Alienarea sufletului – De la Instagram la „Insta-oameni”

1309

Mai ţii minte când erai mic și puteai urmări o oră activităţile fascinante a unei furnici fără să te plictisești? Duse sunt vremurile acelea, împreună cu creativitatea ce derivă din golirea minţii, capacitatea de reflexie și meditaţia spre cunoașterea sinelui. Astăzi, oamenii ar prefera să își administreze șocuri electrice, decât să fie lăsaţi 15 minute cu gândurile lor.

Pe cât de ciudat pare, este adevărat. Într-o serie de 11 studii, psihologii de la Universitatea Virginia și Universitatea Harvard au observat că oameni de diferite vârste nu suportă să petreacă nici 15 minute în solitudine, cu nimic de făcut decât să viseze, să își facă planuri, să mediteze sau să își aducă aminte lucruri plăcute.

Având în vedere că toţi experimentăm momente de visare cu ochii deschiși aproape zilnic, nu părea un experiment deloc greu. Cercetătorii au fost însă șocaţi să vadă că, dacă ar avea șansa, două treimi din bărbaţi și un sfert din femei și-ar administra șocuri electrice ușoare, decât să mai stea o secundă singuri.

11 experimente, același rezultat

În primul experiment mai mulţi studenţi au fost introduși într-o cameră goală, fără telefoane, ecrane, cărţi sau lucruri de scris, și lăsaţi să se gândească. Singura regulă era ca în cele 15 minute să nu se ridice de pe scaun și să nu adoarmă.

După ce timpul a expirat, au fost întrebaţi cum s-au simţit. Cei mai mulţi au urât experienţa și au spus că le-a fost greu să se concentreze să stea liniștiţi pe scaun. Atunci, în al doilea experiment, cercetătorii s-au gândit să le facă treaba mai ușoară și să le dea un timp de pregătire, ca atunci când intră în cameră să știe deja la ce să se gândească. Nici acest lucru nu a făcut experienţa mai ușoară sau plăcută.

Cercetătorii s-au gândit că poate de vină este faptul că erau ţinuţi într-un mediu străin, care putea să treacă chiar drept ostil. În consecinţă au repetat experimentul acasă la fiecare participant în parte. Spre uimirea lor, de data aceasta participanţii s-au simţit și mai rău și nu au putut să se abţină să nu trișeze, ridicându-se de pe scaun sau verificându-și telefoanele.

Pentru a vedea dacă efectul este valabil doar în cazul studenţilor, cercetătorii au recrutat încă 100 de persoane, cu vârste între 18 și 77 de ani, cu care au repetat experimentul. Cei mai mulţi nu s-au simţit confortabil să stea izolaţi.

Însă cel mai surprinzător rezultat abia avea să vină. Pentru a verifica dacă disconfortul este atât de mare încât oamenii ar prefera mai degrabă să facă ceva neplăcut decât să nu facă nimic, participanţii au primit opţiunea de a-și administra un mic șoc electric, de doar 9 volţi.

Pentru a elimina din start elementul curiozităţii, care ar fi putut afecta rezultatele, participanţii au primit o demonstraţie pe propria piele înainte de a repeta testul. Cu toate astea, 12 din 18 bărbaţi și-au administrat câte 4 șocuri electrice, la fel ca 6 din 24 de femei.

Cercetătorii nu pot să înţeleagă cum se poate ca legaţi la o mașinărie ce poate da șocuri electrice și rugaţi să faci un lucru care vine natural, oamenii au preferat șocul. În căutarea răspunsului există un potenţial de studiu enorm.

Nebunia distracţiilor

„Avem un creier plin de amintiri plăcute, care are capacitatea de a inventa cele mai antrenante fantezii și de a imagina viaţa în scenarii infinite, însă în ciuda acestui fapt am observat de fiecare dată că oamenii nu se simt bine să facă asta și li se pare greu”, spune Timothy Wilson, cercetătorul care a condus studiul.

El crede că rezultatele nu reflectă neapărat ritmul vieţii moderne și al înmulţirii telefoanelor mobile sau a reţelelor sociale. La fel de bine s-ar putea ca acestea să fi devenit atât de populare tocmai datorită unei nevoi umane de a face mereu ceva.

Această posibilitate însă nu se regăsește neapărat în studii de antropologie sau sociologie, nici în portretul ţăranului filosof român, predat la liceu, și nici chiar de corpul uman, care își cere dreptul la odihnă, fie o pauză de gândire creativă, meditaţie spirituală sau doar repaos pentru odihnă.

Dimpotrivă, ce putem observa cu ochiul liber în momentul de faţă este că atenţia și concentrarea noastră ne este suprasolicitată de mediile de comunicare care se înmulţesc. Nu mai trece mult timp fără să trebuiască să ne verificăm e-mailul, telefonul sau contul de Facebook.

Și nici nu vrem să treacă prea mult timp. În fiecare moment în care lipsim, pe Facebook sau Twitter se întâmplă lucruri la care noi nu am luat parte, nu am făcut parte din istoria acelui moment. „Dacă moare un cântăreţ și tu ești blocat în gândurile tale, singur?” se întreba un tânăr care ne provoacă să vedem dacă putem să urmărim cap-coadă un videoclip de 3 minute, fără să facem nimic altceva.

Lucrurile s-au schimbat de așa măsură încât acum, când ne pricepem atât de bine la multitasking, trebuie să ne reeducăm să facem câte un lucru pe rând.

Ce am fost și ce am ajuns

Rezultatele nu l-au uimit pe Jonathan Smallwood, profesor de psihologie la Universitatea din York. Într-o lume în care avem sute de surse de distracţii și distrageri, ce e ciudat este să fii singur. Subiectul merită și trebuie explorat în profunzime, crede el, dat fiind că abilitatea de a-ţi lăsa mintea liberă, de a te degaja mental este extrem de importantă.

Nu doar că a fost corelată cu o memorie de lucru mai bună și cu o abilitate creativă mai mare, dar este și ceea ce ne permite să acţionăm în feluri care nu sunt influenţate direct de către stimuli din mediu. Este ceea ce ne face oameni și ceea ce ne „scapă dintr-un comportament reflexiv simplu”, ridicându-ne la înălţimi la care altfel nu am putea ajunge.

Când Auguste Rodin a realizat sculptura „Gânditorul”, aceasta nu avea decât 70 cm înălţime, se numea „Poetul” și stătea de pază la „Porţile Iadului”. Sculptura îl reprezenta pe Dante, autorul Divinei Comedii, care a inspirat sculptura „Porţile Iadului”. „Poetul”, sau Dante, stătea puţin aplecat înainte, pentru a observa cercurile iadului și a medita asupra lucrării sale. Așadar, iniţial „Gânditorul” reprezenta atât un suflet damnat, cât și un gânditor liber, determinat să își transceandă suferinţa prin poezie.

Însă versiunea colosală realizată în 1904 s-a dovedit a fi mai populară. Imaginea unui bărbat pierdut în gânduri, dar al cărui corp puternic sugerează capacitate pentru acţiune, a făcut din sculptură una dintre cele mai celebrate lucrări din istorie, cot la cot cu sculpturile lui Michelangelo, pe care de fapt Rodin l-a și studiat. Astăzi însă ne fascinează mai mult partea de acţiune, reducând o sculptură ce preamărește puterea introspecţiei la un cap gol pe un pachet impresionant de mușchi (așa cum este și parodiat în comedia „Noapte la Muzeu”).