Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.

Este mai costisitor să trăiești ca persoană singură în Marea Britanie decât să faci parte dintr-un cuplu, este concluzia unui studiu efectuat de Good Housekeeping Institute. Totul costă mai mult dacă târguiești lucruri sau apelezi la servicii ca persoană singură – de la articolele obișnuite, ca laptele, la un abonament la sala de sport sau asigurarea auto.

De asemenea, impozitele golesc simţitor buzunarul celor singuri. Astfel, în timp ce factura impozitului pe locuinţă se ridică la 1.670 de lire pentru un cuplu, adică 835 de lire de persoană, ea ajunge la 1.235 de lire pentru persoana care trăiește singură. Atunci când vor să călătorească, oamenii singuri vor plăti mai scump călătoria, din pricina taxelor de rezervare, care sunt aceleași, indiferent de numărul biletelor cumpărate. Potrivit calculelor, un zbor Londra-Malta poate costa persoana singură cu aproape 7 lire mai mult, iar un drum cu trenul, 9 lire în plus.

Adunând micile și marile costuri suplimentare pentru cei care nu au cu cine împărţi cheltuielile, studiul estimează că, pentru „luxul“ de a trăi singură, o persoană cheltuie, în medie, un supliment de 2.000 de lire pe an. Cum numărul persoanelor singure e în creștere, această suprataxare nu doar că trebuie eliminată, afirmă Caroline Bloor, directorul Good Housekeeping Institute, dar politica de preţuri ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor acestei pieţe din ce în ce mai populate.

„Deși sunt mai puţin stigmatizaţi în societatea de astăzi, cei singuri sunt încă penalizaţi financiar“, punctează Caroline Bloor, directoarea Good Housekeeping Institute. „Este corect să-i pedepsești financiar pe cei care nu au reușit să găsească dragostea adevărată ?“ întreabă retoric Emily Hill, într-un articol pe care-l semnează în The Guardian.

Dacă există un motiv pentru care persoanele singure din Marea Britanie ar trebui să fie totuși recunoscătoare, conchide Hill, acesta fiind faptul că nu trăiesc în Statele Unite. Afirmaţia este susţinută de o analiză publicată în The Atlantic – „The High Price of Being Single in America” –, în care Lisa Arnold și Christina Campbell arată că, pe parcursul unei vieţi, o femeie singură, cu un venit anual de 80.000 de dolari, ar putea plăti un supliment de 1 milion de dolari doar pentru „vina“ de a fi singură.

Doar plata chiriei înghite 23% din salariul de 7.500 de dolari al unei persoane singure, însă numai 9,3% din câștigul unui cuplu care câștigă 14.000 de dolari pe lună, arată o analiză Forbes.

De asemenea, cuplul cheltuie mai puţin cu alimentele (5,6% din salariu, faţă de 8,3%), televiziunea prin cablu (1%, faţă de 1,8%) sau cu factura telefonică (1,2%, faţă de 2,8%). Și am putea adăuga la listă și sume despre care nu vorbește nimeni, precum cele cu care cei singuri celebrează fericirea celorlalţi (logodne, nunţi, botezuri), după cum punctează amar Hill. Sau, de ce nu, banii investiţi în aspectul fizic, într-o tentativă de a deveni mai „comercializabili“.

Deși neplăcerile financiare ale celor singuri ar putea fi citite de ceilalţi în cheia provizoratului, studiile și statisticile arată că numărul persoanelor singure și al celor care, prin alegere sau independent de voinţa lor, vor rămâne singure tot restul vieţii este mai mare decât în oricare altă perioadă istorică despre care avem date.

Secolul oamenilor care trăiesc de unii singuri

Societatea americană se confruntă, la fel ca multe altele, cu un număr fără precedent de adulţi care trăiesc singuri. Jumătate dintre adulţii americani (50,2%) trăiesc în prezent singuri, potrivit datelor oferite de Biroul de Statistică a Muncii. Cealaltă jumătate este constituită din adulţi căsătoriţi, în scădere faţă de cifrele anilor 1960, când 72% dintre adulţi spuseseră „da“ unui partener.

