Dragostea… subiectul suprem. Iubim oamenii pentru ceea ce sunt. Există însă un fel de dragoste prea înaltă ca să-i putem cuprinde cu adevărat toate nuanţele, un fel de dragoste care se manifestă faţă de oameni indiferent de ceea ce sunt sau au devenit. O astfel de dragoste rezumă frumos povestea lui Ian și a Larissei.

Cei doi s-au cunoscut în facultate în anul 2005. Zece luni au fost suficiente pentru ca Ian să se convingă că ea este aleasa, că erau fericiţi împreună și că se completau unul pe celălalt. Știau că acea dragoste nu avea să scadă, pentru că Îl puseseră pe Dumnezeu în centrul relaţiei lor. Așa că au decis să se căsătorească.

Era 30 septembrie 2006, o dată care îi stă Larissei întipărită în memorie pentru că este ziua care le-a schimbat definitiv viaţa liniștită și fără probleme. Pe drumul de acasă spre locul de muncă, Ian a suferit un grav accident de mașină. „Am privit cum viitorul ni se spulberă împreună cu acea mașină break albă”, avea să spună mai târziu Larissa. Sau cel puţin viitorul așa cum și-l imaginaseră ei.

Multiplele leziuni craniene i-au cauzat lui Ian o comă profundă, din care nimeni nu mai credea că se va trezi. Medicii anunţaseră deja familia să pregătească înmormântarea atunci când patru din cinci teste făcute pe creier au infirmat posibilitatea unei recuperări. Cu toate acestea, familia a refuzat să îl deconecteze de la aparate, iar credinţa i-a fost răsplătită cu o minune. Ian a ieșit din comă, dar nu putea vorbi, memoria lui pe termen scurt era grav afectată, la fel și capacităţile cognitive și nici nu se putea mișca.

Șapte luni mai târziu, când a fost adus acasă, Larissa s-a mutat și ea în casa părinţilor lui Ian, ca să aibă grijă de el. Nici nu s-a gândit vreo clipă că ar fi putut să încheie relaţia. „Să îmi părăsesc cel mai bun prieten nu a fost niciodată o opţiune.” Știa că nici el nu ar fi părăsit-o, dacă ar fi fost în aceeași situaţie. Era încă decisă să se căsătorească cu el, dacă el și-ar fi recăpătat vorbirea. Doi ani și jumătate mai târziu, Ian a reușit să bolborosească primele cuvinte. La scurt timp, a cerut-o pe Larissa în căsătorie.

„Am auzit că pentru oricine ideea de a căsătorie poate să nască temeri și îndoieli. O dizabilitate ia acele frici normale și le multiplică”, povestește Larissa despre decizia ei de a se căsători cu Ian. Frica nu a fost însă mai puternică decât dragostea și angajamentul lor și, la patru ani de la accident, cei doi s-au căsătorit, în compania prietenilor și a familiei. Lipsea însă de acolo cineva drag care le fusese alături în cele mai grele momente: tatăl lui Ian, care murise de cancer cerebral cu doar câteva luni înainte.

Dragostea nu face greutăţile să dispară. Larissa știe foarte bine acest lucru. Are un soţ care nu poate fi lăsat niciodată singur și care până seara uită ce a făcut în ziua respectivă. Ea trebuie să rezolve toate treburile și problemele familiei. Recunoaște că nu îi este ușor, dar că încurajările și dragostea lui o ridică de fiecare dată. Au reușit împreună să scrie o carte despre experienţa lor și despre felul minunat în care a evoluat iubirea lor. La începutul anului 2017, Ian a făcut primii pași de unul singur. În viaţa lor încă au loc miracole, dar niciunul nu îl egalează pe cel al iubirii pe care Dumnezeu a pus-o în inimile lor și care crește în fiecare zi.