„Un om este la fel de mare ca lucrurile care îl mânie.” (Winston Churchill)

În după amiaza în care Lisa a plecat de acasă, pentru a medita în liniște la evenimentele zilei, lucrurile scăpaseră de sub control suficient de mult încât să o îngrozească. Lisa avea probleme cu gestionarea mâniei, dar nu mai ţintise niciodată cu o farfurie pe cineva. Până când, în cursul unei discuţii în contradictoriu cu soţul ei, platoul greu pe care îl spăla la chiuvetă pornise brusc spre capul acestuia, ratându-l totuși și făcând ţăndări geamul pictat al camerei. Administratorul clădirii era deja pe drum când John, soţul Lisei, a anunţat-o calm că nu va minţi atunci când va răspunde la întrebările acestuia despre modul în care fereastra ajunsese o mână de cioburi. În liniștea asurzitoare din mașina parcată pe una dintre străzile orașului, Lisa se întreba dacă incidentul ar putea ajunge în ziar, speriată atât de ce făcuse, cât și de reacţia enoriașilor, prea puţin obișnuiţi cu soţii de pastor care să arunce farfurii ca și cum ar fi aruncători abili de discuri.

Istorii precum cea povestită de Lisa Bevere i-ar putea deruta pe cei care cred că un creștin mânios este pur și simplu o construcţie oximoronică, dar ea poate fi folosită ca o rampă de discuţii despre modul în care ne poate afecta mânia atunci când nu reușim să o gestionăm, dar și despre legitimitatea prezenţei acestui sentiment controversat în ghemul de emoţii, sentimente și reacţii pe care le trăiesc creștinii.

Există mânie corectă?

La originea sa necoruptă, mânia este de fapt o formă de iubire”, afirmă pastorul Timothy Keller, explicând că mânia poate fi dragostea activă care răspunde unei ameninţări venite asupra oamenilor pe care îi iubim. Ne mâniem pe șoferii inconștienţi care urcă la volan după ce au consumat alcool pentru că știm că familiile sau prietenii noștri ar putea suferi din pricina unui astfel de comportament.

Potrivit Bibliei, mânia este o emoţie umană naturală, observă consilierul Karen Green, citând cuvintele apostolului Pavel: „Mâniaţi-vă și nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Atunci când reușim să o controlăm, mânia are o serie de aspecte pozitive, susţine Green: semnalează necesitatea de a rezolva o problemă deranjantă, ne motivează să luăm atitudine faţă de nedreptatea din societate, iar exprimarea mâniei ne protejează de efectele adverse ale interiorizării furiei.

Mânia „este dovada nobleţei, nu a depravării noastre”, fiind un indiciu al preocupării noastre pentru dreptate, prin urmare, pentru moralitate.

Biblia spune că Dumnezeu este dragoste. Cu toate acestea, cuvântul mânie se regăsește de 455 de ori în Vechiul Testament, de 375 de ori referindu-se la mânia lui Dumnezeu, iar Noul Testament consemnează câteva ocazii în care Iisus a fost mânios. Mânia și dragostea divină nu sunt atribute care se exclud reciproc, argumentează consilierul matrimonial Gary Chapman. Iubirea reprezintă motivul pentru care Dumnezeu se mânie pe tot ceea ce afectează binele creaturilor Sale.

Atunci când este vorba de mânia umană, departe de a fi, în sine, un sentiment păcătos sau greșit, ea este emblematică pentru faptul că am fost creaţi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, susţine Chapman. Avem o imagine destul de clară a ceea ce este corect și greșit, iar mânia irumpe, de obicei, în situaţiile în care credem că (ni) s-a greșit. Prin urmare, în timp ce percepţia noastră asupra nedreptăţii poate fi validă sau nu, mânia în sine „este dovada nobleţei, nu a depravării noastre”, fiind un indiciu al preocupării noastre pentru dreptate, prin urmare, pentru moralitate.

