În urmă cu mai bine de 12 ani, Olanda s-a oferit cobai în experimentul liberalizării pieţei sexului, un demers spre care multe societăţi au privit cu interes și curiozitate. În fond, după eșecul „experimentului nobil“ al prohibiţiei americane în cazul alcoolului, oamenii voiau să vadă rezultatul unei abordări diametral opuse, chiar dacă de această dată era vorba de prostituţie.

Experimentul legalizării prostituţiei în Olanda a început la 1 octombrie 2000. Logica din spatele deciziei a fost pe cât de simplă, pe atât de înșelătoare: transformarea prostituţiei într-o meserie ca oricare alta ar fi urmat să scoată la suprafaţă veniturile și să protejeze sănătatea și siguranţa atât a ofertanţilor, cât și a cumpărătorilor.

În prezent, tot mai multe voci presează guvernul olandez să admită că legalizarea prostituţiei este un dezastru social, legal și economic. În loc să ofere protecţie femeilor, a făcut mai ușoară viaţa proxeneţilor și a traficanţilor de carne vie. În loc să restrângă bordelurile într-o zonă discretă a orașului, industria sexului a împânzit Amsterdamul, ieșind în plină stradă. Serviciile sociale finanţate de stat pentru a oferi protecţie prostituatelor au fost evitate de majoritatea dintre ele, prea speriate pentru a se plânge autorităţilor.

Legalizarea a ridicat statutul proxeneţilor la rangul de „manageri” și „oameni de afaceri”.[1] Abuzul suferit de femei e numit acum „riscul meseriei”. Orașul Amsterdam a devenit „bordelul Europei”, făcând ca noi valuri de femei să fie importate de traficanţi din Africa, Europa de Est și Asia, pentru a face faţă cererii în creștere. Faţa murdară a prostituţiei nu a fost ștearsă cu buretele prin „binecuvântarea legală”.

Într-un articol referitor la efectele legalizării prostituţiei în Olanda, jurnalista Julie Bindel, cofondatoare a organizaţiei „Justice for Women”, afirmă că „guvernul olandez a sperat să joace rolul proxenetului onorabil, trăgându-și partea din veniturile prostituatelor” [2].

Adevărul este că, prin taxarea prostituţiei, guvernul a urmărit nu doar creșterea încasărilor bugetare, ci și asigurarea unor beneficii pentru prostituate, precum asigurări de sănătate, concedii cu plată sau pensii. Cu toate acestea, numai 5% dintre cele aproximativ 10.000 de femei din industria olandeză a sexului s-au înscris pentru a plăti taxe, din simplul motiv că nicio persoană nu vrea să se știe despre ea că se prostituează, oricât de legal ar declara cineva că este acest lucru.

Bindel descrie atmosfera din Cartierul Roșu, „Mecca sexuală a Europei”: „Legalizarea prostituţiei a transformat Cartierul Roșu din Amsterdam într-o zonă plină de promiscuitate, împânzită de turiști beţi care se distrează arătând cu degetul și râzând de femeile pe care le văd în vitrină. Localnicele merg pe stradă cu capul în jos, încercând să evite să le vadă pe femeile expuse în vitrine precum carnea în abator. Bărbaţii pot fi văzuţi intrând în bordeluri și încercând să tragă de preţuri cât mai mult în jos. Alţii ies trăgându-și șliţul la blugi. Multe dintre femei par foarte tinere, toate sunt plictisite, majoritatea dintre ele stând așezate pe scaune în lenjeria intimă, butonându-și telefoanele. (…) Prezervativele, accesoriile pentru droguri și proxeneţii sunt la vedere”.[3]

Destinaţie de top pentru traficul uman

După doar șase ani de la legalizarea prostituţiei, Olanda a ajuns în topul celor 10 destinaţii pentru victimele traficului de fiinţe umane, conform unui raport ONU din 2006.[4] Și traficul uman este în creștere în Olanda, conform datelor oferite în 2010 de organizaţia olandeză Coordination Centre Human Trafficking (CoMensha). Între 2000 și 2009, numărul acestora aproape că s-a triplat[5], crescând de la 341 la 909. În 2010, numărul total de victime ale traficului de fiinţe umane a fost de 993 (faţă de 909, în 2009), iar în 2011 a crescut cu 23%, ajungând la 1.222.[6]

Principalele ţări de provenienţă a celor peste 1.000 de victime ale traficului uman din 2011 sunt Olanda însăși, Nigeria, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Sierra Leone, Guineea, China și România, conform raportului CoMensha pe 2012.[7]

În multe dintre cazuri, victimele sunt înșelate de anumite persoane care le conving să își părăsească ţările de origine, promiţându-le locuri de muncă avantajoase în hoteluri, în restaurante sau ca bone. Odată ajunse la destinaţie, victimele descoperă că au fost înșelate și sunt obligate să se prostitueze, prin ameninţări sau chiar prin uzul de forţă.

