Noi valuri de austeritate vor lovi România, conform presei străine

48

FMI va cere o majorare a taxelor, fapt ce va afecta populaţia României, în condiţiile în care România este una dintre cele mai sărace ţări din Europa, titrează El Pais. Scăderea cu 2,5% a PIB-ului, în primul trimestru, este cea mai gravă scădere înregistrată de un stat european.

   

    Creşterea economică estimată pentru 2010 este zero şi s-ar putea să se înregistreze chiar o creştere negativă. Se preconizează un al doilea val de reduceri salariale sau o nouă majorare a taxelor. În cei trei ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, nivelul sărăciei în România nu a fost redus, apreciază El Pais.

    Măsurile de reducere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor sunt considerate insuficiente de FMI, care consideră că trebuie să se facă o majorare a cotei unice, de la 16% la 20%, şi a TVA-ului, de la 19% la 25%, notează Adevărul.