Contrar opiniei generale, există câteva faţete ale singurătăţii care nu sunt nici pe departe atât de sumbre cum ne-am aștepta. Deși sunt mai puţin explorate, ele par să ne ajute să obţinem din singurătate un maximum de câștig și de aceea merită analizate și evaluate.

„Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş! / Copac pribeag uitat în câmpie.” (Tudor Arghezi) Deşi ar constitui un peisaj spectaculos pentru un fotograf, imaginea creionată atât de plastic de Arghezi exprimă profund strigătul unei suferinţe care a însoţit omul de-a lungul întregii istorii. Singurătatea este resimţită de aproape fiecare persoană într-un anumit moment al vieţii şi a ajuns să fie exteriorizată în atât de multe forme, încât urmează, într-un top al popularităţii, sentimentul de iubire. Cântată de muzicieni, versificată de poeţi şi scriitori, pictată sau sculptată de artişti, analizată de filozofi, tratată de medici şi psihologi şi trăită la un moment dat de oricine, singurătatea este catalogată ca unul dintre marile rele ale vieţii şi nu de puţine ori viaţa însăși ajunge să fie în pericol din cauza ei.

În practică, de cele mai multe ori, sentimentul singurătăţii se identifică cu cel de inutilitate, de lipsă a sensului vieţii, de neîmplinire profundă. În general, suntem tentaţi să plasăm cauza în exteriorul nostru: moartea partenerului sau abandonarea relaţiei de către acesta, plecarea copiilor de acasă, pensionarea, concedierea, îmbolnăvirea, celibatul etc. Exerciţiul acesta are un efect de anesteziere a durerii. În plus, atâta vreme cât nu te consideri cauza problemei ţi se pare normal să aştepţi rezolvarea din afară, motiv pentru care nu îţi rămâne decât să te plângi sau să pândești momentul când se va ivi soarele și pe strada ta. Rezultatul e de cele mai multe ori că singurătatea, chiar dacă nu te omoară, te face cel puţin să te simţi mort.

Studiul singurătăţii”, realizat de Asociaţia Americană a Persoanelor Pensionare (AARP), arată că aproximativ 42,6 milioane de adulţi din Statele Unite ale Americii, cu vârsta de peste 45 de ani suferă de singurătate cronică. Informaţia e în acord cu ceea ce dezvăluia ultimul recensământ realizat în Statele Unite, și anume că un sfert din populaţie trăieşte singură, iar nu mai puţin de 50% din populaţie este formată din persoane necăsătorite.

Însă informaţia cea mai surprinzătoare oferită de studiul realizat de AARP a fost că „persoanele cu vârsta între 18 şi 34 de ani se simt singure mai des decât cele cu vârsta de peste 55 de ani”.

Singurătatea şi reţelele de socializare

În epoca celor „5.000 de prieteni”, în care se presupune că străbatem distanţele cu puterea gândului şi suntem conectaţi permanent cu prieteni din toate colţurile pământului, singurătatea capătă noi accente. Este doar o impresie că multitudinea de „relaţii” virtuale aduce vieţii un plus de farmec, de împlinire și de sens. În realitate, prezenţa în online nu face decât să dea celui atins de depresie un spaţiu unde se poate plânge în lipsa „umărului” din viaţa reală. Probabil că putem include acest aspect în realitatea la care referea Umberto Eco când afirma că reţelele de socializare au dat dreptul la cuvânt unor oameni care până în acel moment se puteau exprima cel mult în faţa membrilor familiilor lor. Accesul în sfera publică nu le schimbă acestora discursul dintr-unul plângăcios într-unul optimist, ci schimbă doar locul exprimării: de la oftatul în batista proprie la oftatul în public, cu ajutorul imaginilor cu text încorporat. Există o întreagă colecţie de astfel de mesaje caracteristice fiecărui tip de anxietate şi frustrare, cu ajutorul cărora poţi atrage un număr considerabil de aprecieri de la alţi năpăstuiţi ai sorţii.

Prezenţa miilor de prieteni în listele diferitelor reţele de socializare presupune creşterea semnificativă a capitalului social al deţinătorului. Poate fi adevărat într-o anumită măsură, însă, în cazul persoanelor care suferă de singurătate, tot ce creşte semnificativ este golul interior. Constatarea rapidă este aceea că prietenii virtuali nu participă în niciun fel la schimbarea tonusului cuiva, decât în măsura în care cel în cauză este dispus să-și petreacă tot timpul conectat şi doar dacă are capacitatea de a stabili conversaţii cu oameni mai veseli decât sine. Acesta este un alt element frustrant, deoarece singuraticul tinde să stabilească relaţii de dependenţă cu persoanele care îi oferă puţină atenţie. Problema derivă din faptul că persoanele care îi pot oferi atenţie sunt echilibrate, preocupate de viaţa reală, având astfel destul de puţin timp pentru reţele. Imposibilitatea de a-şi procura doza de conversaţie, încurajare şi atenţie exact atunci când au nevoie le va adânci celor singuri sentimentul de goliciune.

