Au trecut mai mult de 5 decenii de la experimentul de notorietate a psihologului american Stanley Milgram. Rezultatele sale sunt readuse acum în discuţie, în condiţiile atrocităţilor realizate de militanţii integriști și al tendinţelor tot mai evidente de orientare spre extremism chiar în lumea civilizată.

Scopul final al controversatului experiment iniţiat de profesorul Milgram între anii 1961 și 1963, în cadrul prestigioasei Universităţi Yale, a fost acela de a afla motivaţiile celor care au comis ororile din lagărele de exterminare în masă din Germania nazistă. „Camerele de gazare au fost construite, lagărele morţii au fost păzite. Chiar dacă aceste politici inumane își pot avea originea în mintea unei singure persoane, ele ar putea fi aduse la îndeplinire la scară largă doar în cazul în care un număr foarte mare de persoane au ascultat ordinele”, a scris Milgram în introducerea lucrării de analiză a datelor experimentului.

Experimentul a demonstrat că nu mai puţin de 65% dintre participanţii în rol de profesori au continuat să-şi chinuie subiecţii cu impulsuri electrice care tindeau să se apropie de valoarea de 450 de volţi, în ciuda urletelor de durere. Restul, de 35%, și-au supus colegii de experiment la şocuri electrice de 300 de volţi.  Evident, totul era o înscenare. Singurii care nu știau de aceasta erau cei supuși evaluării. Erau convinși că șocurile electrice sunt reale și le administrau fiindcă le-o cerea un „expert”. Cu alte cuvinte, alţii cu autoritate își asumau responsabilitatea, ei fiind doar executanţii. Omul este predispus la obedienţă și aceasta explică toate relele din lume. Aceasta ar fi, în sinteză, concluzia experimentului.

Milgram se întoarce

La sfârșitul anului 2014 s-au marcat 50 de ani de la publicarea datelor experimentului. De-a lungul timpului, rezultatele au fost contestate, scoţându-se în evidenţă anumite vicii de procedură, prin care se încerca evidenţierea lipsei de etică a coordonatorului. Cu ocazia aniversării, mulţi psihologi au susţinut că, în ciuda erorilor metodologice, problema de fond rămâne și nu poate fi contestată. Obedienţa constituie o rădăcină a răului absolut care nu poate fi încă explicat în întregime.

Un articol recent publicat de The Atlantic readuce în discuţie experimentul, probabil în contextul multor întrebări legate de amploarea violenţelor care se derulează sub ochii noștri. Atacurile teroriste sau uciderea de civili în Ucraina sunt suficiente motive pentru a se ridica din nou întrebări legate de natura umană și de comiterea răului. Pot concluziile lui Milgram să explice și situaţia curentă?

Experimente ulterioare au confirmat supoziţiile lui Milgram. În 2007, ABC a colaborat cu Universitatea Santa Clara în scopul repetării experimentului Milgram, în scopul înţelegerii atrocităţilor care avuseseră loc în închisoarea de maximă securitate de la Abu Ghraib. Rezultatele au fost la fel de surprinzătoare ca cele la care se ajunsese în urmă cu 5 decenii. Astfel, 80% dintre participanţii care au administrat un șoc de 150 de volţi au continuat experimentul până la capăt. „Pe mine, rezultatele nu m-au surprins”, a spus iniţiatorul experimentului, „dar de ani de zile aud de la studenţii mei că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost specific anilor ’60, iar acum suntem mai conștienţi de problemele generate de supunerea oarbă, iar oamenii s-au schimbat”.

Potenţialul distructiv al fiinţei umane

Oamenii nu s-au schimbat. Este suficient să privim în jur pentru a sesiza că problemele sunt aceleași, iar atrocităţile nu sunt în scădere. De ce răul pare să fie repetabil la infinit? Milgram a fost un susţinător a ceea ce psihologii de astăzi numesc situaţionism: comportamentul oamenilor este determinat în mare măsură de ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Aceeași teorie a fost întărită în urma unui experiment la fel de controversat care avut loc în 1971. Cu acea ocazie, psihologul Philip Zimbardo a selectat 24 de studenţi la Stanford, tineri echilibraţi, inteligenţi, care nu aveau probleme cu drogurile şi nici cu legea. Puși în poziţia de gardieni, în 6 zile s-au transformat în adevăraţi torţionari, aducându-i la disperare pe ceilalţi participanţi la experiment, care erau în postura de deţinuţi. Concluzia experimentului și a cărţii (Efectul Lucifer) este că răul uman iese la suprafaţă sub acţiunea unor forţe situaţionale care se îmbină perfect cu predispoziţia spre ascultare orbească a fiinţei umane.

Experimentele de acest gen arată cât de vulnerabilă este fiinţa umană. „Nu ne naștem cu tendinţe spre bine sau spre rău, ci cu un șablon mintal pentru fiecare în parte”, declara Zimbardo. Pe această structură se suprapune o presiune socială care poate duce la atrocităţi de neînţeles.

Unde se ascunde răul?

Există și specialiști care contestă valoarea de adevăr a situaţionismului, considerând că această teorie „are un efect de exonerare”, după cum susţine Arthur Miller, un profesor de psihologie la Universitatea din Miami. În opinia sa, această teorie tinde să scuze comportamentul rău. Cu alte cuvinte, nu este vina persoanei pentru răul comis, ci a contextului în care a fost pusă. De aceea Miller susţine că „Milgram a descoperit un fenomen remarcabil, dar nu a oferit și o explicaţie foarte convingătoare acestui fenomen”.

În schimb, James Hollis, în cartea De ce oamenii buni săvârșesc fapte rele, spune că am ajuns încântaţi de iluziile noastre cu privire la progres și la rapiditatea schimbărilor. Opinia sa este că răul este parte intrinsecă a fiinţei umane, o „umbră” cu care ne-am obișnuit să convieţuim, care iese la iveală nu fiindcă mediul îl generează, ci fiindcă el este deja acolo. De aceea, autorul spune că abilitatea noastră de a identifica și înfrunta „umbra” din viaţa instituţională începe și depinde mereu de capacitatea noastră de a identifica „umbra” din viaţa personală.

Opinia lui este în acord cu gândirea creștină despre natura răului uman. Răul este parte intrinsecă a naturii umane și nu poate fi extirpat decât prin intervenţie divină. Situaţia poate fi îmbunătăţită prin modificarea factorilor de mediu, dar nu schimbată. Metanoia despre care vorbesc Evangheliile depășește cadrul simplu al moralităţii sau al unei cosmetizări etice.