Conflictele maritale nu ocolesc nici măcar cuplurile fericite, doar că acestea deţin instrumente simple, dar eficiente, de a-și cimenta relaţia într-un mod care să nu permită episoadelor conflictuale să derapeze, distrugând conexiunea emoţională dintre parteneri.

Conflictele nu sunt înfricoșătoare dacă știi să le faci faţă, dar turnura pe care o iau depinde foarte mult de calitatea relaţiei, explică psihologul James Creighton. Într-o relaţie solidă, partenerii au curajul și deschiderea de a aborda inclusiv subiectele sensibile, pe când în relaţiile fragile fiecare nouă dispută tinde să amplifice distanţa dintre parteneri.

Când tăcerea nu este de aur

Prea puţini terapeuţi recomandă conflictul și la fel de puţine cupluri ar dori să se confrunte cu el, dar disputele au potenţialul de a închega mariajul, concluziona profesorul John Gottman cu mai bine de 30 de ani în urmă, el însuși surprins de rezultatele studiului efectuat în colaborare cu psihologul Lowell Krokoff. De fapt, scria Gottman, concluziile cercetării au fost neașteptate, contraintuitive, așa că, în primă fază, cercetătorii s-au gândit că trebuie să se fi strecurat undeva o eroare. În esenţă, studiul a arătat că partenerii care au dezacorduri, dar le tratează într-un mod sănătos, își fortifică relaţia de-a lungul timpului. Cuplurile care ies chiar mai puternice din vortexul conflictelor conjugale sunt cele în care partenerii se simt liberi să fie supăraţi pe comportamentul sau reacţiile celuilalt, au convingerea că partenerul le înţelege punctul de vedere și reușesc, în final, să ajungă la o soluţie.

De asemenea, studiul a arătat că printre cele mai distructive maniere de tratare a conflictelor se regăsesc refugierea în încăpăţânare, apărarea înverșunată sau fabricarea de scuze, fixarea pe ce trebuie să schimbe celălalt, insultarea partenerului, văicăreala sau obiceiul de a atribui celuilalt gânduri, sentimente și motivaţii greșite.

Absenţa conflictului poate fi de rău augur pentru un cuplu, a concluzionat Gottman, explicând că, în unele căsnicii, există chiar o înţelegere între parteneri de a nu lupta unul împotriva altuia – un acord care livrează liniște în condiţii prielnice, dar care devitalizează relaţia și prefigurează eșecul de a face faţă vremurilor grele.

Greșeala majoră a cuplurilor este că evită să discute problemele din relaţie până în momentul în care se umple paharul.

Încercând să fructifice rezultatele acestui studiu, psihologul Howard Markman a coordonat un proiect al Universităţii din Denver care avea ca scop instruirea cuplurilor pentru a dobândi abilităţi de rezolvare constructivă a conflictelor. Într-o primă etapă, cuplurile care au învăţat cum să gestioneze conflictele au raportat un nivel mai scăzut de fericire, dar satisfacţia legată de relaţie a crescut în timp. De asemenea, rata divorţurilor la cuplurile care au participat la acest program de instruire a fost de două ori mai scăzută decât cea a cuplurilor care n-au beneficiat de program.

Greșeala majoră a cuplurilor este că evită să discute problemele din relaţie până în momentul în care se umple paharul, iar șansele unei dispute sănătoase se reduc la zero, scrie Joseph Grenny, coautor al bestsellerului Crucial Conversations. Chiar dacă pe termen scurt strategia pare să funcţioneze, această tăcere are costuri piperate pe termen lung asupra încrederii, intimităţii și conexiunii dintre parteneri, punctează Grenny.

Tiparele pe care le folosim în tratarea unui conflict pot prezice longevitatea unei căsnicii, potrivit studiilor. Există câteva modele foarte toxice, precum cele în care tinerii căsătoriţi ţipă sau se insultă în timpul unei dispute, model care crește riscul divorţului. Un alt tipar deosebit de toxic este cel în care un soţ are o manieră constructivă de rezolvare a conflictului, în timp ce celălalt se retrage – aceasta a fost concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Michigan. Soţul care încearcă să asculte punctul de vedere al celuilalt cu calm sau să-i înţeleagă sentimentele interpretează obiceiul partenerului de a se sustrage discuţiilor ca pe o lipsă de investiţie în relaţie, ceea ce crește șansele dizolvării mariajului, explică cercetătorul Kira Birditt.