Fenomenul loverboys

O parte din influxul de prostituate este asigurat de așa-numiţii loverboys[8] – tineri atrăgători de origine olandeză, marocană, turcă sau surinameză, majoritatea dintre ei de religie musulmană, care „vânează” tinere olandeze vulnerabile, minore și le câștigă încrederea și afecţiunea.

Racolatorii vizează, de obicei, fete foarte timide sau plinuţe, pe cele cu ochelari sau cu un mic defect vizibil. Proxeneţii se dau drept „cavalerii salvatori”, cucerindu-le imediat pe aceste fete, de obicei marginalizate.

„Adolescentele caută afecţiune şi recunoaştere. Bărbaţii sunt buni psihologi şi ştiu exact ce să le ofere ca să le prindă în plasă. Mă gândesc că situaţia poate fi comparată cu cea a femeilor pe care le bat partenerii de viaţă. Dacă le spun că le iubesc şi că, de fapt, nu vor să le rănească, ele nu mai depun reclamaţie. Şi în cazul adolescentelor care se prostituează funcţionează cam acelaşi mecanism“, afirmă activista contra prostituţiei Anita de Wit.[9]

Câteva luni mai târziu, după ce sunt seduse, minorele sunt drogate și violate în grup, făcându-se de regulă și fotografii, folosite ulterior pentru a le șantaja. Confuze, speriate și prea rușinate pentru a le spune părinţilor sau profesorilor, fetele se simt izolate de vechea lor viaţă și prinse în capcana prostituţiei.[10] Întrucât faptul de a profita de pe urma prostituţiei (proxenetismul) nu cade sub incidenţa Codului Penal, racolatorii par invincibili, iar fetele se simt incapabile să demonstreze abuzul.

În 2011, autorităţile au investigat 242 de astfel de cazuri de „sclavie sexuală”, jumătate din victime dovedindu-se a fi minore. „E doar 1% din numărul real de abuzuri”, este de părere Anita de Wit. Ea afirmă că, în realitate, ar fi vorba de mii de fete obligate să se prostitueze. Anita desfășoară o campanie de conștientizare în școlile din Amsterdam, pentru a le avertiza pe eleve despre riscul unei relaţii cu așa-numiţii loverboys. Anita a iniţiat această campanie după ce fiica ei de 15 ani a fost sedusă de un loverboy marocan și obligată să se prostitueze timp de trei ani.

Cartierul Roșu – magnetul crimei organizate

„În spatele vitrinelor au loc infracţiuni grave. Fetele sunt abuzate fizic dacă nu muncesc destul. E sclavie, deși aceasta a fost abolită în Olanda cu mult timp în urmă”[11], recunoaște Lodewijk Asscher, fost primar interimar al orașului Amsterdam în anul 2010. „Măsura de legalizare a fost una naivă[12], admite Asscher. „Noi credeam la acea dată că găsiserăm o abordare a problemei prostituţiei mai grozavă decât oricine altcineva din întreaga lume”, a adăugat el.

„Ne-am dat seama că aici nu mai e vorba de antreprenoriat la scară redusă, ci mai degrabă de mari grupuri de crimă organizată care sunt implicate în traficul de femei și droguri, în crime și în alte activităţi ilegale”[13], a recunoscut și Job Cohen, fost primar al Amsterdamului (2001-2010).

În 2005, Amma Asante și Karina Schaapman, două consiliere în cadrul Partidului Laburist din Olanda, au redactat un raport intitulat „Het onzichtbare zichtbaar gemaakt” (Invizibilul devine vizibil). În cadrul raportului, Schaapman, ea însăși o fostă prostituată, a oferit informaţii despre fluxul de crimă organizată și violenţă din cadrul „profesiei”. Rapoarte similare au fost publicate în aceeași perioadă, toate ajungând la concluzia că un mare număr de prostituate din Amsterdam erau forţate să lucreze și erau abuzate de proxeneţi, iar obiectivele propuse odată cu acceptarea legalizării nu fuseseră deloc atinse.