Organizaţia Mothers Against Drunk Drivers (Mame împotriva șoferilor beţi – MADD), una dintre cele mai populare și mai influente din SUA, a fost fondată de o mamă îndurerată și mânioasă deopotrivă. Pe 3 mai 1980, Cari Lightner, o fată de 13 ani din California, a fost omorâtă de un șofer care scăpase mașina de sub control. Mama ei, Candy Lightner, a aflat de la poliţiști că șoferul mai fusese arestat pentru conducere în stare de ebrietate și că era pasibil de o pedeapsă destul de ușoară, chiar dacă fugise de la locul accidentului (în cele din urmă, a fost închis timp de 21 de luni). Câteva luni mai târziu, Candy Lightner fonda o organizaţie care să lupte împotriva a ceea ce a numit „singura formă de omucidere social acceptată”, iar în următoarele două decenii, legile cu privire la conducerea în stare de ebrietate au devenit mult mai aspre, numărul deceselor înregistrate în acest gen de accidente diminuându-se cu 40%.

Chipul congestionat al mâniei

Dacă suntem onești, admitem că de foarte multe ori mânia noastră nu este activată de nedreptatea pe care o vedem în jur (relaţii abuzive, cruzime faţă de animale, încălcarea drepturilor unei persoane sau ale unui grup). De fapt, prea adesea manifestăm o mânie deformată, nevalidă, provocată de așteptări neîmplinite, de presupuneri false, de oboseală și de alte lucruri care nu au nimic de-a face cu o situaţie nedreaptă, punctează Chapman.

Furia explozivă, necontrolată, indiferent dacă este justificată sau nu, este acompaniată de o suită de consecinţe negative: poate duce la rănirea fizică sau emoţională a altora (ori a propriei persoane), distorsionează gândirea și generează acţiuni regretabile sau chiar condamnate de lege, înstrăinează prietenii sau membrii familiei. Și, nu în ultimul rând, își pune amprenta asupra sănătăţii noastre.

Furia cronică se asociază cu anxietatea, insomnia și oboseala, dar reduce și capacitatea de răspuns a sistemului imunitar, sporind riscul de infecţie și, posibil, de cancer, afirmă cardiologul Cynthia Thaik.

Furia cronică se asociază cu anxietatea, insomnia și oboseala, dar reduce și capacitatea de răspuns a sistemului imunitar, sporind riscul de infecţie și, posibil, de cancer, afirmă cardiologul Cynthia Thaik.

Unele studii au sugerat faptul că există o asociere între furie și apariţia bolilor coronariene. De fapt, o analiză publicată în anul 2000, care a colectat date de la aproape 13.000 de subiecţi, a arătat că un nivel ridicat de mânie dublează riscul bolilor coronariene și crește de aproape trei ori riscul de infarct, chiar și în cazul unei tensiuni arteriale normale.

Dacă furia persistă, iar tensiunea arterială și ritmul cardiac sunt afectate, acest lucru duce indirect la boli coronariene sau la boli ale mușchiului cardiac”, explică medicul cardiolog Michael Kutcher, de la Wake Forest Baptist Medical Center.

Fiecare capăt al continuumului este problematic”, susţine Laura Kubzansky, profesor la Școala de Sănătate Publică Harvard, explicând că atât furia explozivă, cât și cea neexprimată dăunează organismului, menţinându-l stresat, în gardă pentru a face faţă unei crize.

În plus, persoanele care își alimentează emoţiile negative tind să facă alegeri defectuoase cu privire la stilul lor de viaţă. „Știm că oamenii anxioși, deprimaţi și mânioși sunt mai susceptibili la fumat, la angajarea în mai puţine activităţi fizice, la obiceiuri nutriţionale greșite și la consumul de alcool în exces”, conchide Kuzbansky.

Cum ne controlăm mânia

Chiar dacă suntem tentaţi să pasăm vina pentru puseurile noastre de mânie, în realitate noi suntem responsabili de modul în care percepem un eveniment negativ, dar și de modul în care ne reglăm intensitatea răspunsului. Multe persoane se scuză pentru crizele de furie pe care le au, pretinzând că nu se pot controla, dar „în 99% din cazuri nu este adevărat. O explicaţie mai realistă ar fi: «Nu aloc suficient timp și efort pentru a-mi controla emoţiile»”, punctează psihologul și expertul în managementul mâniei Grant Brecht.

Specialiștii recomandă diferite metode de gestionare a mâniei, iar în cazul în care aceasta escaladează ori se permanentizează, poate fi necesar să se apeleze la ajutor specializat.

Furia are multe faţete  – uneori se ascunde după paravanul fricii, alteori se deghizează în tristeţe, iar furia nerezolvată se poate transfera asupra altor persoane și situaţii decât cele care au activat-o.