Și cuplurile fericite se ceartă, dar își aleg mai bine bătăliile

Cuplurile fericite au și ele probleme conjugale, dar secretul lor este acela că adoptă o abordare a conflictului centrată pe soluţii, crede  Amy Rauer, coordonatoarea unui studiu pe această temă publicat în 2019. Cuplurile care au participat la studiu au numit intimitatea, timpul liber, sarcinile domestice, comunicarea și banii printre problemele cele mai serioase cu care se confruntă, în timp ce religia, gelozia și problemele legate de rude au fost plasate în categoria celor mai puţin importante.

Un factor important al fericirii în relaţie pare să fie acela al concentrării pe conflicte care au o rezolvare clară, au constatat cercetătorii. Astfel, cuplurile fericite au ales să discute probleme legate de distribuirea sarcinilor în gospodărie, la care este mai simplu să se identifice soluţii concrete. De asemenea, cuplurile cu o relaţie de lungă durată au raportat că se confruntă cu puţine probleme care să poată fi etichetate drept grave. În concluzie, concentrarea pe problemele perpetue, la care este dificil de găsit o rezolvare, erodează încrederea în relaţie, dar colaborarea partenerilor pentru a stinge conflicte de mică anvergură le conferă încrederea că își pot rezolva și neînţelegerile serioase, spune Rauer.

cum-sa-te-certi-inteligent-in-cuplu_exp

Citește și: Cum să te cerţi inteligent în cuplu

Combustibilul conflictului: de la emoţie la credinţa care o generează

A te simţi înţeles și respectat în timpul unei dispute reprezintă un factor crucial al rezolvării constructive a conflictelor, spune psihologul Randi Gunthe. Cele 4 decenii de terapie de cuplu i-au arătat, spune Gunthe, că motivele de conflict sunt secundare, ceea ce primează în salvarea relaţiei fiind grija partenerilor de a rămâne prieteni în timp ce traversează episoade conflictuale și se străduiesc să identifice soluţii care să funcţioneze.

Soţiile au un rol major în gestionarea emoţiilor negative și conservarea satisfacţiei relaţiei de cuplu.

Emoţiile negative ameninţă bunăstarea cuplului, dar, în gestionarea lor, soţiile au un rol foarte important, spune psihologul Lian Bloch, rezumând astfel concluziile unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din California – Berkeley, care a constatat că abilitatea soţiei de a-și păstra sau recâștiga foarte repede calmul în timpul unei dispute reprezintă un element-cheie al conservării satisfacţiei relaţiei de cuplu. Cercetătorii au analizat casete video cu cele 80 de cupluri care au participat la studiu și care au fost înregistrate periodic în timpul disputelor pe care le-au avut de-a lungul a 13 ani. Rezultatele au arătat că există o corelaţie între lungimea timpului în care partenerii s-au lăsat antrenaţi de sentimentele negative și fericirea maritală pe termen lung, dar și că, în relaţiile în care soţiile au reușit să-și redobândească rapid calmul, șansele de fericire ale cuplului pe termen scurt și lung au crescut. Capacitatea soţului de a-și păstra sau recâștiga calmul nu a avut un impact la fel de puternic asupra fericirii cuplului.

„Emoţiile stau la baza tuturor problemelor conjugale, chiar și a celor care par să nu aibă raţiuni emoţionale”, afirmă psihologul Rob Pascale și Lou Primavera, decanul Școlii de Știinţe ale Sănătăţii din cadrul Colegiului Touro. Pornind de la analizarea unui motiv banal de conflict, faptul că soţul nu duce gunoiul, Pascale și Primavera arată că pentru a rezolva o problemă de cuplu este nevoie să ne ocupăm de emoţiile care au generat conflictul. Doar că emoţiile noastre sunt rezultatul a ceea ce gândim, conform teoriei psihologului Albert Ellis, fondatorul terapiei raţional-emotive comportamentale.

„Emoţiile stau la baza tuturor problemelor conjugale, chiar și a celor care par să nu aibă raţiuni emoţionale.”

Ceea ce înseamnă că nu ducerea gunoiului (sau sustragerea de la această sarcină) generează reacţia emoţională negativă, ci ceea ce crede fiecare partener în legătură cu această obligaţie. Modul în care gândim despre căsătorie sau despre modul în care ar trebui să acţioneze partenerul se insinuează în fiecare aspect al relaţiei și creează emoţii negative atunci când convingerile și așteptările noastre nu sunt confirmate de comportamentul celuilalt.

Unele din problemele care apar frecvent în cuplu ar putea proveni din convingerile iraţionale ale partenerilor și, în consecinţă, din cauza supraîncărcării emoţionale negative care derivă din ele, spun Pascuale și Primavera, explicând că soluţia constă în identificarea credinţelor iraţionale (sau cel puţin a celor toxice pentru relaţie) și înlocuirea lor cu credinţe mai raţionale. Deși strategia poate să nu funcţioneze în cazul fiecărei probleme conjugale, autorii spun că aplicabilitatea ei este destul de amplă și că avantajul principal constă în aceea că temperează reacţiile emoţionale, dezamorsând tensiunea pe care o aduce conflictul și favorizând astfel detectarea unor soluţii viabile.