Ca răspuns la problemele asociate cu crima organizată, spălarea de bani și traficul de fiinţe umane, guvernul olandez a decis să închidă numeroase afaceri de prostituţie. În 2006, primarul Job Cohen a respins reînnoirea licenţei unui număr de aproximativ 30 de bordeluri din Cartierul Roșu. În septembrie 2007, Cohen a hotărât să intervină și mai ferm pentru a controla fenomenul. Primăria Amsterdamului a cumpărat 18 clădiri din „supermarketul sexual”, ceea ce a dus la închiderea a o treime din vitrine. La sfârșitul anului 2008, primarul Cohen și-a anunţat planul de închidere a jumătate din cele 400 de vitrine din cauza suspiciunilor privind anumite activităţi ilegale.

În 2009, ministrul olandez al justiţiei a anunţat că planul avut în vedere de autorităţi presupune închiderea a nu mai puţin de 320 de vitrine[14], urmând ca numărul acestora să fie stabilizat la 100 până în anul 2017.[15]

Măsuri de urgenţă

În încercarea de a diminua probabilitatea ca minorele să ajungă victime ale traficanţilor de carne vie, parlamentarii olandezi au înaintat, în 2009, un proiect de lege care să interzică practicarea prostituţiei sub vârsta de 21 de ani. Legea nu a fost votată, însă în anul 2013, la sfârșitul lunii februarie, primăria orașului Amsterdam a decis să meargă pe cont propriu în această privinţă și să impună măsura la nivel local. Primarul Eberhard van der Laan și-a motivat decizia afirmând că prostituatele cele mai tinere sunt și cele mai vulnerabile, fiind adesea momite de proxeneţi și forţate să lucreze înainte de a împlini 18 ani. „Considerăm că situaţia e atât de gravă, încât trebuie neapărat să acţionăm”[16], a adăugat el.

În plus, măsurile adoptate de municipalitate vor face obligatorie și administrarea unui test de limbă olandeză drept condiţie pentru angajare în prostituţie. Având în vedere că 70% dintre lucrătorii din industria sexului (bărbaţi și femei) sunt străini, angajatorii lor sunt obligaţi să le testeze competenţele lingvistice pentru a se asigura că pot înţelege și că se pot face înţeleși în cadrul discuţiilor privind condiţiile de muncă sau drepturile și obligaţiile lor. De asemenea, ei trebuie să fie apţi să comunice cu clienţii (privind preţul și limitele exacte ale cerinţelor), cu poliţia și cu lucrătorii sociali și să se descurce în situaţii de urgenţă.

Olanda își reconsideră strategia

Experimentul legalizării prostituţiei în Olanda a fost un eșec, iar guvernul devine tot mai dispus să recunoască acest lucru. Alarmaţi de amploarea pe care o ia fenomenul traficului de fiinţe umane, parlamentarii olandezi au anunţat că sunt dispuși să ia în considerare incriminarea cumpărării de servicii sexuale ca posibilă metodă de rezolvare a acestei situaţii. Myrthe Hilkens, membră a Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul olandez, și totodată o cunoscută luptătoare împotriva pornografiei, va face o vizită de lucru în Suedia, prima ţară care a incriminat cumpărarea de servicii sexuale, în 1999. Partidul Uniunea Creștină din Olanda își trimite, de asemenea, un reprezentant – pe parlamentarul Gert-Jan Segers – pentru a studia sistemul suedez, care a generat o scădere semnificativă a prostituţiei în ultimii 10 ani.

Nu doar Olanda a înţeles că sunt multe lecţii de învăţat din modelul suedez de abordare a problemei prostituţiei. În decembrie 2012, peste 200 de organizaţii pentru drepturile femeilor au cerut incriminarea cumpărării de servicii sexuale în Uniunea Europeană. Acestea au iniţiat un proiect de recomandări legislative destinate membrilor Parlamentului European, care analizează în prezent diferitele abordări ale fenomenului prostituţiei, urmând să elaboreze un raport complet în 2016.