Un studiu al Pew Research Center estimează că, până când adulţii tineri din America de astăzi vor împlini 50 de ani, 1 din 4 nu se va fi căsătorit niciodată. Totuși, nu toţi adulţii necăsătoriţi sunt și singuri – 24% dintre americanii cu vârsta de 25-34 de ani trăiesc împreună cu un partener. Vârsta la căsătorie a crescut: 27 de ani pentru femei și 29 pentru bărbaţi, de la 20, respectiv, 23 de ani, vârsta medie a căsătoriei în 1960. De asemenea, atitudinea faţă de căsătorie s-a modificat profund. În timp ce 46% dintre adulţi cred că societatea este mai bună dacă oamenii fac din căsnicie și mariaj o prioritate, 50% consideră că societatea merge bine și dacă indivizii au alte priorităţi decât familia. De fapt, cu cât vârsta respondenţilor este mai mică, cu atât refuzul de a considera familia prioritară este mai răspândit – 67% dintre cei de 18-29 de ani și 53% dintre cei din grupa de vârstă 30-49 de ani nu cred că mariajul contribuie la binele societăţii.

Peste jumătate (51%) din populaţia de 16 ani și peste a Angliei și Ţării Galilor era necăsătorită în 2011, faţă de 47% în 2001, potrivit Oficiului pentru Statistică Naţională. De asemenea, 35% dintre locuitori nu fuseseră căsătoriţi niciodată, în creștere cu 5% faţă de situaţia anului 2001. Aproximativ 82% dintre adulţii singuri considerau că statutul lor echivalează cu „oportunitatea de a încerca experienţe noi“, scrie The Guardian.

Recensământul din 2011 arăta că 27,6% dintre gospodăriile canadiene au doar un singur ocupant. Comparativ, procentul caselor cu un singur ocupant era de 7,4% în 1951 și de 13,4% în 1971.

În 2016, aproape o treime (32,5%) din gospodăriile Uniunii Europene aveau doar un locatar, potrivit datelor oferite de Eurostat, iar cifra se va rotunji în continuare, dacă trendul existent se menţine. De altfel, în intervalul 2006-2016, numărul acestor gospodării a crescut cu 2% în fiecare an. Croaţia a fost singurul stat din UE care a raportat o scădere a numărului de gospodării cu o singură persoană.

Cipru, Lituania și Malta au cunoscut cea mai mare rată de extindere a gospodăriilor cu locatar unic, cu o rată de creștere de 6-7% pe an. Peste 50% dintre gospodăriile din Suedia, Danemarca și Lituania erau ocupate de o singură persoană în 2016, iar în Germania, Finlanda, Estonia, Franţa și Austria procentul acestor gospodării se ridica la 40-45%. Raportul Eurostat lega reducerea dimensiunii gospodăriilor de mai mulţi factori, printre care îmbătrânirea populaţiei și reducerea longevităţii relaţiilor.

În România, ponderea gospodăriilor cu o singură persoană a crescut de la 19,8%, în 2006, la 27,1%, în 2016, aproape jumătate dintre acestea fiind ocupate de persoane cu vârsta peste 65 de ani. În timp ce numărul de căsătorii a scăzut constant în Europa de-a lungul ultimilor 40 de ani, de la 3,5 milioane, în 1975, la 2,2 milioane, în 2017, (în ciuda faptului că populaţia a crescut cu 60 de milioane de locuitori) România se menţine, prin comparaţie, la un nivel bun.

Deși în scădere cu 1,9 faţă de acum 35 de ani, România are o rată a căsătoriei (numărul de prime căsătorii la 1.000 de locuitori) de 6,3, faţă de 4,2, cât este media europeană, se arată în raportul Evoluţia familiei în Europa, 2018.

Nu doar societăţile occidentale se confruntă cu un trend ascendent al populaţiei necăsătorite. Potrivit unui raport al agenţiei de media youth.cn, 36,8% dintre femeile chineze necăsătorite cred că viaţa poate fi fericită și fără a vira spre căsătorie. Totuși, burlăcia chinezilor este mai degrabă una impusă de circumstanţe decât o alegere liberă – statisticile arată că 40% dintre cei necăsătoriţi consideră că e dificil să îţi găsești un partener, 25% admit că au dificultăţi în a construi o relaţie chiar cu o persoană pe care o iubesc, doar 7,8% declarând că se bucură să fie singuri.