Demonii dialogului: tipare distructive de comunicare și nevoia de conexiune din spatele lor

Cu cât avem o conexiune mai bună cu partenerii noștri, cu atât suportăm mai bine inevitabilele răni pe care aceștia ni le provoacă și cu atât ne gestionăm mai bine emoţiile negative provocate de aceste incidente, spune psihologul Sue Johnson. După ce a încercat mult timp să găsească explicaţii pentru furtuna de emoţii negative prin care treceau cuplurile venite în cabinetul ei pentru terapie, Johnson a ajuns la concluzia că totul are legătură cu gradul de siguranţă resimţit de parteneri în relaţie. În esenţă, este vorba de atașament – de modelul de relaţionare care se stabilește între persoane apropiate.

John Bowlby a fost cel care a cercetat relaţia dintre copil și mamă, elaborând teoria despre stabilirea acestei prime relaţii de atașament până la vârsta de 18 luni, relaţie care va determina matricea pe care se vor construi relaţiile de mai târziu.

Aceeași nevoie de conectare cu persoana iubită este resimţită și de adulţi, au arătat psihologii Phil Saver și Cindy Hazan, analizând rezultatele unui sondaj. Adulţii au nevoie de apropiere, se simt în stare să exploreze lumea atunci când relaţia lor este bună, iar modul în care comunică cu partenerii depinde de cât de siguri se simt în relaţie, au concluzionat psihologii.

În cele din urmă, nu conflictul crescând va îngheţa o relaţie, ci detașarea emoţională.

Pornind de la aceste date, care arată că iubirea este nevoia primară fundamentală a adultului, Johnson identifică baza conflictelor conjugale drept pierderea legăturii emoţionale. Conflictul reprezintă doar partea vizibilă a icebergului, iar pierderea conexiunii emoţionale se va traduce inevitabil în reproșuri, resentimente, precauţie și distanţare, spune Johnson. În cele din urmă, nu conflictul crescând va îngheţa o relaţie, ci detașarea emoţională, care se va reflecta în trei tipare conflictuale de bază, pe care Johnson le numește demonii dialogului.

Găsește personajul negativ: Este tiparul-fundătură de învinovăţire reciprocă, rezultatul previzibil fiind acela al distanţării partenerilor, care nu mai simt că pot găsi un refugiu unul în celălalt. Partenerii intră în acest model distructiv pentru că se simt răniţi, vulnerabili, așa că atacă pentru a se proteja, pentru a recăpăta controlul. Problema este că această reacţie devine, prin repetare, un tipar, unul care generează din ce în ce mai multă suferinţă.

Polca protestului reprezintă o reacţie puternică la pierderea sentimentului de atașament sigur pe care îl avem într-o relaţie. Multe dintre cuplurile care eșuează în acest tipar nici măcar nu mai ajung la a cincea aniversare, după cum a remarcat psihologul John Gottman, dar altele rămân captive aici la nesfârșit. În polca protestului, unul dintre parteneri îl abordează pe celălalt, de obicei într-o manieră negativă, protestând astfel faţă de distanţarea emoţională, în timp ce celălalt se retrage, protestând astfel faţă de critica implicită, în cuplu acumulându-se constant tensiunea. Cu cât partenerii sunt mai deconectaţi, cu atât polca protestului prinde viteză mai mare, pentru că relaţiile de atașament sunt singurele în care orice reacţie este mai bună decât lipsa unei reacţii, explică Johnson. Poate că apropierea se produce totuși ocazional, dar ea nu are forţa sau frecvenţa necesară pentru a restabili conexiunea, iar în final partenerii nu mai reușesc să comunice într-un mod constructiv pe niciun subiect, nici măcar pe cele relativ neutre.

cum-sa-te-certi-inteligent-in-cuplu_exp

Citește și: Cum să te cerţi inteligent în cuplu

Îngheaţă și fugi: După ce partenerii joacă destulă vreme polca protestului, devin atât de lipsiţi de speranţă cu privire la relaţia lor, încât își îngheaţă nevoile și emoţiile, încremenind într-o stare defensivă. Acesta este de departe tiparul cel mai distructiv: chiar dacă, în această fază, partenerii pot să se trateze politicos și chiar să coopereze în chestiuni ce ţin de familie, relaţia lor este pe punctul de a muri.