O purtătoare de cuvânt a campaniei declara cu acea ocazie că „prostituţia este o formă de violenţă, un obstacol în calea egalităţii de gen şi o poartă deschisă în calea dezvoltării crimei organizate”[17]. The European Women’s Lobby (EWL), organizaţia care conduce campania, citează exemplul Suediei, unde nivelul prostituţiei s-a înjumătăţit de când sexul pe bani a fost scos în afara legii, cu peste un deceniu în urmă. Prin contrast, în Olanda, ţara în care prostituţia a fost legalizată, nu s-a constatat nicio îmbunătăţire a condiţiilor femeilor, ci mai degrabă o creștere a traficului de carne vie.

De ce e apreciat Modelul Suedez?

Legea suedeză împotriva prostituţiei, sau „Modelul Suedez”, s-a dovedit o abordare eficientă din multe puncte de vedere. La 1 ianuarie 1999[18], Suedia a devenit prima ţară din lume care a incriminat cumpărarea de servicii sexuale, nu și oferirea lor. În consecinţă, între 1999 și 2008 au fost raportate doar 1.837 de încălcări ale interdicţiei de cerere de servicii sexuale, peste 800 dintre acestea fiind dovedite în instanţă și pedepsite.[19]

În cadrul Modelului Suedez, cumpărătorul este răufăcătorul, iar prostituata este victima. Există foarte puţine cazuri în care prostituţia e o decizie voluntară.

Cele mai multe dintre femei ajung să se prostitueze din cauza unor circumstanţe sociale și familiale tragice sau căzând victime traficului de fiinţe vii. Numeroase studii sociologice demonstrează că majoritatea prostituatelor au fost victime ale violului sau ale diferitelor forme de agresiune în copilărie, iar 90% dintre ele ar alege să părăsească profesia dacă ar avea această posibilitate.

Suedia a hotărât că legea privind prostituţia trebuie concepută în așa fel încât să motiveze femeile să părăsească „sistemul”. Nemaifiind incriminate, ele nu se mai tem să contacteze poliţia (pe care o percep ca fiind „de partea lor”), spitalele sau serviciile de asistenţă socială, fiind mult mai dispuse să vorbească despre abuzurile la care sunt supuse. În primii cinci ani de implementare a legii, se estimează că aproximativ 60% dintre femeile implicate în prostituţia stradală au folosit această oportunitate, părăsindu-și ocupaţia.[20]

Anna Skarhed, cancelarul justiţiei în Suedia, a publicat în 2010 un raport de evaluare privind rezultatele incriminării cumpărării de servicii sexuale. Skarhed s-a declarat foarte mulţumită de concluziile raportului guvernamental, afirmând: „Credem că această lege a avut, într-adevăr, efectul scontat.”[21] În acest sens, poate cel mai semnificativ aspect este că, în perioada 1998-2008, prostituţia stradală s-a înjumătăţit[22], în timp ce în Danemarca și Norvegia, aceasta s-a dublat în 2003-2008.[23]

România, încotro?

Cum privește România problema prostituţiei? Practicarea acesteia a fost condamnată în vechiul Cod Penal la Art. 328.[24] Dar această stare de fapt s-a schimbat, întrucât conţinutul articolului a fost eliminat din noul Cod Penal[25], publicat în Monitorul Oficial la 24 iulie 2009 și aprobat de Parlament în luna octombrie 2012 cu majoritate de voturi. Noul Cod Penal e intrat deja în vigoare. Ce presupune acest lucru? Presupune că prostituţia nu va mai fi pedepsită cu închisoarea, dar nici nu va fi considerată legală.

Ministerul Justiţiei susţine că fenomenul prostituţiei urmează „să fie sancţionat contravenţional, civil şi mai ales moral”.[26] Potrivit aceleiaşi instituţii, „mutarea oprobriului public de la persoana racolată la cea care racolează este, astfel, de natură a ajuta la sancţionarea adevăraţilor vinovaţi pentru extinderea fenomenului prostituţiei”.

Partea bună este că România nu a adoptat soluţia legalizării prostituţiei, deși acest lucru a fost propus spre sfârșitul anului 2009 în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în Romania.[27] În cadrul raportului, soluţia înaintată era aceea a „legalizării sexului comercial, nu și a intermediarilor de servicii sexuale”[28](proxeneţii).

Așadar, se poate spune că România face un pas înainte, în sensul că alege să nu le mai hărţuiască pe victimele prostituţiei. Cu toate acestea, e încă departe de a le oferi un cadru adecvat pentru eliberarea de sub teroarea proxeneţilor, atâta vreme cât cumpărarea de servicii sexuale nu este descurajată prin incriminare.

