Thot, mai-marele inventatorilor, cel care descoperă o artă nu este și cel mai în măsură să judece binele sau răul care va veni asupra celor care o practică.”[1]

Această afirmaţie este atribuită de Platon, în Fedru (unul dintre volumele sale de dialoguri), lui Thamus, regele unui oraș egiptean. În secvenţa respectivă, Thamus analizează beneficiile și pericolele mai multor invenţii realizate de zeul Thot, printre care numerele, geometria, astronomia și scrisul. Replica regelui vine să domolească entuziasmul zeului în ce privește inventarea scrisului, despre care zeul susţinea că este o realizare deosebită, care va îmbunătăţi atât memoria, cât și înţelepciunea egiptenilor. Regele însă nu este de acord. El consideră că, dimpotrivă, cei care vor învăţa să scrie nu își vor mai antrena memoria, pentru că se vor baza pe bileţele și, deci, vor deveni mai uituci. În ce privește înţelepciunea, regele considera că scrisul va genera o elită de oameni care vor fi consideraţi foarte înţelepţi, dar care de fapt vor fi niște ignoranţi, pentru că vor fi primit o mulţime de informaţii fără instruirea practică necesară. Iar pentru că vor fi plini de ei, încredinţaţi că posedă o înţelepciune care nu este de fapt reală, vor deveni o povară pentru societate.

Nimic mai fals, am fi tentaţi să spunem. Unde am fi astăzi dacă nu am fi învăţat să scriem și să citim? Grozăvia e prea mare ca să ne-o imaginăm. Totuși cât de actuală este gândirea regelui dacă am vrea să o aplicăm unei invenţii recente – internetul! Deficit de memorie, deficit de atenţie, anxietate, depresie, hărţuire care duce la gânduri suicidale, inabilitate de a dezbate diverse subiecte cauzată de îngâmfarea pe care ne-o dă accesul la informaţii, manipulare prin informaţii false – iată o mică parte din ce a ajuns să producă internetul astăzi. Părintele internetului era la fel de încântat de invenţia sa cum spune legenda că era și zeul Thot în ce privește scrisul, însă, după 29 de ani, împliniţi pe 12 martie 2018, Tim Berners-Lee recunoaște cu tristeţe și îngrijorare, într-o scrisoare deschisă, că „internetul la care se conectau oamenii acum mulţi ani nu este internetul la care se conectează noii utilizatori astăzi”[2]. Aceasta nu este o declaraţie care poate fi trecută cu vederea, în condiţiile în care anul 2018 marchează o altă bornă importantă, fiind pentru prima dată când mai bine de patru miliarde de oameni[3], adică mai mult de jumătate din populaţia totală a globului, s-au conectat la internet.

Berners-Lee a susţinut dintotdeauna că invenţia sa va reflecta umanitatea în ce e bun, dar și în ce e rău și urât[4], doar că viziunea sa de a crea un spaţiu deschis care să le permită tuturor să împărtășească informaţii, să acceseze oportunităţi și să colaboreze peste graniţele geografice este tot mai departe de a se împlini, pe măsură ce internetul devine tot mai centralizat, după cum voi explica mai târziu. Viziunile altor pionieri ai vremii, mult mai idealiști decât Berners-Lee, au fost de-a dreptul înșelate, pe măsură ce internetul s-a transformat într-un spaţiu tot mai ostil și agresiv pentru exprimarea liberă a opiniilor. „Vom crea o civilizaţie a Minţii în spaţiul cibernetic. Să sperăm că va fi mai îngăduitoare și mai corectă decât lumea pe care guvernele au creat-o înainte”[5], scrie în Declaraţia de Independenţă a Spaţiului Cibernetic, publicată de John Perry Barlow în 1996. Civilizaţie, îngăduinţă, corectitudine – iată trei cuvinte care descriu opusul a ceea ce se întâmplă pe internet în ultimii ani.