Aproape un sfert dintre bărbaţii japonezi de 50 de ani și 1 din 7 femei de aceeași vârstă erau încă necăsătoriţi, potrivit unui raport efectuat de Institutul Naţional de Cercetări în Domeniul Populaţiei și Securităţii Sociale, care a găsit că mai mult de 4 milioane de adulţi de vârstă mijlocie trăiau încă împreună cu părinţii, depinzând financiar de aceștia.

Statutul „singur“ acoperă atât situaţia persoanelor care nu se află în nicio relaţie, cât și pe cea a celor care au ales modele alternative de familie – în orice caz, studiile care încearcă defalcarea lor, chiar dacă puţin numeroase, arată o creștere a ambelor categorii. Ne aflăm în mijlocul unor schimbări sociale și demografice de anvergură, „cea mai mare schimbare socială din ultimii 60 de ani pe care încă nu am numit-o“, în cuvintele sociologului Eric Klinenberg, de la Universitatea din New York.

E o schimbare care afectează 83% dintre ţările care fac publice date demografice, susţine cercetătorul Henri Santos, în urma analizei datelor din 78 de ţări din întreaga lume. Și, surprinzător sau nu, există studii, experţi și celibatari care susţin că viaţa de unul singur reprezintă un beneficiu major al secolului nostru.

Când 1 e mai rotund decât 2

Singura îngrijorare cu privire la numărul mare de adulţi care trăiesc singuri este de natură economică, scrie jurnalistul Ben Walsh. Mai puţine căsătorii înseamnă mai puţine gospodării cu efecte semnificative pentru economie. O locuinţă nouă pompează aproximativ 145.000 de dolari în economia SUA, prin cheltuielile pe care le presupune construirea ei, notează Walsh. Faptul că se cumpără sau se închiriază tot mai puţine locuinţe, adulţii de 18-30 de ani care locuiesc cu părinţii fiind tot mai numeroși, explică de ce industria locuinţelor nu a reușit să relanseze economia după recesiunea economică, așa cum era de așteptat, consemnează the Federal Reserve Bank of Atlanta (Banca de Rezervă Federală din Atlanta).

Este dificil să găsești și alte efecte negative ale creșterii numărului persoanelor singure, cel puţin dacă iei în calcul studii efectuate în ultimii câţiva ani, pe baza cărora apologeţii acestui stil de viaţă argumentează că „n-a existat niciodată un timp mai bun pentru a fi singur“ – în cuvintele psihologului Bella DePaulo, de la Universitatea din Santa Barbara.

Deși a crescut în epoca în care majoritatea oamenilor se căsătoreau, iar presiunea socială pentru întemeierea unei familii era considerabilă, DePaulo spune că nu și-a dorit să se căsătorească și nici nu a făcut-o, deși a pășit deja în al șaselea deceniu de viaţă. Psihologul e intrigat de faptul că societatea și-a concentrat toată atenţia asupra valorilor căsătoriei, evacuând din discursul public contribuţia celor singuri la clădirea unei societăţi mai bune și nerecunoscând că această categorie de persoane poate avea o viaţă foarte împlinită.

De fapt, deși sunt etichetate ca fiind prea puţin conectate cu ceilalţi, adevărul este că persoanele necăsătorite au mai mult timp și mai mult interes pentru a socializa cu familia, cu prietenii și colegii decât cei căsătoriţi. Se implică mai frecvent în acţiuni de voluntariat și oferă astfel un sprijin social considerabil, spune DePaulo.

Un studiu din 2015, realizat de cercetătoarele Natalia Sarkisian și Naomi Gerstel, a confirmat faptul că persoanele singure sunt mai conectate la diverse reţele sociale, oferind și primind sprijin în mai mare măsură decât colegii lor căsătoriţi.

A fi singur poate echivala cu adoptarea unor obiceiuri mai sănătoase, susţine un studiu realizat pe 13.000 de adulţi, care a arătat că persoanele singure, care nu au fost căsătorite niciodată, fac exerciţiu fizic mai des decât cele căsătorite sau divorţate.

