Inegalitatea între genuri – Naturală sau contrafăcută?

1563

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a cauzat o furtună mediatică luni, după ce a declarat că femeile nu pot fi aduse pe picior de egalitate cu bărbaţii, pentru că așa ceva ar fi „împotriva naturii”. Declaraţia a fost făcută chiar la o întâlnire pentru drepturile femeilor.

„Femeile au fost create diferit. Natura lor este diferită. Constituţia lor este diferită. Nu pot fi puse pe picior de egalitate cu bărbaţii. Este împotriva naturii”, a declarat președintele turc. Erdogan explică faptul că natura „delicată” a femeii nu îi permite acesteia să muncească la fel de mult ca un bărbat, în mod special dacă este însărcinată sau alăptează, un argument corect, dar insuficient pentru a impune o asemenea poziţie.

Problema este că președintele prelungește această condiţie specială a femeii asupra întregii ei vieţi și chiar asupra celor care nu devin mame, plângându-se că feministele nu pot înţelege aceste lucruri, pentru că pentru ele nu este important să fie mame. În schimb, pentru credinciosul islamist, cea mai înaltă poziţie a femeii în societate este cea de mamă, dar este această idee derivată din cultură sau chiar din Coran? Și poate fi justificată pe aceste baze?

Femeia, în Coran

Hulya Gulbahar, avocată și activistă pentru drepturile femeilor, spune că aceste comentarii ale președintelui contravin Constituţiei, legilor ţării, dar și convenţiilor internaţionale privind egalitatea de gen și că nu ajută cu nimic eforturile de a scădea incidenţa violenţelor asupra femeilor. Atunci, de unde derivă ele?

Sursele primare care ghidează rolul femeii în societăţile islamice sunt Coranul și „legile locului”, fatwele impuse de imami. Dintre influenţa religioasă și cea culturală, a doua este vizibil mai puternică. Legile și obiceiurile culturale sunt cele care au un impact real asupra femeii, pentru că acestea mediază accesul la educaţie, oportunităţile de angajare, dreptul la moștenire, vestimentaţia, contractul marital, nașterea, divorţul, relaţiile intime, relaţia cu soţul și cu socrii și multe altele.

Dacă ar fi să ne luăm doar după Coran, multe dintre legile și preceptele culturale în vigoare astăzi ar fi înlocuite. Coranul afirmă că femeia a fost creată egală cu bărbatul, ambii după chipul lui Dumnezeu. Spre deosebire de Biblie, femeia nu este trasă la răspundere pentru păcatul originar, ci vina cade asupra cuplului, iar când Coranul vorbește despre suferinţa femeii la naștere nu se face nicio conexiune cu păcatul originar, ci, dimpotrivă, este prezentat ca un motiv pentru a preţui și mai mult iubirea unei femei și a unei mame.

Coranul indică și că raportul într-o căsătorie nu este cel ca între un sclav și un stăpân, așa cum se întâmplă cel mai adesea în societăţile musulmane astăzi, ci că este o relaţie de parteneriat. În această relaţie, responsabilităţile se împart în mod egal ca importanţă. Aici intervine rolul femeii ca mamă. Dacă soţul trebuie să fie cel care protejează, menţine și conduce familia, soţia este cea care o perpetuează și, din acest punct de vedere, respectul faţă de mamă este pus în faţa respectului faţă de tată. De asemenea, nu există restricţii care să menţioneze că femeia nu poate avea o profesie și că rolul ei se rezumă strict în jurul casei.

Multe dintre practicile care se menţin azi în lumea islamică sunt departe sau chiar contrare învăţăturilor din Coran. Spre exemplu, Coranul ceartă deschis atitudinea șovinistă a celor care se bucură de nașterea unui băiat și deplâng nașterea unei fete. În schimb, aceste societăţi patriarhale care promovează erori de logică și fanatism asupresc și discriminează femeia ca politică de stat. Și aceste societăţi recunosc puterea de transformare care vine din emanciparea femeii, dar o văd ca pe o transformare în negativ, ca pe un regres. Realitatea este, de fapt, că aceste societăţi nu pot progresa, economiile lor nu pot progresa, civilizaţiile lor nu pot progresa tocmai din cauza faptului că cel puţin jumătate din populaţie este discriminată. Această atitudine nu face decât să promoveze atitudinile distructive în societate și să afecteze chiar și relaţiile internaţionale cu ţările care înţeleg că suprimarea femeilor nu poate fi justificată.

O istorie biblică

Astăzi, în societăţile libere circulă mai multe curente: feminismul originar, care vrea să aducă femeia pe picior de egalitate cu bărbatul; feminismul extrem, care plasează autoritatea femeii deasupra bărbatului; dar și evoluţionismul, care plasează rolul femei mult sub cel al bărbatului. Însă, așa cum societăţile islamice încă se inspiră astăzi din Coran, și societăţile care astăzi sunt democraţii s-au inspirat pentru cea mai mare parte a istoriei din Biblie. Dar precizează Biblia dacă relaţia de inegalitate dintre sexe este naturală sau nu?

Încă de la început, Biblia este clară pe acest subiect: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: «Creșteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul și supuneţi-l și stăpâniţi peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vieţuitoare care se mișcă pe pământ»” (Geneza 1:27,28). Este clar că, la momentul creaţiei, femeia nu era inferioară bărbatului și bărbatul nu era superior femeii, nici din punctul de vedere al constituţiei, nici din cel al conducerii peste domeniul dat de Dumnezeu.