Cei patru giganţi

Regele Thamus s-a crezut în măsură să judece cât de potrivită era inventarea scrisului pentru scopurile enunţate de inventator, însă a făcut o greșeală ignorând cu totul potenţialele beneficii pentru societate. O greșeală ce nu trebuie repetată. În realitate, cu fiecare val de tehnologie nouă, productivitatea și accesul la informaţii, bunuri, servicii au continuat să crească. Tehnologia este motorul care a acţionat globalizarea și creșterea economică. Fiecare nouă platformă, sistem tehnologic, aplicaţie sunt mai ușor de folosit și mai convenabile. Tehnologia ne-a făcut viaţa mai ușoară și mai lungă și, timp de multe decenii, a îmbunătăţit multe lucruri în lume. De aceea, probabil, am presupus că mereu o s-o facă, iar atunci când vor fi probleme se vor găsi soluţiile adecvate, dezvoltarea tehnologică crescând deja într-un ritm exponenţial. Internetul, ca mijloc de comunicare și de împărtășire de informaţii, stă la baza multor evoluţii tehnologice, economice și sociale din ultimii 20 de ani. Poate cel mai surprinzător efect a fost capacitatea oamenilor de a se organiza și protesta împotriva liderilor politici, cu consecinţe fatale pentru unii dintre ei. Mișcarea Primăvara Arabă nu ar fi fost posibilă fără internet, însă nu putem face abstracţie de faptul că beneficiile mișcării sunt discutabile pentru unele dintre ţările care au vrut să treacă la un sistem politic mai democratic.

Ideea că internetul este o unealtă inerent democratică și „democratizantă” are rădăcini în contracultura americană din zona San Francisco a anilor 1960 (unde se află acum cea mai mare concentraţie de producători și dezvoltatori IT), explică autoarea Moira Weigel.[6] Rebelii acelor ani au revendicat calculatoarele personale ca instrumente de eliberare personală, lucru care i-a inspirat pe primii antreprenori ai industriei, care au început să folosească această retorică.[7] Calculatoarele și, mai târziu, internetul, le vor permite utilizatorilor să „gândească diferit”, după cum spune sloganul Apple. Liderii industriei vorbesc și astăzi despre valori pe care oricine poate să le îmbrăţișeze: deschidere, liberă exprimare, conectare, împărtășire, comunitate. Iar platforme precum Google și Facebook sunt fundamentate pe promisiunea că sunt neutre din punct de vedere politic, că sunt unelte pentru exprimarea opiniilor politice, dar nu au nimic politic în ele, că pot crește numărul de votanţi, dar nu pot afecta votul – ceea ce s-a demonstrat a fi fals în cazul alegerii lui Donald Trump.[8] Aceste companii au jucat de multe ori un rol inovator, însă devenind atât de mari s-au transformat într-un obstacol pentru inovaţie, apreciază atât Weigel, cât și Berners-Lee.

În prezent, patru mari companii IT își împart puterea derivată din utilizarea datelor persoanelor care le folosesc serviciile și din controlul pieţei economice online: Facebook, Google, Apple și Amazon.[9] Au devenit gardienii, mai mult sau mai puţin tiranici, ai spaţiului online, cumpărând rivali mai mici, cumpărând tehnologiile de top și angajând cele mai mari talente ale industriei, anulând astfel orice competiţie serioasă pe piaţă. Google, care deţine companii precum Android, YouTube și Waze, strânge 87% din toate căutările online. Facebook, care deţine companii precum Instagram și WhatsApp, are 2,2 miliarde de utilizatori activi lunar. Împreună, cele două companii înghit peste 60% din bugetul cheltuit pe reclame online, la nivel global.[10] Ceea ce nu este de mirare, dacă ţinem cont doar de faptul că, anul trecut, în Statele Unite, topul celor mai populare zece aplicaţii de mobil era ocupat în proporţie de 80% de cele din portofoliul Google și Facebook.[11]În ritmul acesta, companiile vor epuiza plaja celor care nu sunt încă utilizatori și vor trebui să creeze noi metode prin care să reţină și mai mult din timpul și atenţia utilizatorilor. Industria IT este „cea mai mare, cea mai standardizată și cea mai centralizată formă de control a atenţiei umane din istoria umanităţii”[12], crede James Williams, fost strateg la Google, care a construit sistemul metric pentru AdSense, afacerea publicitară globală a companiei.

