Dramele „obsesiei evanghelicilor pentru puritatea sexuală”

8219

Elizabeth Smart a fost răpită și violată la 14 ani. Acum, la 25 de ani, spune că le înţelege pe femeile abuzate care nu se grăbesc să fugă.

Prezentă la un forum despre traficul de carne vie, organizat la Universitatea Johns Hopkins, Smart a povestit că, după ce a fost violată, „se simţea atât de murdară și mizerabilă”, încât simţea că nu mai are de ce să plece. Tânăra, care a crescut într-o familie religioasă, mărturisește că a fost marcată de o imagine din copilărie când o profesoară care le vorbea despre abstinenţă a comparat sexul cu mestecatul unei gume.

„Mă gândeam că eu sunt bucata aia de gumă mestecată. Nimeni nu vrea să mestece o gumă gata mestecată. Așa ceva se aruncă. Și uite cât de ușor este să simţi că nu mai ai însemnătate, că nu mai ai nicio valoare. „Ce rost mai avea să ţip? La ce mai conta dacă eram salvată? Viaţa mea oricum nu mai avea nicio valoare.” Smart a fost salvată după ce a fost văzută plimbându-se cu răpitorul ei pe o stradă din suburbia orașului ei.

După 11 ani de la eveniment, Smart a lansat Fundaţia Elizabeth Smart, care lucrează pentru protejarea și educarea copiilor cu privire la infracţiunile violente și sexuale. Smart e convinsă că cei mici trebuie să înţeleagă că „vor avea întotdeauna valoare și că nimic nu poate schimba asta”.

Cazul lui Elisabeth Smart este una dintre ilustraţiile puternice pe care un material publicat de The Atlantic le prezintă într-o analiză despre latura obscură a obsesiei pentru „puritatea” sexuală, în Biserica Evanghelică din SUA.

Nefericitele metafore ale purităţii

Deși, de-a lungul istoriei, majoritatea religiilor lumii au avut un cuvânt important de spus în privinţa sexualităţii credincioșilor (de cele mai multe ori rezervând privilegiul sexului exclusiv în graniţele căsătoriei), astăzi viziunea societăţii se impune ca un contra-curent. Așa se face că grupurile de credincioși care vor să își păstreze fidelitatea faţă de idealul abstinenţei trebuie să facă faţă unui puternic curent de trivializare a sexului.

Însă, mai surprinzătoare decât această tendinţă în mediul secular este opoziţia tot mai largă faţă de retorica „purităţii sexuale” chiar în sânul bisericilor evanghelice. Iar acest fenomen, propriu bisericii din SUA, ar putea reverbera și în mediile creștine din afara continentului nord-american.

Conservatori și progresiști deopotrivă contestă tot mai des apelul la metafora „purităţii” atunci când se promovează principiul abstinenţei sexuale extramaritale.

Autoarea Rachel Held Evans condamnă pe site-ul ei „parabolele oribile”, precum cea cu guma, descrisă de Smart. Evans acuză inadecvarea mesajului pe care îl extrag de aici tinerii: „sexul premarital distruge pentru totdeauna o persoană”. Sarah Bessey, autoarea cărţii Jesus Feminist se adaugă pe lista persoanelor care s-au simţit „descalificate de la dragostea adevărată” pentru că nu mai era virgină și nu era căsătorită.

Castitate cu standard dublu

Richard Beck, în cartea „Unclean” („Necurat”), se concentrează exclusiv pe metaforele folosite pentru a delimita păcatul sexual, mai ales în cazul femeilor. Beck, care este profesor și președintele Departamentului de Psihologie în cadrul Universităţii Creștine Abilene, susţine că metafora purităţii importă o „psihologie a contaminării în vieţile noastre morale și spirituale” și că această contaminare este văzută ca o stare permanentă, una dincolo de orice posibilitate de restaurare.

În plus, remarcă Beck, limbajul care face apel la „puritate” pare să fie aplicat mai puţin în cazul bărbaţilor, în dreptul cărora se vorbește despre „greșeală sau cădere” atunci când își pierd virginitatea. Acest lucru, spune Beck, expune un standard dublu: femeile care fac sex sunt „bunuri stricate”, în timp ce bărbaţii nu.

O retorică sănătoasă

Dincolo de aceste tendinţe, observatorii fenomenului se întreabă cum ar putea arăta etica evanghelică privind sexul, într-o lume „post-puritate”. Unii autori evanghelici, precum Anna Broadway și Rachel Held Evans, spun că ideea păstrării sexului în cadrul căsătoriei trebuie reafirmată, însă că idealul abstinenţei ar trebui reformulat.

„Trebuie să avem o abordare mai holistică,” susţine Broadway, punctând pe oportunitatea accentuării idealului „dragostei care se oferă pe sine” în locul idealului abstinenţei, ceea ce ar da o nuanţă pozitivă ideii de castitate premaritală. Oamenii ar trebui să se concentreze, spune ea, nu pe interdicţii, ci pe îmbogăţirea și construirea relaţiilor romantice, în cadrul graniţelor impuse de principii. De exemplu, spune ea, în loc să coabiteze, cuplurile necăsătorite să locuiască împreună în comunităţi.

La rândul ei, Rachel Evans punctează nevoia de a separa cultura evanghelică a purităţii de identitatea individului. Ea militează pentru renunţarea la mesajele care transmit obsesiv ideea că „dacă ai relaţii sexuale premaritale îţi schimbi identitatea pentru totdeauna, devenind o persoană de nedorit, dezgustătoare”. Evans vede în schimb un potenţial real în promovarea ideii de „sfinţenie a căsătoriei”, o valoare prin care creștinii încă se delimitează de mediile seculare.