În concluzie, prezenţa în online nu creşte semnificativ calitatea vieţii sociale, ci tot ce reuşeşte să facă este ceea ce reuşeşte în natură un arhipelag: reuneşte sub un nume comun un grup de insule, dar ele rămân mai departe împrăştiate!

Tipuri de singurătate

Există cel puţin două tipuri de singurătate. Prima este singurătatea care derivă în mare parte din lipsa unui scop în viaţă, aspect mascat de relaţiile pe care le stabilim, de familiile din care venim, de carierele pe care reuşim să le obţinem, dar care, odată pierdute, ne readuc în situaţia de a sta faţă în faţă cu noi – noi cei confuzi, cei descumpăniţi, cei care nu ştim cine suntem şi care ne este rostul. O astfel de perspectivă este cea care face singurătatea greu de suportat şi nu neapărat faptul că fizic ai fost pus în situaţia de a nu mai avea pe nimeni apropiat.

Un al doilea tip este singurătatea impusă, asumată. Adesea, marile realizări ale omului, indiferent de domeniu, ascund în culisele lor ore, săptămâni, luni şi ani de muncă asiduă într-un mediu foarte singuratic. Atingerea excelenţei cere în majoritatea cazurilor izolare socială (relaţii puţine şi sporadice), privare de anumite libertăţi şi bunuri considerate normale si necesare unei vieţi împlinite. Dar perioada determinată a singurătăţii asumate schimbă felul în care este resimţit sentimentul, deşi persoana se află practic în aceeași situaţie cu singuraticul care suferă din pricina singurătăţii sale. 

Diferenţa majoră dintre cele două tipuri de singurătate este aceasta: în timp ce o persoană din a doua categorie se izolează intenţionat pentru a progresa într-un anumit domeniu şi a-şi descoperi valoarea proprie, cel aflat în prima categorie se izolează tocmai pentru că a pierdut valoarea, pentru că simte că rostul vieţii i-a fost într-un fel sau altul distrus. În acest ultim scenariu, individul își pierduse sensul de mult timp sau nu-l găsise niciodată. Criza singurătăţii se declanșează însă când pierde și obiectul, ocupaţia sau persoana care avea rol de paravan în spatele căruia se simţea ocupat şi oarecum util.

Putem privi oare primul tip de singurătate prin prisma celui de-al doilea?

O viziune optimistă asupra singurătăţii

Dintre beneficiile pe care le aduce singurătatea, cel mai important este cel al timpului pe care îl poţi petrece cu tine însuţi. Şi, deşi acesta este motivul pentru care singurătatea doare, anume pentru că te pune faţă în faţă cu nerealizările, neîmplinirile, frustrările proprii, acesta poate fi, totodată, cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla. Timpul acesta este hotărâtor în a te ajuta să-ţi găseşti direcţia, rostul, calea de urmat, iar dacă este amânat la vârsta marilor decizii, va reapărea atunci când activităţile cu care îţi ocupai mintea încep să se termine. Pentru persoanele necăsătorite, singurătatea este o mină de aur neexploatată. Ceea ce nu rezolvi în timpul singurătăţii va trebui să rezolvi atunci când familia este deja formată şi orice schimbare de direcţie a ta îi afectează automat pe toţi membrii familiei.

Nu există o listă obligatorie a activităţilor pe care trebuie să le faci în viaţă şi vârsta la care acestea trebuie parcurse. Dacă întrevezi în viitor un an sau mai mulţi de singurătate, acea perioadă poate deveni cea mai bună din viaţa ta. Caută lucrurile care te deranjează la tine, aminteşte-ţi care erau visurile pe care le-ai îngropat cândva considerându-le imposibil de îndeplinit şi, dacă încă vibrezi la gândul lor, hotărăște-te să faci ceva cu ele. Poate fi o şcoală, un curs, un proiect uitat, un talent nepus în practică sau orice ţi-ar putea capta atenţia şi readuce energia în vene. La capătul a trei ani de singurătate poţi să tragi linie şi să aduni: cearcăne, aspect neîngrijit, obezitate, depresie, lipsa familiei, lipsa resurselor financiare. Sau poţi să tragi aceeaşi linie şi sub ea să apară: o diplomă de licenţă, un curs de masaj, pictură, handmade, un nou domeniu de activitate, un tonus mai bun după o perioadă de sport, un creier activ şi o mulţime de alte beneficii.