Răspândirea știrilor eronate sau false și a materialelor de propagandă online este posibilă tocmai datorită felului în care sistemul de advertising al acestor platforme a fost gândit să capteze atenţia utilizatorilor. „Felul în care funcţionează acest sistem, în care un program inteligent îţi analizează profilul și știe cu ce titlu clickbait să îţi distragă atenţia, nu ajută umanitatea să promoveze adevărul și democraţia. De aceea sunt îngrijorat”[13], a mai spus Berners-Lee. Deși aceste companii sunt conștiente de problemele pe care le pot genera și au făcut eforturi să le contracareze, creând boţi și angajând oameni care să intervină în fluxul operativ și să elimine știrile false, efectele nu se văd. Până la urmă, sistemul este gândit să maximizeze profitul, nu binele social, și așa a rămas. După cum spunea investitorul George Soros, „companiile câștigă din exploatarea mediului în care activează. Companiile petroliere exploatează mediul fizic, iar companiile de social media exploatează mediul social. Ceea ce este periculos, pentru că ele influenţează modul de gândire și de acţiune al oamenilor fără ca ei să își dea seama. Aceasta interferează cu funcţionarea democraţiei și cu integritatea alegerilor.”[14]Este ceea ce Berners-Lee numește „înarmarea internetului”. În opinia sa, singura cale de a preveni acest lucru este regularizarea activităţii marilor companii IT.

Joc de interese

Dacă marii jucători din mediul online nu fac suficient ca să protejeze societatea de daunele pe care le produc, atunci aceștia devin un pericol public și devine treaba autorităţilor să intervină pentru a proteja societatea. În Statele Unite, patria-mamă a acestor companii, relaţiile dintre mediul IT și politică sunt prea puternice în prezent ca regulatorii să poată face ceva.[15] Uniunea Europeană este mai bine poziţionată să acţioneze, pentru că nu există nicio astfel de platformă-gigant în regiune și pentru că legile antimonopol și cele care protejează datele și intimitatea cetăţenilor sunt mult mai stricte decât cele americane. Cu toate acestea, a durat șapte ani ca UE să instrumenteze un caz antimonopol împotriva Google, iar rezultatul – o amendă de 2,7 miliarde de dolari – i-a lăsat indiferenţi atât pe acţionarii Google, cât și pe utilizatori. Este un început, dar unul slab.

Problemele privind regularizarea sunt extrem de complexe, pentru că ating multe interese. Internetul este un sistem de comunicare global, însă state diferite au interese politice și economice diferite. Istoric vorbind, politicile privind sectorul de media și comunicaţii introduse la nivel internaţional exprimau interesele Statelor Unite și ale altor ţări vestice bogate, explică Robin Mansell, în cartea Imagining the Internet.[16] Așa s-a ajuns ca, acum 20 de ani, în ţările în curs de dezvoltare să se vorbească despre „americanizare”.[17] Privind înapoi, americanizarea este ceea ce unii comentatori numesc „imperialism cultural american”[18], care avea două ţinte majore, una economică – să creeze pieţe de desfacere pentru bunurile americane –, și una politică – să modeleze conștiinţa culturală după model american. Exportul industriei americane de divertisment le bifa pe amândouă. Astăzi nu se mai vorbește despre imperialism cultural american, ci se vorbește despre globalizare, pentru că, deși în topul zece al celor mai mari companii globale de media, care produc, distribuie produse media și regularizează comunicaţiile de masă, sunt șase companii americane, totuși multe state își exersează autonomia astăzi pe plan internaţional, și industrii media din alte state capătă tot mai multă greutate.[19] Însă unele dintre aceste state nu favorizează mereu valori democratice și nu sprijină neapărat conceptul comunicării deschise ca bun comun. Spre exemplu, guvernul egiptean a cerut diviziei locale a companiei de telefonie mobilă Vodafone să trimită anumite mesaje-text cu încărcătură politică sau să își suspende serviciile pe durata protestelor politice din 2011.[20]

