Deși, probabil în fiecare ţară a lumii, majoritatea populaţiei crede că sărăcia extremă, bolile și decesele premature se răspândesc tot mai mult la nivel global, simţul responsabilităţii pentru rezolvarea acestor probleme scade. Care este explicaţia și mesajul acestui paradox?

Un studiu Barna, realizat pe populaţia din Statele Unite, dezvăluie că, în ţara care în 2013 se afla pe locul 1 în lume în topul celor mai caritabile popoare, preocuparea pentru problemele lumii a scăzut de la 21% în 2011, la doar 16% în 2013 .

Factorul „criză”

Criza economică globală ar putea fi considerată o explicaţie a scăderii interesului pentru problemele celor afectaţi de sărăcie extremă și boli. În fond, există dovezi că, în momentul în care o populaţie pierde ceva din avantajele economice deţinute anterior, comportamentul acelei populaţii poate deveni mai intolerant și mai egoist.

Totuși, avem de-a face cu un paradox în acest caz. Dacă, în 2008, americanii erau pe locul 6 în topul carităţii globale, în 2013 se află pe locul 1. Iar compararea clasamentelor integrale din ultimii ani arată că nu se poate vorbi de un trend uniform de scădere a implicării ţărilor în acţiuni caritabile, care să poată fi asociat cu criza economică.

Explicaţia este logică. În general, oamenii care au obiceiul de a dona timp sau bani pentru cauze caritabile au făcut din această practică un mod de a fi. De aceea, pe timp de criză, nu este de așteptat schimbarea filozofiei de viaţă a acestor oameni, ci, în cel mai rău caz, o diminuare a timpului sau a sumelor donate. Devine rezonabil să gândim că intoleranţa sau egoismul, a căror manifestare mai vizibilă este asociată cu perioadele de criză, apar mai degrabă în rândul celor care anterior fuseseră indiferenţi faţă de problemele altora. Mentalitatea celor care se implică în acţiuni caritabile nu pare să fie afectată de criză.

Factorul „descurajare”

Barna despre caritate 1
Conform studiului Barna, mai mult de 8 din 10 americani nu știu că sărăcia extremă a fost atât de drastic redusă la nivel global în ultimele decenii. Mai mult, 67% cred că sărăcia este în creștere la nivel global și 68% consideră că e imposibil ca sărăcia extremă să fie eradicată în următorii 25 de ani. De aici se poate deduce unul dintre motivele care ar putea explica scăderea interesului pentru caritate al americanilor intervievaţi: „Dacă oricum ne luptăm cu morile de vânt, de ce să o mai facem?”

Când au fost întrebaţi cu privire la motivele pentru care cred că sărăcia nu poate fi eradicată oamenii au răspuns astfel: 1) 21% cred că sărăcia pur și simplu va exista întotdeauna. 2) 20% cred că nu sunt suficienţi oameni cărora să le pese; 3) 17% consideră că nu există suficient efort la nivel global; 4) 17% nu pot să înţeleagă cum ar putea fi depășită enormitatea problemei; 5) 14% nu au încredere în guvernele corupte ale ţărilor sărace.

Chiar și cei care cred că sărăcia poate fi eradicată consideră că sunt obstacole majore de depășit, precum corupţia guvernelor din ţările sărace (59%) sau lipsa corectitudinii organizaţiilor caritabile care gestionează donaţiile (56%).

Barna despre caritate 3

Factorul „convingere”

Rezultatele studiului sunt paradoxale, dacă ţinem cont, pe de o parte, de atenţia pe care diverse instituţii sau personalităţi și canale media au acordat-o subiectului. Pe de altă parte, datele statistice furnizate de ONU arată că există motive serioase de optimism în acest domeniu. Datorită progreselor făcute, scoaterea din sărăcie extremă a circa 700 de milioane de oameni, între 2000 și 2015, e posibilă, confirma raportul ONU din iulie 2013.

