Să exersăm blândeţea în 8 paşi

1232

Blândeţea este o caracteristică activă a vieţii omului şi se manifestă în felul în care ne raportăm la ceilalţi, în cuvintele, în atitudinile şi în acţiunile noastre.

Adeseori, ne considerăm blânzi şi smeriţi, dar în realitate nu manifestăm asemenea caracteristici. Însă atunci când reuşim să mutăm gândurile de la problemele personale şi să ne îndreptăm spre manifestarea unui comportament blând şi înţelegător faţă de alţii, nimic nu ne mai pare prea greu.

Aceasta este premisa de la care porneşte Karen Horneffer-Ginter, doctor în psihologie, atunci când sugerează opt gesturi care pot face din blândeţe un instrument potrivit în ajutorarea semenilor.

În primul rând, spune un cuvânt încurajator, fă o rugăciune sau foloseşte cuvinte pozitive. Îndemnul nu se rezumă doar la persoanele dragi, ci şi la cunoştinţe sau persoane întâlnite pe stradă pentru prima, şi poate ultima oară. O încurajare sau o binecuvântare este un obicei util şi ne determină să fim mai atenţi cu cei cu care ne întâlnim.

În al doilea rând, evidenţiază calităţile. A primi un compliment poate schimba în bine ziua unei persoane şi poate îmbunătăţi stima de sine a acesteia. Indiferent de vârsta pe care o avem sau de relaţia dintre două persoane, aprecierea unui aspect pozitiv are un impact semnificativ.

Exprimă-ţi recunoştinţa în scris. Fie că este un e-mail mai lung, fie că este tradiţionala scrisoare, multe momente deosebite merită să aibă timpul lor de apreciere. Acest obicei nu ar trebui să fie limitat doar la indivizi, ci şi la serviciile unei companii, un program muzical sau concert sau chiar o instituţie care v-a ajutat într-un fel aparte.

În al patrulea rând, iertaţi. Iertarea ne detoxifică din punct de vedere emoţional, îngăduindu-ne să îndreptăm sentimentele noastre spre lucruri şi acţiuni mai utile.

Ascultaţi asemenea unui sfătuitor. De multe ori, starea unui om care este tulburat sau frământat se îmbunătăţeşte prin simplul fapt că cineva este dispus să-l asculte şi să nu-l judece. Totodată, nu toţi oamenii care sunt dispuşi să îşi descarce sufletul doresc să li se ofere sfaturi sau soluţii, ci doar să fie ascultaţi.

În al şaselea rând, fiţi respectuoşi cu toţi oamenii, nu doar cu cei de pe poziţii superioare. Calitatea interacţiunilor dintre oameni depinde de respectul manifestat în cele mai mici lucruri.

Îmbrăţişaţi pe oricine trece printr-un moment dificil. Există situaţii în care nu găsim cele mai potrivite cuvinte pentru a încuraja sau comunica ceea ce simţim. O îmbrăţişare strânsă poate ajuta la relaxarea celui întristat şi la crearea unei legături mai strânse între cei doi.

În al optulea rând, practicaţi blândeţea faţă de voi înşivă. Sunt situaţii în care nu ne putem ierta pentru anumite lucruri şi nu reuşim să îndreptăm răul făcut asupra noastră cu voie sau fără voie. A ne trata noi înşine cu blândeţe, dar nu cu îngăduinţă, este o altă modalitatea de a ne păstra blândeţea între priorităţi.