Recunoașterea nevoii disperate de răspuns emoţional reprezintă cheia refacerii cuplului, concluzionează Johnson, care detaliază în cartea ei etapele și condiţiile conversaţiilor de tipul „Ţine-mă strâns în braţe”, care să încurajeze receptivitatea emoţională, cu cele trei componente ale ei: accesibilitate, deschidere și implicare.

Secretul cuplurilor fericite: modul în care răspund la „oferta de conectare”

Multe dintre conflictele conjugale nici măcar nu pot fi rezolvate vreodată, pentru că se nasc din diferenţele care există între parteneri. Prin urmare, concentrarea atenţiei exclusiv pe conflict sau pe căutarea soluţiilor de rezolvare nu este direcţia cea mai bună de urmat în menţinerea unei relaţii puternice. De fapt, o strategie cu mult mai bună este cea care întărește legătura dintre parteneri, așa încât ea să reziste și să se dezvolte și în anotimpurile conflictului.

Într-unul dintre celebrele sale studii, profesorul Gottman a remarcat că ceea ce făcea diferenţa dintre cuplurile fericite și cele a căror relaţie se îndrepta spre dezastru ţinea, pentru un observator, mai degrabă de registrul detaliului.

Nu contează atât de mult profunzimea conversaţiilor dintre parteneri și nici măcar faptul că aceștia sunt sau nu de acord, diferenţa fiind dată de „modul în care acești oameni își acordă atenţie unul altuia, indiferent despre ce vorbesc sau fac”, scrie Gottman.

Cuplurile fericite răspund pozitiv la „oferta de conectare” a partenerului, a observat profesorul în experimentul său. Dacă unul dintre soţi îi atrăgea atenţia celuilalt la o pasăre de dincolo de geamul laboratorului (amenajat ca o cameră, în care rămâneau câteva zile, făcând activităţi obișnuite de vacanţă, timp în care fiecare cuvânt și gest era înregistrat video), în cuplurile fericite partenerul răspundea acestei oferte de conectare în 87% din cazuri. De fapt, partenerul care observa pasărea nu dorea neapărat să discute despre păsări, ci mai degrabă solicita, într-un mod subtil, un semn de interes, în speranţa unei conexiuni de moment. Modul în care partenerul răspunde, fie apropiindu-se, fie îndepărtându-se de partener, dezvăluie multe despre sănătatea relaţiei. În cuplurile nefericite, partenerii refuzau să practice acest gen de mini-conexiuni, doar 33% fiind dispuși să se oprească din ceea ce făceau și să acorde atenţie și interes celuilalt.

Analizând modul în care partenerii răspund la evenimentele pozitive care au loc în viaţa celuilalt, cercetătoarea Shelly Gable a descoperit patru tipuri de răspuns: constructiv-activ (partenerii lasă totul deoparte și se concentrează pe vestea bună pe care le-o împărtășește celălalt), constructiv-pasiv (sunt de acord că e o veste bună, deși nu se entuziasmează), distructiv-pasiv (ignoră veștile bune) și distructiv-activ (încearcă să diminueze valoarea veștilor bune). Deloc surprinzător, cei care primesc de la partener un răspuns constructiv-activ au încredere mai mare în relaţia lor, se simt mai conectaţi cu partenerul, raportează un nivel mai înalt de satisfacţie în relaţie și mai puţine conflicte conjugale.

Soarta unei relaţii este decisă de modul în care „scanăm” partenerul.

Pentru a ajuta o relaţie să înflorească, este nevoie de „actualizarea hărţii iubirii” – de manifestarea curiozităţii și a interesului pentru viaţa partenerului, de împărtășirea gândurilor și sentimentelor, de practicarea empatiei și a compasiunii chiar atunci când ești supărat pe partener. Relaţiile noastre respiră într-o cultură a „deficitului de apreciere”, așa că este responsabilitatea noastră să clădim un climat de gratitudine, antrenându-ne să observăm toate lucrurile pe care le fac partenerii noștri ca să ne facă viaţa mai bună, punctează psihologul Dan Pollets.

Până la urmă, soarta unei relaţii este decisă exact de modul în care „scanăm” partenerul, fie căutând lucrurile bune pe care le face, fie vânându-i defectele, conchide și Gottman, care merge și mai adânc cu disecarea cauzelor care menţin căsniciile fericite, pentru a ajunge, în final, la bunătate. De altfel, la aceeași concluzie au ajuns și alţi specialiști: bunătatea pare să fie un bun predictor al fericirii și stabilităţii unei relaţii.

Iar dacă bunătatea este „limbajul pe care cel surd îl poate auzi și orbul îl poate vedea”, după cum spunea Mark Twain, e foarte probabil ca mesajul ei să fie receptat chiar și de cei care și-au pierdut speranţa că povestea lor de iubire mai poate avea un final fericit.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.