Învaţă să priveşti timpul petrecut cu tine ca pe unul în care descoperi cine eşti şi ce poţi să faci. Nu este nimic jenant în a lua masa, a te plimba prin parc, a merge la anumite evenimente publice de unul singur. Toate aceste activităţi nu sunt destinate cuplurilor, ci oamenilor. Bucură-te de tine, pentru că, dacă vei reuşi acest lucru, şi celorlalţi oameni le va fi uşor să se bucure de prezenţa ta. Este o amăgire să crezi că tu, în alt loc, în alte circumstanţe, cu alţi oameni vei fi total diferit de cel care eşti azi. Dacă te plictiseşti în singurătate, vei face la fel şi în mijlocul mulţimii. Contrar aşteptărilor noastre, nu s-a născut nimeni special să ne amuze, să ne iubească şi să ne facă fericiţi. Toate acestea se petrec reciproc, iar oamenii senini, împăcaţi cu ei, activi şi recunoscători vor fi mereu înconjuraţi de alţi oameni. Există o lege universală căreia nu i se poate sustrage nimeni: primeşti în măsura în care oferi.

Firesc ar fi să căutăm bucuria în lucrurile mărunte, iar acestea sunt atât de multe, încât doar identificarea lor ne poate ţine ocupaţi o viaţă. Învaţă să fii recunoscător pentru ce ai. Dacă eşti singur la o masă cu mâncare pregătită de altcineva înseamnă că ai un serviciu şi un salariu! Dacă te-ai născut înseamnă că există un motiv pentru asta. Oricât de neînsemnat te consideri azi, există un motiv special pentru care Dumnezeu a vrut să exişti. Talentele pe care le ai formează instrumentele de care ai nevoie pentru a reuşi să-ţi împlineşti acel scop. Caută lucrurile pe care te pricepi să le faci natural, lor trebuie să le acorzi atenţie în mod special, fiindcă ele sunt menite să te ajute să devii ceea ce ai fost creat să devii. Apoi desăvârşeşte acele abilităţi, exersează până când ajungi să fii foarte bun în ceva. Aceasta îţi va da sens.

Dacă te temi de furtunile inimii, ferește-te de singurătate. Marile pasiuni sunt solitare. (Francois Rene Chateaubriand)

Descoperă-ţi frustrările, vorbeşte despre ele, înţelege-le şi depăşeşte-le. Unele sunt de-a dreptul nesemnificative. Faptul că mama ta ţi-a transmis în copilărie că nu va ieşi nimic bun din tine poate fi o scuză bună pentru a nu face nimic cu viaţa ta, dar o poţi folosi doar pentru o vreme. Un adult de 45 de ani care rugineşte lângă bar sau mănâncă mult mai mult decât are nevoie deja nu mai are o problemă cu mama lui, ci cu propria lene şi indolenţă. Nimic nu este de nedepăşit. Există un timp pentru plâns şi există apoi un timp pentru şters lacrimi şi acţionat, puţin câte puţin până când realizările încep să te repună pe linia de plutire.

Există speranţă chiar şi în cea mai sumbră perspectivă. Dincolo de munţii înalţi ai problemelor cu care te confrunţi azi sunt văile răcoroase ale odihnei, ale liniştii. Tot ce ţi se întâmplă are un rost şi, fără experienţa cea urâtă de ieri, nu vei fi pregătit pentru cea frumoasă de mâine, în care ai nevoie de un anumit tip de caracter. Relaţiile se refac, copiii plecaţi de-acasă au drumul lor de parcurs, moartea este inevitabilă, iar căsătoria are momentul ei potrivit, diferit pentru fiecare persoană.

Nu este o noutate faptul că lucrurile bune cer timp. De asemenea, o viaţă cu adevărat eficientă necesită efort, exerciţiu şi o mare capacitate de adaptare la schimbările care intervin pe parcursul ei. Ceea ce vine la pachet odată cu naşterea ta s-ar putea să fie suficient ca să supravieţuieşti, dar a trăi doar cât să nu mori înseamnă a rata sensul existenţei tale. Schimbările sunt ocaziile tale de aur, ele au menirea de a te scoate din zona de confort şi a te ajuta să descoperi că poţi mai mult decât ţi-ai imaginat. Priveşte-le ca pe binecuvântări, caută mereu binele din spatele unui eveniment neplăcut şi vei descoperi că, deşi nu părea, acela a fost momentul în care ceva bun s-a petrecut odată cu schimbarea direcţiei. Toate călătoriile încep cu un pas. Tot ce vei realiza vreodată în viaţă începe cu un moment în care stai singur în faţa deciziei de a continua într-un mod care nu te mai satisface sau de a schimba ceva, deşi nu vezi clar drumul pe care urmează să păşeşti. E timpul tău, clipa în care să priveşti cu încredere spre Dumnezeu şi să acţionezi, fiindcă, aşa cum spunea Eliade: „Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată!”

DISTRIBUIE: