Ce să faci și ce nu când te simţi nesigur pe tine

207

Poate ceva care ne lipsește să ne împovăreze? Probabil primul lucru care vă vine în minte este lipsa banilor, care ne poate crea o mulţime de probleme, la fel cum și lipsa bunului-simţ o poate face.

Despre importanţa încrederii în sine vorbim foarte mult la adolescenţii care, fiind încă în formare, este firesc să aibă dubii cu privire la modul în care își construiesc identitatea. Adulţii vorbesc mult mai puţin despre nesiguranţă, fiindcă se presupune că, până la vârsta maturităţii, mai toată lumea și-a construit deja o fundaţie solidă: știe cine este și ce poate. Însă, dacă dr. Ellen Hendriksen, curatoarea unei rubrici de comportament și societate în Scientific American, are dreptate, lucrul acesta este greșit, pentru că „îndoiala cu privire la sine, nesiguranţa și sentimentele de inadecvare”, spune ea, „constituie un fenomen universal”.

Hendriksen spune însă că și în această situaţie nefericită există numeroase lucruri pe care le putem face pentru a ne atenua disconfortul creat de insecuritate. Unele dintre aceste măsuri presupun chiar să NU facem anumite lucruri.

Să nu încercăm să ne ridicăm moralul cu laude generice. „O să fie super. O să mă descurc grozav. Las’ că pot eu. Sunt genial(ă).” În era internetului, care îndoctrinează cu beneficiile „afirmaţiilor pozitive despre sine”, am putea fi tentaţi să credem că acestea funcţionează. Un studiu publicat la Universitatea din Minnesota a dus această presupunere pe terenul știinţei pentru a-i face o verificare și rezultatul a fost dezamăgitor: afirmaţiile pozitive sunt, de cele mai multe ori, urmate de performanţe nu foarte flatante, iar deziluzionarea la vederea rezultatelor poate diminua motivaţia până la a ne împiedica să ne atingem scopurile.

Putem, în schimb, să ne afirmăm valorile. Să ne extragem motivaţia nu din cât de grozavi suntem, ci din valorile frumoase care ne hrănesc. În loc să spunem „sunt o persoană extraordinară”, putem spune „familia mea și sprijinul pe care mi-l oferă sunt ceva ce știu că este real și în care cred cu adevărat”, „credinţa mea este ceva pe care îmi pot baza viaţa”, „simţul umorului este ceea ce mă ajută să mă conectez cu ceilalţi oameni”. Este diferenţa dintre a spune „sunt un angajat model” și „este important pentru mine să îmi îndeplinesc sarcinile cu atenţie și conștiinciozitate”. Este același tip de diferenţiere pe care l-am identificat și în viziunea lui Carol Dweck despre mentalitatea fixă versus mentalitatea înclinată spre progres.

Să nu încercăm să ne comparăm cu alţii. Cu toţii stăm pe Facebook, această grădină a comparării universale a felului în care arătăm, mâncăm, ne petrecem vacanţele, ne distrăm și ne trăim viaţa, în general. Suntem atât de obișnuiţi să ne evaluăm constant în raport cu ceilalţi încât uităm că lumea reală nu este ca pe Facebook, nici măcar pentru cei care arată perfecţi acolo. Că viaţa are suișuri și coborâșuri chiar și pentru cei care nu vorbesc despre ele. Așa că a ne lăsa intimidaţi de succesele celorlalţi nu este cu adevărat o poziţie onestă pe care să ne-o asumăm, pentru că nu avem acces la toate variabilele. Iar lucrul acesta, deși este cel mai evident pe Facebook, nu se întâmplă doar online, ci și în viaţa de zi cu zi.

Compararea constantă cu situaţia altor persoane nu ne face bine pe niciun plan. Ba chiar psihologii au legat acest obicei de narcisism. Atunci când raportarea noastră la ceilalţi este predominant comparativă, nu doar că ne așezăm pe noi înșine într-o poziţie centrală care nu este realistă, ci tindem și să îi vedem pe cei din jur ca obiecte-reper. Îi depersonalizăm. Nu mai reușim să vedem în ei decât „indicatori” cu care să ne comparăm și pe care să îi depășim. Nu e tocmai reţeta unor relaţii frumoase.

Putem, în schimb, să ne comparăm cu noi înșine și chiar să ne ancorăm în momentele în care ne-am respectat valorile. Un studiu creativ publicat în jurnalul Emotion a arătat de ce această strategie chiar dă roade în eforturile noastre de a face faţă provocărilor. Cercetătorii au făcut un experiment în cadrul căruia i-au rugat pe unii participanţi să rememoreze o ocazie în care au avut un eșec sau în care au trădat pe cineva, iar pe alţii să își amintească o ocazie în care au ajutat pe cineva apropiat. După acest exerciţiu, toţi participanţii au trebuit să estimeze distanţa la care se afla o tarantulă vie (într-o cușcă sigură), plasată în aceeași cameră cu ei. Cercetătorii au observat că persoanele care rememoraseră evenimente negative au avut tendinţa să creadă că tarantula este mai aproape de ei decât era în realitate și decât estimaseră cei care rememoraseră evenimente pozitive. „Amintindu-și momentele în care s-au comportat într-un mod admirabil nu i-a făcut pe participanţi să nu mai vadă deloc tarantula, însă i-a ajutat să o vadă la locul ei”, a punctat Hendriksen.

Comparaţia cu noi înșine, nu cu cei din jur ne ajută ca, în loc să ne concentrăm pe a trăi potrivit unui standard perceput, să ne creăm propriul nostru standard. „Rămâi curios cu privire la lucrurile care te interesează pe tine. Ce găsești tu cel mai convingător? Ce ai tu de spus?”, sunt întrebări care ne pot ghida în acest demers, a conchis psihologul.