Recunoașterea mâniei este un pas important în procesul stingerii ei corecte. Adesea nu recunoaștem că suntem furioși, iar creștinii pot avea motive suplimentare pentru a nu-și dezvălui mânia, atunci când pun semnul egalităţii între această emoţie naturală și păcat. În orice caz, furia are multe faţete care o pot face greu de recunoscut – uneori se ascunde după paravanul fricii, alteori se deghizează în tristeţe și, nu de puţine ori, furia nerezolvată se transferă asupra altor persoane și situaţii decât cele care au activat-o, punctează consilierul Karen Green.

Abţinerea de la o reacţie imediată ne protejează de pericolul de a ne exprima mânia într-o manieră distructivă verbal sau fizic. Ne este familiar sfatul de a număra până la 10 înainte de a spune ceva sau a reacţiona, dar în realitate am putea avea nevoie să numărăm până la 100 sau mai mult; ori, și mai bine, de a folosi această pauză pentru a reflecta asupra motivelor mâniei noastre, pentru a clarifica gravitatea problemei și pentru a ne ruga pentru înţelepciunea de a rezolva incidentul.

Analizarea opţiunilor care bombardează mintea pe fondul mâniei. În cazul creștinilor, gama de reacţii la o nedreptate suferită se restrânge la două, subliniază Chapman: a confrunta persoana, într-o manieră potrivită, cu greșeala pe care a comis-o și acceptarea răului deja consumat, cedându-I lui Dumnezeu dreptul de a judeca și, eventual, a rezolva această problemă. Fiecare opţiune are avantajele ei, iar cea de-a doua opţiune nu echivalează cu interiorizarea mâniei, ci reprezintă pur și simplu renunţarea la dreptul de a ne răzbuna, potrivit sfatului biblic („Nu vă răzbunaţi niciodată singuri, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! zice Domnul.»” – Romani 12:19).

Exprimarea mâniei trebuie să aibă loc într-un mod neconflictual, afirmând preocupările și nevoile în mod clar, fără a-i răni sau controla pe alţii. Specialiștii de la Mayo Clinic subliniază că este preferabil să folosim verbele la persoana I singular („Sunt supărat pentru că treburile casei rămân mereu responsabilitatea mea”, în loc de: „Niciodată nu te-au interesat treburile casnice.”). De asemenea, mânia doar va înrăutăţi lucrurile, dacă discuţia nu avansează de la lucrurile care au generat mânia la identificarea posibilelor soluţii.

Exerciţiul fizic reprezintă o metodă foarte bună de relaxare și de ameliorare a stresului, intervenind, prin urmare, în controlul mâniei. Dacă știi că urmează să te confrunţi cu o situaţie care te-ar putea irita, ar fi bine să alergi puţin înainte, spune psihologul specializat în stres Nathaniel Thom, care susţine că „exerciţiul fizic, chiar într-o singură rundă, poate avea un efect profilactic robust împotriva apariţiei mâniei”.

Atunci când mânia scapă de sub control și determină o persoană să facă lucruri pe care le regretă sau care îi rănesc pe alţii, este momentul în care cel în cauză trebuie să caute ajutor de specialitate, pentru a fi ghidat pe drumul recăpătării controlului asupra emoţiilor sale.

La răscruce de mânie. Și dincolo de ea.

Iertarea presupune să ne concentrăm mai degrabă pe Dumnezeu decât pe cel care ne-a nedreptăţit.

Un creștin trebuie să fie „zăbavnic la mânie”, pentru că „mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19). 

Citând textul din Iacov, Lisa Bevere susţine, într-o carte care explorează propria ei luptă cu furia, că mânia nu este soluţia cea mai bună de a reacţiona, nici măcar în cazul în care suntem trataţi în mod nedrept. 

Pentru a ne elibera de mânie, va fi nevoie să iertăm, în final, ofensele care ne-au fost aduse, iar iertarea presupune să ne concentrăm mai degrabă pe Dumnezeu decât pe cel care ne-a nedreptăţit (ceea ce nu schimbă situaţia, dar modifică substanţial perspectiva). 

Alternativa nu este nicidecum preferabilă, remarca scriitorul și teologul Frederick Beuchner: Să-ţi lingi rănile, să simţi pe buze gustul jignirilor din trecut, să rostogolești pe limbă cuvintele pregătite pentru o confruntare pe care o aștepţi (…) e un ospăţ regesc. Singurul neajuns este că cel din care te înfrupţi cu atâta lăcomie ești chiar tu.”