În istoria biblică, lucrurile se schimbă odată cu intrarea păcatului în lumea nou-creată. Păcatul Evei, și apoi al lui Adam, a rezultat direct în distorsionarea relaţiilor, atât între cuplu și Dumnezeu, cât și în cuplu, femeia devenind supusă bărbatului (Geneza 3:16). În continuare însă, Biblia protejează femeia, oferindu-i iubirea necondiţionată a bărbatului, dar societatea ia această schimbare ca bază pentru discriminarea femeii, oprimarea ei, tratarea ei ca cetăţean de mâna a doua, ca bun personal sau ca sclav sexual.

Chiar și între creștini dilema privind statutul femeii pare fără de sfârșit. Pe de o parte sunt cei care vor să menţină femeia în jurul casei și pe de altă parte sunt cei care vor să o implice în cercurile păstrate exclusiv pentru bărbaţi. Unii aruncă în faţa celorlalţi lista cu cei 12 apostoli, iar ceilalţi răspund cu lista femeilor remarcabile din Biblie, care începe cu Maria, mama lui Iisus, și continuă cu toate femeile care au avut influenţe sau roluri politice în istoria poporului evreu. La sfârșit, dilema rămâne însă nerezolvată.

Multe astfel de dileme morale s-au rezolvat de-a lungul timpului privind la exemplul lui Iisus, al cărui rol, printre altele, a fost să dea o interpretare corectă vechilor legi și să arate ce și cum trebuie schimbat în mentalitatea societăţii. Astfel, dacă ne uităm la exemplul lui Iisus, vom vedea că atitudinea Sa faţă de femei era radical diferită de ce se obișnuia la vremea respectivă. Deși în Vechiul Testament avem exemplele unor femei ca Debora, Estera, Rut și altele. care au marcat istoria ţării, deja în vremea lui Iisus femeile erau considerate inferioare, nu erau educate și nu erau lăsate să aibă roluri în afara familiei. Iisus însă le-a permis femeilor să Îl urmeze și să înveţe la picioarele Lui. Evreii nu vorbeau cu samaritenii, dar Iisus a vorbit cu o femeie samariteană și tot El i-a luat apărarea unei prostituate în public, în faţa cărturarilor și fariseilor care o prinseseră în flagrant și voiau să o linșeze, conform legii. Iisus însă a avut alt răspuns la această problemă: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea” (Ioan 8:7).

Iisus a încercat să aducă oamenii, relaţiile dintre ei și întreaga societate cât mai aproape de Dumnezeu și de starea lor originară. „Dar vreau să știţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3). Dacă din acest text s-ar înţelege că femeia este inferioară bărbatului, la fel de bine s-ar putea înţelege și că Iisus este inferior faţă de Dumnezeu, o concluzie contrazisă chiar de modelul Trinităţii. Textul de mai sus nu face decât să sublinieze încă o dată relaţia de egalitate între Tată și Fiu, în care funcţional, fiecare Își asumă roluri diferite. Pe baza acestui model, ar trebui să existe egalitate în familie, între soţ și soţie.

O concluzie pentru fericire

Rebecca Traister scria în revista Marie Claire că lumea așa cum o știam, cea în care femeia era legată de rolul său de soţie, ajunge la un final chiar sub ochii noștri. Noul standard care i se impune astăzi femeii este să fie singură pentru a învăţa, a munci, a câștiga bani, a socializa, a experimenta, iar felul și momentul în care decide să aibă copii i-ar aparţine în totalitate. Aceasta este ceea ce a obţinut feminismul până în prezent, nu o egalitate între sexe, ci o confuzie generală, în care nici bărbaţii și nici femeile nu sunt neapărat fericiţi și în care nici nu își mai înţeleg foarte bine rolurile în societate.

Este noul standard mai bun decât vechiul standard? Aceasta este o falsă întrebare. Este evident că în vechile timpuri femeile au dus-o mult mai rău și încă așteptăm ca lucrurile să se schimbe în bine pentru ele și astăzi, în special în societăţile patriahale. Pe de altă parte, acolo unde a funcţionat, feminismul a dus la ideea de substituire, de interșanjabilitate între genuri, în loc să obţină egalitate în ce privește valoarea lor inerentă. Din păcate, asta poate duce la confuzie și nefericire. Poate tata să facă ce face mama? Dar este tata mai bun ca mama? O femeie poate să facă astăzi foarte multe dintre lucrurile care altădată erau apanajul bărbaţilor, dar și vrea să le facă? Dar bărbaţii ar vrea să facă ce ar face o femeie? Ar fi cu toţii mai fericiţi?

Dimpotrivă, oamenii ar fi mai liniștiţi și mai fericiţi dacă ar putea să uite puţin că trebuie să îndeplinească vreo cauză feministă, care mai rău a băgat râcă între bărbaţi și femei, și ar putea să accepte că ambele genuri sunt egale, dar diferite. Fiecare vine la masa de negocieri cu niște atribute și calităţi care, într-adevăr, poate că pot fi replicate de sexul opus, dar la o calitate inferioară. Toţi suntem dezavantajaţi de ideea egalităţii ca interșanjabilitate.