Lucruri îngrijorătoare se petrec însă și în Statele Unite sub administraţia Trump, care vrea să elimine legi stabilite în 2015 de administraţia Obama pentru protejarea accesului liber la internet sau ceea ce se mai numește „neutralitatea internetului”. Astfel, Comisia Federală pentru Comunicaţii, instituţie a guvernului american ce reglementează comunicaţiile interstatale, a votat în decembrie 2017 eliminarea accesul liber pe internet, cu scopul de a face piaţa furnizorilor de internet mai competitivă, conform declaraţiilor oficiale.[21] Astfel, noile reglementări le oferă furnizorilor de internet, precum marile companii AT&T, Verizon sau Comcast, posibilitatea să limiteze accesul unui utilizator la internet, dacă acesta nu plătește un anumit cost pentru a se bucura de acces la anumite site-uri și viteză mai mare. În schimb, companiile care oferă servicii online, cum ar fi Google sau Amazon, susţin că astfel de reglementări limitează gama de servicii pe care le pot oferi, ceea ce înseamnă că sunt dezavantajate economic. Această mișcare politică, ce pune accesul la internet în mâna marilor companii de telecomunicaţii, este în esenţă antidemocratică, apreciază Berners-Lee.[22] În 2016, ONU afirma că dreptul de a avea acces liber la internet este un drept fundamental al omului, ca dreptul de a avea electricitate, apă potabilă și un acoperiș deasupra capului. Însă până preţurile nu se reglementează suficient, aproape jumătate din populaţia globală rămâne neconectată. Mișcarea Comisiei Federale pentru Comunicaţii merge în răspăr, oferindu-le companiilor șansa de a-și crește preţurile pentru un acces nelimitat. În prezent, democraţii americani încearcă să strângă destule voturi pentru a avea majoritatea necesară respingerii acestui proiect.[23]

Din păcate, aceste incidente arată că nu există o concepţie universală a interesului public pentru acest sistem de comunicare și că propunerile de regularizare întotdeauna vor servi anumitor interese, crede Mansell[24], fie ale guvernelor, fie ale marilor companii care activează astăzi în spaţiul online.

Este clar că provocările aduse de monopolul acestor companii IT trebuie înfruntate cu strategii care trec dincolo de problema monopolului economic sau a securităţii naţionale. Internetul nu este doar un spaţiu economic, ci și cultural, inerent legat de libertatea de exprimare a oamenilor de rând. De aceea internetul trebuie să fie un produs al deciziilor luate la comun de actori ai statului, ai mediului corporatist IT, dar și ai societăţii civile. Replici de genul: „Ăsta este capitalismul”, „Facebook și Google doar le dau oamenilor ceea ce vor” nu mai au trecere la public. La fel pot spune și producătorii de ţigări și dealerii de arme și droguri, iar ei nu au ocazia să își facă publicitate. Această problemă nu trebuie reglată doar pe plan economic, ci trebuie văzută ca un pericol pentru sănătatea publică și tratată într-o manieră similară cu problema fumatului sau a consumului de alcool și droguri, și anume combinând politicile de regularizare cu cele de educaţie publică, crede Roger McNamee, unul dintre primii investitori la Facebook, Google și Amazon.[25]

A venit furtuna

Cu toată înţelepciunea sa, regele Thamus nu a putut să își imagineze care ar fi beneficiile scrisului. Și cu toată înţelepciunea pe care noi am dobândit-o între timp, nu ne-am putut imagina care ar fi efectele negative ale internetului. „Fiecare tehnologie este deopotrivă o povară și o binecuvântare, nu este ori una, ori alta, ci este și una, și alta”[26], scrie autorul Neil Postman în cartea sa Technopoly. Și aproape niciodată inventatorul nu știe cine anume se va folosi de invenţia sa în final și în ce mod, pentru că tehnologia provoacă schimbări subtile la început și imprevizibile până la final. Pentru a ilustra acest lucru, Postman compară două exemple istorice.