Revista Social Science and Medicine a publicat în 2015 un studiu care compara indicele de masă corporală a 4.500 de persoane din 9 ţări europene, constatând că persoanele singure au, în medie, un indice de masă corporală ușor mai scăzut faţă de cele care se află într-un cuplu.

Un sentiment mai pregnant de libertate și un nivel mai înalt al creativităţii au fost, de asemenea, asociate cu solitudinea, potrivit unui alt studiu.

Persoanele singure, scrie DePaulo, pun un accent mai mare pe muncă și investesc mai mult în dezvoltarea lor. A cerceta relaţiile umane în ansamblul lor devine tot mai important pe măsură ce tinerii vor înţelege riscurile investirii de capital într-o unică relaţie și avantajele investirii în relaţii de atașament diverse, care nu se rezumă la cele romantice, susţine psihologul. Iar dacă efectele psihologice ale statutului de celibatar nu se cunosc încă, e doar vina cercetătorilor, crede DePaulo. În loc să investigheze minuţios viaţa celibatarilor, aceștia au folosit acest segment doar ca unitate de comparaţie în studierea persoanelor căsătorite.

În cele din urmă, debarasându-se de ideea că există un singur model de viaţă împlinită, americanii și-ar putea construi cea mai bună versiune a vieţii lor, notează DePaulo în cartea sa How We Live Now: Redefining Home and Family in the 21st Century (Cum trăim acum: Redefinind căminul și familia în secolul 21). Chiar dacă unii dintre ei se vor căsători în final, acest lucru are loc tot mai târziu în viaţă, motiv pentru care cercetătoarea susţine că singurătatea nu ar mai trebui tratată doar ca o „staţie de tranziţie“ a vieţii.

„Dăruind vei dobândi“ – un aforism perimat în societatea modernă

Deși e greu să discerni între motivaţiile persoanelor care rămân singure pentru perioade mai scurte sau mai lungi ale vieţii, declaraţiile celor care au ales temporar sau definitiv celibatul par să indice o incapacitate accentuată de a întreţine o relaţie cu toate suișurile și coborâșurile ei.

Sunt partenerii de viaţă chiar atât de enervanţi? se întreabă jurnalista și scriitoarea Natasha Scripture, care povestește despre sfaturile primite pe tema mariajului de la doamne cu experienţă. „Soţii sunt ca o durere de gât“, a avertizat-o una dintre ele, recomandându-i să se rezume, precaut, doar la un prieten.

Lowri Turner scrie pentru The National Post un articol în care inventariază avantajele celibatului în cel de-al cincilea deceniu de viaţă, când relaţia ei a sucombat în divorţ. Ea descrie bucuria de „a putea face tot ce dorești“, în timp ce alte femei încă mai spun „trebuie să îmi întreb soţul“. Turner declară că o înţelege acum pe mătușa ei care nu s-a căsătorit niciodată și care și-a petrecut viaţa într-o cabană de lângă mare, în compania pisicilor. Indecisă totuși asupra statutului său marital în viitor, Turner s-a înregistrat pe un site de întâlniri online, dar ofertele primite veneau de la bărbaţi cu 10-15 ani mai în vârstă, așa că ea a trebuit să-și răspundă la o întrebare simplă – era dispusă să-și petreacă următorul deceniu administrându-i partenerului medicamente pentru hipertensiune? Răspunsul a fost foarte ușor de dat, în condiţiile în care femeia tocmai învăţase o lecţie de a cărei importanţă nu se îndoia câtuși de puţin: ai foarte mult timp la dispoziţie când nu ești silit să te ocupi de nevoile partenerului.

Libertatea recâștigată valorează pentru unii cu mult mai mult decât pierderile financiare asociate vieţii de celibatar. O tânără de 27 de ani care a încheiat o relaţie de lungă durată le-a declarat reporterilor BBC că e mai ieftin să fii singur, dacă ești liber să-ţi cheltui banii doar așa cum crezi tu de cuviinţă.

Rezidenţii din Liberty Village, un cartier din centrul orașului Toronto, în care peste 50% dintre locuitori trăiesc singuri, nu se grăbesc deloc să-și modifice statutul de celibatari, găsind foartă confortabilă etapa în care se găsesc.