Pe de altă parte, progresul nu se realizează dintr-odată. În Suedia, Norvegia și Islanda au avut loc dezbateri timp de zeci de ani până a ajuns să fie acceptată ideea că legile prostituţiei sunt pe dos, incriminând prostituatele-victime și încurajând clienţii-agresori.

Până la identificarea unei soluţii mai bune la problema prostituţiei, Modelul Suedez rămâne cea mai bună abordare disponibilă. Numeroase state europene încep deja să întrevadă acest lucru, inclusiv Olanda, care, după 12 ani de legalizare completă a fenomenului prostituţiei, e pe punctul de a se declara înfrântă, copleșită de consecinţele acestui experiment social dezastruos.

Acest articol a fost publicat în ediţia din aprilie 2013 a revistei Semnele timpului.

Footnotes
[1]„Brenda Zurita, «Amsterdam’s Legalized Prostitution Experiment Failed, Miserably», www.cwfa.org, 22 februarie 2013”.
[2]„Julie Bindel, «Why even Amsterdam doesn’t want legal brothels», www.spectator.co.uk, 2 martie 2013”.
[3]„ibidem.”
[4]„United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), «Trafficking in Persons: Global Patterns», 2006, pg 20, www.unodc.org”.
[5]„National Rapporteur on Trafficking in Human Beings, «Trafficking in Human Beings», 2010, pg 92, www.mensenhandel.nl”.
[6]„CoMensha figures of 2011, www.lastradainternational.org”.
[7]„CoMensha, «Aard en omvang (mogelijke) slachtoffers van mensenhandel 2011 in Nederland» (Raportul pe 2011 privind profilul victimelor traficului de fiinţe umane din Olanda), aprilie 2012, pg 13, www.mensenhandel.nl”.
[8]„United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), «Global Report On Trafficking In Persons», 2012, pg 51, www.unodc.org”.
[9]„Ruth Reichstein și Claudia Ştefan, «Prostituate minore în vitrinele din Amsterdam», www.dw.de, 3 noiembrie 2010”.
[10]„Sue Reid, «A feminist revolution that cruelly backfired – and why Amsterdam’s legal brothels are a brutal lesson for Britain about telling the truth on sex gangs and race», www.dailymail.co.uk , 23 noiembrie 2012”.
[11]„idem.”
[12]„Julie Bindel, «Windows Get the Red Light», www.standpointmag.co.uk, octombrie 2012”.
[13]„Marlise Simons, «Amsterdam Tries Upscale Fix for Red-Light District Crime», www.nytimes.com, 24 februarie 2008”.
[14]„Adriana Stuijt, «Amsterdam courts ready to clean up red light district», www.digitaljournal.com, 19 ianuarie 2009”.
[15]„Peter Cluskey, «Many Amsterdam brothels to close as council cracks down», www.irishtimes.com, 7 septembrie 2012”.
[16]„Cecilia Rodriguez, «Reforming Prostitution in Amsterdam Includes a Business Plan and Business Hours», www.forbes.com, 1 martie 2013”.
[17]„«Paying for sex: Women’s groups call for EU-wide ban», www.bbc.co.uk, 4 decembrie 2012”.
[18]„În 2009, Norvegia și Islanda au implementat exact aceeași lege, Norvegia făcând chiar un pas înainte, prin faptul că le interzice cetăţenilor săi să apeleze la servicii sexuale contracost, fie în ţară, fie în străinătate.”
[19]„örbud mot köp av sexuell tjänst En utvärdering 1999–2008”(Prohibiting the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008), www.regeringen.se, 2 iulie 2010, ppg 176-177”.
[20]„Julie Bindel și Liz Kelly, «A Critical Examination of Responses to Prostitution in Four Countries: Victoria, Australia; Ireland; the Netherlands; and Sweden», www.childtrafficking.com, 4 februarie 2004, pg 77”.
[21]„Gregg Bucken-Knapp, «Evaluating the Swedish Ban on the Purchase of Sexual Services: The Anna Skarhed Report», www.nppr.se, 2 iulie 2010”.
[22]„Anna Skarhed, Raportul «Prohibition of the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008 (SOU 2010:49) to the Government», www.government.se, 2 iulie 2010, pg 34”.
[23]„«Förbud mot köp av sexuell tjänst En utvärdering 1999–2008»(Prohibiting the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008), www.regeringen.se, 2 iulie 2010, pg 146”.
[24]„Actualul Cod Penal al României: http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf”.
[25]„Viitorul Cod Penal al României: http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=cuvg21oQ0Qs%3d&tabid=1473”.
[26]„«Aberaţiile viitorului Cod Penal – incestul pedepsit cu măsuri medicale, prostituţia, cu măsuri morale», www.gandul.info, 13 martie 2009”.
[27]„Raportul extins al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale, www.presidency.ro, Septembrie 2009. www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf”.
[28]„Idem, 249.”