Ceasul mecanic a fost inventat de călugării benedictini care încercau să aibă o rutină precisă în mănăstiri, mai ales pentru că trebuiau să aibă șapte perioade de devoţiune pe zi. În 1370, regele Carol al V-lea le-a poruncit tuturor cetăţenilor Parisului să își regularizeze toate activităţile comerciale, industriale și private după clopotul ceasului de la Palatul Regal, care suna la fiecare șase minute. Inclusiv toate bisericile din Paris au fost obligate să urmeze ordinul și să facă abstracţie de orele canonice. Ce călugăr și-ar fi închipuit că un obiect inventat pentru uz intern va folosi la sincronizarea și controlarea acţiunilor omului? Ceasul mecanic a făcut posibilă ideea producţiei regulate, a orelor de muncă regulate și a produsului standardizat. Cu alte cuvinte, fără ceas, capitalismul ar fi fost imposibil, notează Postman.[27] Iar paradoxul, spune autorul, este că ceasul, inventat de oameni care voiau să se închine lui Dumnezeu mai riguros, a fost tehnologia cea mai folositoare omului care a vrut să se dedice banilor.

În contrapondere avem exemplul lui Gutenberg. Dacă nu ar fi inventat tiparul, Reforma Protestantă ar fi rămas un protest local, nu unul care avea să schimbe Europa și chiar lumea întreagă. Însă Gutenberg era un creștin catolic devotat, care cel mai probabil ar fi fost îngrozit să audă că ereticul Martin Luther descrie tiparul ca pe un mare dar de la Dumnezeu, prin care Evanghelia poate fi răspândită. Dacă o Biblie ajungea în fiecare casă, atunci creștinul devenea deodată propriul teolog, propriul preot, chiar propriul papă. În lupta dintre unitatea și diversitatea credinţelor, tiparul a favorizat-o pe a doua, cu un impact catastrofal asupra autorităţii Bisericii Catolice, scenariu pe care Gutenberg probabil că nu și l-a imaginat niciodată, scrie Postman.[28]

Aceste exemple demonstrează că nu putem anticipa consecinţele finale ale unei tehnologii și că ar trebui să ne ferim de părerile extremiste ale tehnofililor, care văd numai lucruri pozitive, dar și de cele ale tehnofobilor, care anunţă sfârșitul lumii la fiecare nouă invenţie. Tehnologiile sunt impredictibile pentru că ele redefinesc felul în care vedem și înţelegem lumea. Telegraful a schimbat ceea ce înţelegeam odată prin „informaţie”, televizorul a schimbat ceea ce înţelegeam odată prin „știre”, „dezbatere politică”, „opinie publică”, scrie Postman.[29] America după televizor nu a fost America veche plus televizor. Noua invenţie a schimbat coloratura fiecărei campanii politice, a fiecărei industrii, școli, biserici, familii, mai precizează el. Calculatoarele au schimbat din nou ceea ce înţelegeam odată prin „informaţie”, iar internetul a schimbat ceea ce înţelegeam odată prin „opinie publică”. Dar mai sunt multe alte cuvinte vechi pe care noile tehnologii le pot schimba: „adevăr”, „realitate”, „istorie”, „înţelepciune”, „libertate”.

