Știrile false deteriorează societatea pe care o știm

48

Invazia de fake news din mediul digital are potenţialul de a destrăma valorile iluministe pe care s-a clădit societatea occidentală – raţiune, discurs civil, umanism – din ultimele două secole, afirmă Matt Chessen, consilier adjunct al secretarului de stat pentru știinţă și tehnologie.

„Trebuie să creăm Iluminismul 2.0”, a declarat Chessen în cadrul unei conferinţe de presă ţinute de către Comisia de la Helsinki, în Dealul Capitoliului, săptămâna trecută.

Faptul că lumea post-adevăr este posibilă înseamnă că realitatea este ceea ce poţi convinge pe oameni să creadă, a subliniat Chessen, avertizând că distorsionarea programată a adevărului ar aduce beneficii adversarilor Statelor Unite.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a exprimat, în același cadru, îngrijorările Departamentului cauzate de „ameninţările la adresa democraţiei, inclusiv ameninţările reprezentate de dezinformarea statului și de operaţiunile de manipulare informatizată menite să submineze procesele și instituţiile democratice”.

Erodarea încrederii și a responsabilităţii, care caracterizează societatea post-adevăr, nu poate avea un final fericit, scrie și Nick Enfield, profesor la Universitatea din Sydney, într-un articol din The Guardian. Un simptom îngrijorător al acestei lumi, dar și una dintre cauzele ei, notează Enfield, este respingerea părerii specialiștilor și dezinteresul pentru dovezile care susţin sau infirmă anumite opinii.

Raţionamentele noastre nu sunt imune la erori, scrie profesorul, amintind de confuzia de afirmare – tindem să credem și să răspândim declaraţii ce sprijină opiniile noastre și să le respingem pe cele care contravin părerilor noastre, chiar dacă ele sunt sprijinite pe dovezi. O tendinţă care alimentează febril veștile false și diseminarea lor în diferite medii.

Relaţia dintre știinţă și societate este una complicată, susţine Katherine Mathieson, directorul executiv al British Science Association. Aparent, oamenii au foarte mare încredere în experţi – 79% dintre englezi îi consideră pe oamenii de știinţă mai credibili decât poliţia (53%) sau clerul (67%), iar 85% și-ar dori ca experţii să fie implicaţi în deciziile de la nivel politic.

În practică însă, această încredere se dovedește destul de fragilă: 12% caută activ informaţii știinţifice, 52% sunt deschiși la informaţiile specialiștilor, dar nu le caută, iar 27% evită complet opiniile experţilor.

Un sondaj realizat de CBS News în iulie 2018 arăta că 91% dintre votanţii lui Trump au încredere în președinte ca sursă de informaţii exacte. O problemă cu atât mai spinoasă cu cât președintele este celebru prin lipsa de adevăr a multora dintre afirmaţiile sale.

Nu am avut niciodată un preşedinte care să spună atât de multe neadevăruri precum Donald Trump. Sau un preşedinte care, şi după ce se demonstrează că ceea ce spune el este fals, să continue cu multă plăcere șarada”, consemna editorul politic al CNN, Chris Cillizza.

Washington Post verifică toate declaraţiile președintelui american, începând de la instalarea sa în funcţie, ajungând la o medie de peste 7 declaraţii false ori exagerate pe zi. Ceea ce nu-l împiedică să-și avertizeze susţinătorii să nu acorde credit niciunei surse care l-ar contrazice, care ar fi, prin chiar acest detaliu, o promotoare de fake news: „Ţineţi minte, ceea ce vedeţi și ceea ce citiţi nu este ceea ce se întâmplă.

Decupată din context, provenienţa afirmaţiei ne-ar duce cu gândul mai degrabă la Kremlin, însă noţiunea de „fapte alternative” s-a născut la Casa Albă, atunci când consilierul Kellyane Conway a susţinut că prezenţa la ceremonia de învestitură a președintelui Trump a fost una record – de 3 ori mai mare decât au arătat fotografiile și filmările.

Plaga faptelor alternative a făcut necesară realizarea unor proiecte care să ajute publicul să verifice gradul de adevăr al declaraţiilor publice, de genul Fast Checker (în SUA), CrossCheck (în Franţa) sau Factual (în România). Ele nu reușesc însă să-și atingă scopul pe deplin, câtă vreme lipsește apetenţa populaţiei pentru adevăr, indiferent de atractivitatea sau utilitatea lui.

Credeţi în realitate?” a fost întrebarea pe care a primit-o într-o conferinţă de antropologie Bruno Latimer, unul dintre cel mai greșit înţeleși filosofi ai Franţei. Este întrebarea pe care am putea să ne-o adresăm fiecare dintre noi, ori de câte ori, din nevoia de a ni se confirma opiniile, închidem ochii la dovezile dintr-un registru opus, care defilează chiar înaintea noastră.