Între 1990-1992 și 2010-2012, procentul celor afectaţi de sărăcie extremă a scăzut de la 23% la 15%, la nivel global. Reducerea la jumătate, până în 2015, a numărului de persoane care trăiesc în sărăcie extremă – cu mai puţin de 1 dolar pe zi – a fost obiectivul cel mai sonor al summitului global ONU din septembrie 2000.

În aceeași notă, 50% dintre participanţii la studiul Barna cred că numărul deceselor premature este în creștere la nivel global și că infectările cu HIV sunt pe un trend ascendent. Raportul ONU din 2013 relevă însă o scădere cu 25% a ratei mortalităţii cauzate de malarie (1,1 milioane de vieţi salvate) și o scădere a numărului de decese provocate de tuberculoză care poate atinge pragul de 50% până în 2015 (20 de milioane de vieţi salvate între 1995 și 2011). De asemenea, infectările cu HIV sunt în declin, cu un total de doar 34 de milioane de bolnavi la nivel global, care ar urma să primească cu toţii tratament până în 2015.

Trăim într-o lume în care scepticismul bate informaţia. Instituţiile și rapoartele lor nu sunt credibile și informaţia nu devine virală pentru că nu convinge aproape pe nimeni. Dacă s-ar realiza un film cu buget uriaș în care ar fi arătate, printre altele, eforturile și dramele legate de acest demers de reducere a sărăciei sau a mortalităţii premature la nivel global, probabil informaţia ar fi mult mai ușor acceptată și popularizată. Ceea ce ne îndeamnă să ne gândim mai mult la cât de rezistenţi suntem la „adevăr”, la cum se propagă astăzi informaţia și cine o poate implementa cel mai ușor în mentalul colectiv.

Factorul „creștinism”

Între creștinii americani, există o mai mare speranţă că sărăcia extremă poate fi eradicată. Și tot ei sunt cei care cred că „a ști” că problema e rezolvabilă contează foarte mult. Răspunsurile creștinilor americani indică influenţa educaţiei evanghelice, care aduce un nivel mai mic de scepticism și mai multă mobilizare, prin comparaţie cu celelalte categorii de populaţie.

Mai mult decât atât, 44% dintre creștinii practicanţi sub 40 de ani cred cu tărie că au un rol în eradicarea sărăciei extreme. De asemenea, 3 din 10 dintre cei de peste 40 de ani spun același lucru. Din păcate, tendinţa este de a se crede că mai degrabă banii vor rezolva problema, nu implicarea personală. Din fericire, însă, creștinii ridică media interesului general pentru rezolvarea sărăciei extreme și a bolilor la nivel global.

Barna despre caritate 2

Ce înseamnă totuși reducerea sărăciei extreme?

Discutăm totuși doar despre reducerea la jumătate a numărului oamenilor afectaţi de sărăcie extremă. Ceea ce înseamnă două lucruri: încă 700 de milioane de oameni se vor afla în 2016 sub pragul subzistenţei. Iar cele 700 de milioane care au fost scoase din sărăcie extremă au fost trecute doar de pragul de 1 dolar pe zi. Ceea ce îi lasă în continuare în sărăcie. Este suficient să amintim că aproape jumătate din populaţia lumii (circa 3,5 miliarde de oameni) trăiește cu mai puţin de 2,5 dolari pe zi. Și aproape 80% din populaţia lumii trăiește cu mai puţin de 10 dolari pe zi.

Deși scoaterea din sărăcia extremă este un pas uriaș, eforturile trebuie să continue, pentru că inegalitatea la nivel global este într-adevăr o problemă „enormă”. Din acest punct, discuţia se ramifică foarte mult. Efortul de a scoate din sărăcie extremă 700 de milioane de oameni este incomparabil mai mic decât scoaterea din sărăcie a 3,5 miliarde de oameni și aproape infinit mai mic decât crearea unei societăţi globale în care cei 80% care trăiesc cu până la 300 de dolari pe lună să aibă suficient pentru a duce o viaţă lipsită de stres și privaţiuni.

Barna despre caritate 4

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.