Ceea ce înseamnă că fiecare tehnologie are în ea o predilecţie ideologică, o predispoziţie să valorifice un lucru mai mult decât pe altul, să amplifice o atitudine mai mult ca pe alta, să construiască lumea ca pe ceva și nu ca pe altceva, explică Postman.[30] Când presa scrisă a atacat manuscrisele, când fotografia a atacat arta picturii, când televizorul a atacat presa scrisă, tehnologiile nu s-au bătut doar pe timpul, pe atenţia și pe banii noștri, ci s-au bătut pe ideologie, pe un anume fel de a vedea lumea, mai spune el. Dar niciodată nu poţi ști de la început ce ideologie va câștiga în final. Cel mai probabil, nici fondatorii Facebook, Google sau Amazon nu și-au adoptat modelele de business preconizând că vom ajunge în acest impas. Iar noi, abia la peste un sfert de secol de la inventarea internetului, începem să simţim că există o luptă reală între vechi și nou, între moduri de a ne raporta la ce e în jur și de a înţelege lumea. Începem să realizăm că suntem într-o tranziţie și că nu este deloc clar unde ne va duce. Nimănui nu îi este clar. Nici chiar celui care a inventat internetul – „Sunt încă un optimist, dar un optimist care stă pe vârful unui deal, agăţându-se de un gard în timp ce furtuna îi bate în faţă. Trebuie să strângem din dinţi și să ne ţinem de gard și să nu presupunem în mod gratuit că internetul ne va duce la lucruri minunate.”[31]

Footnotes
[1]„Platon, Phaedrus and Letters VII and VIII, New York: Penguin Books, 1973, p. 96 apud Neil Postman, Thechnopoly. The Surrender of Culture to Technology, New York: Vintage Books, 1993, ediţie online”.
[2]„Tim Berners-Lee, «The web can be weaponised – and we can’t count on big tech to stop it», 12 mar. 2018, theguardian.com”.
[3]„Simon Kemp, «Digital in 2018: World Internet Users Pass 4 Billion Mark», 30 ian. 2018, wearesocial.com ”.
[4]„Olivia Solon, «Tim Berners-Lee: we must regulate tech firms to prevent „weaponised” web», 12 mar. 2018, theguardian.com ”.
[5]„John Perry Barlow, «A Declaration of the Independence of Cyberspace», eff.org”.
[6]„Moira Weigel, «Coders of the world, unite: can Silicon Valley workers curb the power of Big Tech?», 31 oct. 2017, theguardian.com”.
[7]„Ibidem.”
[8]„Olivia Solon, «Russia-backed Facebook posts „reached 126m Americans” during US election», 31 oct. 2017, theguardian.com”.
[9]„Katja Bego, «The ‘splinternet’ is coming: Why countries will break away from today’s internet», 13 mar. 2018, thenextweb.com”.
[10]„Olivia Solon, art. cit. ”.
[11]„Rayna Hollander, «Facebook and Google dominate the app ecosystem», 29 aug. 2017, businessinsider.com ”.
[12]„Paul Lewis, «Our minds can be hijacked’’: the tech insiders who fear a smartphone dystopia”, 6 oct. 2016, theguardian.com»”.
[13], „Olivia Solon, art. cit. ”.
[14]„George Soros, «The Social Media Threat to Society and Security», 14 febr, 2018, project-syndicate.org ”.
[15]„Moira Weigel, art. cit.”
[16]„Robin Mansell, Imagining the Internet, Oxford University Press, Marea Britanie, 2012, p. 154.”
[17]„Mirza Jan, «Globalization of Media: Key Issues and Dimensions», în European Journal of Scientific Research, vol. 29, nr. 1, 2009, p. 66-75. ”.
[18]„«În relaţie cu Lumea a Treia, imperialismul cultural poate fi definit ca penetrarea sistematică și dominarea vieţii culturale a claselor populare de către clasele conducătoare din Vest, cu scopul de a reorienta valorile, comportamentele, instituţiile și identitatea clasei oprimate pentru a se conforma cu interesele clasei imperiale.» – James Petras, «Cultural Imperialism in the Late 20th Century», febr. 2000, globalpolicy.org”.
[19]„Mirza Jan, art. cit.”
[20]„Robin Mansell, op. cit., p. 154.”
[21]„Jeremy White, «Net neutrality: Why Trump top internet official wants to repeal the internet law, in his own words», 21 nov 2017 independent.co.uk”.
[22]„Tim Berners-Lee, art. cit.”
[23]„David Shepardson, «Internet firms back congressional vote to restore net neutrality rules», 8 febr. 2018, reuters.com”.
[24], „Robin Mansell, op. cit., p. 154.”
[25]„Roger McNamee, «Social Media’s Junkies and Dealers», 25 ian. 2018, project-syndicate.org”.
[26]„Neil Postman, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vitage Books, NY, 1993, ediţie online.”
[27], „Ibidem.”
[28]Ibidem.
[29]Ibidem.
[30]Ibidem.
[31]„Tim Berners-Lee, art. cit. ”.