„Brenda Zurita, «Amsterdam’s Legalized Prostitution Experiment Failed, Miserably», http://cwfa.org, 22 februarie 2013”.
„Julie Bindel, «Why even Amsterdam doesn’t want legal brothels», http://spectator.co.uk, 2 martie 2013”.
„ibidem.”
„United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), «Trafficking in Persons: Global Patterns», 2006, pg 20, http://unodc.org”.
„National Rapporteur on Trafficking in Human Beings, «Trafficking in Human Beings», 2010, pg 92, http://mensenhandel.nl”.
„CoMensha figures of 2011, http://lastradainternational.org”.
„CoMensha, «Aard en omvang (mogelijke) slachtoffers van mensenhandel 2011 in Nederland» (Raportul pe 2011 privind profilul victimelor traficului de fiinţe umane din Olanda), aprilie 2012, pg 13, http://mensenhandel.nl”.
„United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), «Global Report On Trafficking In Persons», 2012, pg 51, http://unodc.org”.
„Ruth Reichstein și Claudia Ştefan, «Prostituate minore în vitrinele din Amsterdam», http://dw.de, 3 noiembrie 2010”.
„Sue Reid, «A feminist revolution that cruelly backfired – and why Amsterdam’s legal brothels are a brutal lesson for Britain about telling the truth on sex gangs and race», http://dailymail.co.uk , 23 noiembrie 2012”.
„idem.”
„Julie Bindel, «Windows Get the Red Light», http://standpointmag.co.uk, octombrie 2012”.
„Marlise Simons, «Amsterdam Tries Upscale Fix for Red-Light District Crime», http://nytimes.com, 24 februarie 2008”.
„Adriana Stuijt, «Amsterdam courts ready to clean up red light district», http://digitaljournal.com, 19 ianuarie 2009”.
„Peter Cluskey, «Many Amsterdam brothels to close as council cracks down», http://irishtimes.com, 7 septembrie 2012”.
„Cecilia Rodriguez, «Reforming Prostitution in Amsterdam Includes a Business Plan and Business Hours», http://forbes.com, 1 martie 2013”.
„«Paying for sex: Women’s groups call for EU-wide ban», http://bbc.co.uk, 4 decembrie 2012”.
„În 2009, Norvegia și Islanda au implementat exact aceeași lege, Norvegia făcând chiar un pas înainte, prin faptul că le interzice cetăţenilor săi să apeleze la servicii sexuale contracost, fie în ţară, fie în străinătate.”
„örbud mot köp av sexuell tjänst En utvärdering 1999–2008”(Prohibiting the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008), http://regeringen.se, 2 iulie 2010, ppg 176-177”.
„Julie Bindel și Liz Kelly, «A Critical Examination of Responses to Prostitution in Four Countries: Victoria, Australia; Ireland; the Netherlands; and Sweden», http://childtrafficking.com, 4 februarie 2004, pg 77”.
„Gregg Bucken-Knapp, «Evaluating the Swedish Ban on the Purchase of Sexual Services: The Anna Skarhed Report», http://nppr.se, 2 iulie 2010”.
„Anna Skarhed, Raportul «Prohibition of the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008 (SOU 2010:49) to the Government», http://government.se, 2 iulie 2010, pg 34”.
„«Förbud mot köp av sexuell tjänst En utvärdering 1999–2008»(Prohibiting the purchase of sexual services. An evaluation 1999-2008), http://regeringen.se, 2 iulie 2010, pg 146”.
„Actualul Cod Penal al României: http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf”.
„«Aberaţiile viitorului Cod Penal – incestul pedepsit cu măsuri medicale, prostituţia, cu măsuri morale», http://gandul.info, 13 martie 2009”.
„Raportul extins al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale, http://presidency.ro, Septembrie 2009. http://presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf”.
„Idem, 249.”