă decât identificarea factorilor este însă capacitatea noastră de „reprogramare”, posibilitatea de a ne îmbunătăţi profilul. Scrisul reprezintă un instrument eficient de activare a spiritului de mulţumire. Conform specialiștilor, păstrarea unui jurnal al recunoștinţei sau redactarea periodică a unor răspunsuri de apreciere ca urmare a gesturilor de bunătate primite din jur crește șansele de a experimenta gratitudinea. Prin scris, recunoștinţa poate fi dezvoltată asemenea mușchilor antrenaţi la sală. Prin antrenament, ea ne face mai fericiţi și mai buni. Exprimarea gratitudinii intensifică activitatea din zona cerebrală responsabilă de anticiparea efectelor propriilor acţiuni asupra altora, ajutându-ne să resimţim beneficiile generozităţii personale ca pe o recompensă, să fim mai altruiști.

Recunoștinţa este strâns legată și de speranţă. Un experiment derulat la Hope College, în Michigan, a evidenţiat dependenţa dintre cele două. Participanţii invitaţi să noteze motivele actuale de mulţumire și ocaziile în care speranţele lor trecute s-au materializat peste așteptări au înregistrat un grad mai ridicat de optimism cu privire la viitor.

Concluziile generale dezvăluie un adevăr important: abilitatea de a aprecia motivele de bucurie, darurile vieţii și mărinimia oamenilor ne influenţează, în mod semnificativ, așteptările. Mecanismul funcţionează și în sens invers. Când nu avem așteptări deosebite, devenim incapabili de recunoștinţă, deși realitatea ne dă motive pentru contrariu. Se creează astfel un cerc vicios alcătuit din profeţii care se autoîmplinesc.

Lipsa schimbării ne trage în jos

Deşi ispititoare, lipsa schimbării ne trage în jos. Psihologul Jennifer Delgado atribuie cinci riscuri majore obiceiului de a nu cultiva mulţumirea în raport cu noi înșine și cu cei din jur: nefericirea, persistenţa gândurilor negative, fragilitatea emoţională, sentimentul inutilităţii (lipsa unui scop esenţial), problemele de sănătate.

Efectul cel mai previzibil al ingratitudinii este nefericirea adânc ancorată în cotidian. Refuzul de a vedea partea plină a paharului și de a mulţumi pentru binele din mijlocul răului ne apropie cu pași repezi de nefericire; ne încarcă cu o povară greu de purtat.

Un al doilea efect, la fel de puternic, este dificultatea de a renunţa la gânduri şi emoţii nocive. Potrivit lui Delgado, condiţiile nefavorabile nu împiedică exprimarea gratitudinii. De fapt, atunci avem cea mai mare nevoie de puterea ei vindecătoare, când fericirea se năruie și speranţele pălesc succesiv. Ca un loc salvator pe timp de furtună, recunoștinţa transferă atenţia de la pierderi la câştig, de la obstacole la oportunităţi, ajutându-ne să depăşim situaţiile de criză, chiar şi neputinţa generată de traume.

Nerecunoștinţa se răsfrânge și asupra sănătăţii psihoemoţionale. Comparativ cu cele care spun des „mulţumesc”, persoanele ingrate prezintă un risc mai mare de a dezvolta anumite comportamente adictive sau tulburări, ca depresia și anxietatea. Ele tind totodată să întâmpine dificultăţi de găsire a unui scop în viaţă, de a se accepta pe sine și a atinge un grad satisfăcător al independenţei emoţionale. Studiile demonstrează că manifestarea recunoștinţei încurajează căutarea unui sens existenţial și asigură resursele necesare împlinirii lui: luciditate, motivaţie, energie, entuziasm.

Sănătatea fizică fluctuează și ea în funcţie de dispoziţia noastră de a fi sau nu mulţumitori. Stresul derivat din lipsa simţămintelor de mulţumire favorizează apariţia anumitor afecţiuni medicale. Tulburările de somn reprezintă un exemplu grăitor în acest sens. Frecvenţa gândurilor negative (automate) care ne împiedică să adormim scade sub efectul unei atitudini recunoscătoare, în timp ce calitatea somnului crește simţitor.

Apogeul efectelor adverse constă în degradarea relaţiilor umane. Deloc surprinzător, nemulţumiţii prin definiţie nu se bucură de o bună reputaţie printre semenii lor. Uneori, unicul lucru de care „se bucură” este singurătatea. Există și excepţii, dar, de cele mai multe ori, oamenii care văd doar lămâi, fără limonadă, nu exercită o atracţie remarcabilă asupra celor din jur. Sunt, dimpotrivă, evitaţi, etichetaţi ca lipsiţi de credibilitate, de modestie și de simţ realist.

Sâmburele nemulţumirii dă rod bogat

Poate că o atitudine lipsită de recunoștinţă nu ne reprezintă personalitatea nici măcar în proporţie de 50, 30 sau 15 la sută. Dar nu trebuie ca nemulţumirea să ne acapareze cu totul înainte să înţelegem că, odată plantat, sâmburele nemulţumirii dă rod din ce în ce mai bogat. Dacă astăzi tratăm cu indiferenţă simpla favoare a unui prieten sau un gest oarecare de amabilitate, s-ar putea ca mâine să ignorăm un motiv și mai mare de recunoștinţă.

Spiritul de mulţumire este ca un colac de salvare, ne ajută să supravieţuim când valurile palpită. Nu contează dacă lipsurile primează, dacă prietenii ne mai și greșesc, dacă zilele sunt mai mult mohorâte decât inundate cu raze de soare.

Dincolo de argumentele contra, avem și motive să fim recunoscători și să ne exprimăm ca atare. Dincolo de predispoziţia naturală, avem și posibilitatea să cultivăm voit gratitudinea, să o fortificăm. Să forăm în profunzime semnificaţia experienţelor personale şi să apreciem zilnic sursa bucuriilor speciale sau a celor mici, de duzină. Să tratăm cu respect oamenii care (ne) fac bine. Să fim mulţumiţi cu noi înşine.

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.