„Platon, Phaedrus and Letters VII and VIII, New York: Penguin Books, 1973, p. 96 apud Neil Postman, Thechnopoly. The Surrender of Culture to Technology, New York: Vintage Books, 1993, ediţie online”.
„Tim Berners-Lee, «The web can be weaponised – and we can’t count on big tech to stop it», 12 mar. 2018, theguardian.com”.
„Simon Kemp, «Digital in 2018: World Internet Users Pass 4 Billion Mark», 30 ian. 2018, wearesocial.com ”.
„Olivia Solon, «Tim Berners-Lee: we must regulate tech firms to prevent „weaponised” web», 12 mar. 2018, theguardian.com ”.
„John Perry Barlow, «A Declaration of the Independence of Cyberspace», eff.org”.
„Moira Weigel, «Coders of the world, unite: can Silicon Valley workers curb the power of Big Tech?», 31 oct. 2017, theguardian.com”.
„Ibidem.”
„Olivia Solon, «Russia-backed Facebook posts „reached 126m Americans” during US election», 31 oct. 2017, theguardian.com”.
„Katja Bego, «The ‘splinternet’ is coming: Why countries will break away from today’s internet», 13 mar. 2018, thenextweb.com”.
„Olivia Solon, art. cit. ”.
„Rayna Hollander, «Facebook and Google dominate the app ecosystem», 29 aug. 2017, businessinsider.com ”.
„Paul Lewis, «Our minds can be hijacked’’: the tech insiders who fear a smartphone dystopia”, 6 oct. 2016, theguardian.com»”.
„George Soros, «The Social Media Threat to Society and Security», 14 febr, 2018, project-syndicate.org ”.
„Moira Weigel, art. cit.”
„Robin Mansell, Imagining the Internet, Oxford University Press, Marea Britanie, 2012, p. 154.”
„Mirza Jan, «Globalization of Media: Key Issues and Dimensions», în European Journal of Scientific Research, vol. 29, nr. 1, 2009, p. 66-75. ”.
„«În relaţie cu Lumea a Treia, imperialismul cultural poate fi definit ca penetrarea sistematică și dominarea vieţii culturale a claselor populare de către clasele conducătoare din Vest, cu scopul de a reorienta valorile, comportamentele, instituţiile și identitatea clasei oprimate pentru a se conforma cu interesele clasei imperiale.» – James Petras, «Cultural Imperialism in the Late 20th Century», febr. 2000, globalpolicy.org”.
„Mirza Jan, art. cit.”
„Robin Mansell, op. cit., p. 154.”
„Jeremy White, «Net neutrality: Why Trump top internet official wants to repeal the internet law, in his own words», 21 nov 2017 independent.co.uk”.
„Tim Berners-Lee, art. cit.”
„David Shepardson, «Internet firms back congressional vote to restore net neutrality rules», 8 febr. 2018, reuters.com”.
„Roger McNamee, «Social Media’s Junkies and Dealers», 25 ian. 2018, project-syndicate.org”.
„Neil Postman, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vitage Books, NY, 1993, ediţie online.”
„Tim Berners-Lee, art. cit. ”.