Pentru Jordan Epstein, un agent imobiliar de 33 de ani, apartamentul său e un sanctuar în care nu trebuie să se îngrijească de nevoile altor persoane. Chiar și simpla prezenţă a cuiva apropiat i-ar perturba liniștea și programul obișnuit – vizita unui prieten din afara orașului i s-a părut „înnebunitoare“ la doar câteva ore de când a trebuit să își împartă locuinţa cu el.

„Nu mai suntem în 1975, când erai considerat un ratat dacă la 27 de ani nu aveai 4 copii“, declară Andy Rosso, un cameraman de 37 de ani care locuiește de un deceniu în orașul canadian. Andy este îndrăgostit de burlăcie și de confortul pe care îl trăiește în singurătate. Poate face numai ce își dorește, e stăpânul absolut al timpului său. Dacă atitudinea aceasta pare egoistă, cum poţi deosebi, întreabă el, egoismul de dorinţa de autodezvoltare?

Katie Tobin, o stilistă de 26 de ani, e la fel de entuziasmată ca și Andy de libertatea neîngrădită de care se bucură ca unică locatară a apartamentului ei. „În unele nopţi, casa mea este un dezastru, dar nu-mi pasă și pot urmări un film. Nu trebuie să mulţumesc pe nimeni.“ Sunt și momente în care se simte singură, de exemplu duminica, asociată cu mesele în familie din copilăria ei, dar Katie crede că singurătatea ocazională e un preţ rezonabil cu care și-a plătit independenţa.

Când chipul fericirii e pe reversul monedei

Andrea Mrozek, directoare de cercetare și comunicare la Institutul pentru Căsătorie și Familie din Canada, apreciază că oamenii singuri nu sunt întotdeauna atât de împliniţi pe cât afișează a fi. Pe de altă parte, când solitudinea este aleasă din motive care ţin mai degrabă de raţiuni egoiste – „Nu vreau să renunţ la nimic, nu mă pot schimba, nu pot face niciun compromis“ –, Mrozek identifică aici semne limpezi ale lipsei de maturitate a solitarului.

Numărul mare de femei care nu se mai căsătoresc i se pare a fi un subiect deprimant Natashei Scripture. Deși apreciază libertatea de a alege, pe care ne-a făcut-o cadou epoca noastră, scriitoarea crede că ea ar putea deveni toxică, încurajându-ne să alegem în mod egoist. După o vârstă, oamenii devin tot mai puţin permisivi la pătrunderea altor persoane în mediul lor construit cu migală, în tabieturile cotidiene, așa că singurătatea devine un scenariu tot mai reconfortant. Chiar dacă viaţa unui solitar ar putea fi un șir de maratoane în care aleargă pentru cauze nobile sau de dezmăţuri culinare la care invită prietenii apropiaţi, după o vreme acesta are sentimentul că ar dori să se îngrijească de nevoile specifice ale cuiva decât de cele vagi ale lumii întregi, punctează Scripture.

Iar, pentru ca o astfel de relaţie să funcţioneze, oamenii au nevoie să înţeleagă că trebuie să dăruiască pe parcursul ei, mai degrabă decât să agite la periferie liste cu dorinţele și nevoile pe care le vor satisfăcute.

Dacă se va căsători, Natasha speră că nu va ajunge niciodată la concluzia că e mai bine să îmbătrânești de unul singur decât să fii exasperat de defectele unei persoane. La urma urmei, cei mai dragi oameni din vieţile noastre au defectele lor, subliniază ea, mărturisind că îi place să se imagineze la bătrâneţe pe o plajă. Savurând peisajul și mâncarea din farfurie alături de un om drag și bucurându-se de această experienţă cu mult mai mult decât ar putea să se enerveze din pricină că partenerul ei a lăsat urme de pastă de dinţi în chiuvetă.

Până la urmă, cea mai mare pierdere a cuiva care a ales să împartă totul cu sine ar putea fi ratarea acestor experienţe simple, dar care învelesc într-un ambalaj de frumuseţe și iubire feliile vieţii cotidiene. Prin comparaţie, lamentările despre pierderile financiare ale celor care trăiesc singuri, oricât de justificate ar fi, par de-a dreptul triviale.