Statistici globale recente arată că tendinţa de creștere a speranţei de viaţă începe să facă loc trendului invers, surprinzând statisticienii și lăsând analiștii fără o cauză precisă a acestui fenomen. Care sunt posibilele cauze care au influenţat împreună scăderea speranţei de viaţă?

Ideea că speranţa de viaţă, odată intrată pe o curbă ascendentă, va continua să înregistreze doar progrese de-a lungul istoriei a început să fie contrazisă de statisticile curente. Dar să pornim cu începutul.

Speranţa de viaţă la naștere este măsura statistică cel mai des întâlnită în privinţa timpului mediu în care e de așteptat să trăiască un organism, luând în calcul anul nașterii sale, vârsta și alţi factori demografici.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, speranţa de viaţă este un tablou al tiparului de mortalitate care înglobează toate grupele de vârstă, într-un anumit an. La nivel global, speranţa de viaţă la naștere era, în 2016 (cel mai recent an pentru care avem statistici), de 72 de ani. Mai exact, 74 de ani, în cazul femeilor, și 69 de ani, în cazul bărbaţilor. Faţă de anul 2000, când speranţa de viaţă era, la nivel global, de 65,5 ani, creșterea înregistrată în 2016 a fost cea mai spectaculoasă din 1960 încoace. Însă, între ţări, diferenţele erau foarte mari. Statistica varia de la o medie de 61,2 ani, în regiunea africană, la 77,5 ani, în zona Europei.

Speranţa de viaţă a românilor este una dintre cele mai mici la nivelul Uniunii Europene, a fost concluzia raportului anual „Starea sănătăţii în Uniunea Europeană”, publicat de Comisia Europeană. Însă situaţia României este întrucâtva mai bună decât cea a Marii Britanii, care este primul exponent al celui mai nefavorabil trend privind sănătatea din Europa de Vest. Pentru prima dată în ultimul secol, britanicii trăiesc nu mai mult, iar vieţile lor sunt marcate de o sănătate nu mai bună, ci mai deficitară raportat la trecutul recent. Speranţa de viaţă în Regatul Unit a atins iniţial un platou, apoi a început să scadă.

Marea Britanie ca exponent

Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie (BNS) a ajustat negativ proiecţiile privind speranţa de viaţă a copiilor britanici. O fetiţă născută în anul 2019 va trăi, în medie, cu 3 ani mai puţin decât se așteptau statisticienii în anul 2014, de exemplu. Dacă atunci speranţa de viaţă a fetiţei ar fi fost de 93,6 ani, astăzi, aceasta a scăzut la 90,4 ani. Biroul și-a redus drastic estimarea privind procentul copiilor care ar putea ajunge la vârsta de 100 de ani.

Înainte ca BNS să își anunţe ajustările, experţi precum Danny Dorling, profesor de geografie socială la Oxford, spunea că „suntem martorii unei furtuni perfecte. Scăderea speranţei de viaţă demonstrează că ne aflăm astăzi în fruntea celui mai nefavorabil trend în sănătate din toată Europa de Vest de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Probabil că am luat o grămadă de decizii proaste, de am ajuns în această situaţie”, declara Dorling.

BNS a venit cu lămuriri asupra cauzelor, acuzând „o gamă largă de explicaţii (…); numeroși factori sunt în scenă, fără ca unul să se evidenţieze drept indubitabil cel mai important”.

Unii statisticieni au dat vina pe întârzierea unui mult așteptat moment istoric în evoluţia știinţelor medicale. Ca urmare a fondării Institutului Naţional pentru Sănătate, a reducerii fumatului și a imunizării copiilor, speranţa de viaţă în Regatul Unit a crescut considerabil în secolului al XX-lea. Însă în prezent demenţa este boala care face cele mai mari ravagii printre englezi, iar pentru aceasta știinţa nu are încă o soluţie. Specialiștii estimează că, până la jumătatea secolului nostru, boala Alzheimer va intersecta vieţile a cel puţin 106,8 milioane de oameni din întreaga lume. Dacă nimic nu întrerupe actualul mers, în Europa numărul celor suferinzi va depăși 16 milioane. Aproape câţi oameni am rămas în România după valul de emigraţie din ultimii 10 ani.

Alţi specialiști acuză incidenţa crescută a consumului de droguri, Scoţia fiind pe primul loc în UE la decesele provocate de acestea. La o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, Scoţia are 60.000 de consumatori de droguri. Unii medici spun că în ţară există un segment de populaţie în vârstă dependentă de droguri (în principal bărbaţi). Aceasta a consumat, de pildă, heroină mai multe decenii la rând și acum migrează spre noile pastile de pe stradă, care sunt deseori mult mai puternice. Acuzele din zona politică vizează reducerea fondurilor pentru programele de combatere a consumului de droguri.

În strânsă legătură, unii specialiști aduc în discuţie o posibilă cauză foarte controversată: austeritatea, programul de reduceri de buget.

Austeritatea și speranţa de viaţă

Dovezile care susţin legătura dintre practicarea austerităţii și încetinirea evoluţiei speranţei de viaţă sunt intens dezbătute în spaţiul public. Raportului „Public Health England”, de pildă, a observat că cele mai sărace persoane din Marea Britanie sunt și cele care au resimţit cel mai puternic o scădere a speranţei de viaţă, iar acest lucru „ar putea indica un rol al modului în care au fost administrate fondurile guvernamentale”, spun autorii.

Profesorul Danny Dorling și dr. Lucinda Huam, cercetător emerit la London School of Hygiene and Tropical Medicine, sunt printre specialiștii convinși că speranţa de viaţă a început să scadă în Marea Britanie ca rezultat direct al măsurilor de austeritate impuse în anul 2010. Potrivit acestora, peste 30 de miliarde de lire sterline au fost tăiate de la bugetul pentru asigurări de sănătate, subvenţii pentru locuinţe și servicii sociale în ultimii 8 ani, cele mai drastice tăieri având loc după criza financiară din anul 2008. Odată impuse, aceste tăieri au lovit în cei mai vulnerabili dintre cetăţeni.

Deși experţii recunosc, așa cum o face și dr. Hiam, că stoparea evoluţiei pozitive a speranţei de viaţă imediat după introducerea măsurilor de austeritate „nu dovedește de una singură că a doua este rezultatul celei dintâi”, totuși „nicio altă explicaţie plauzibilă nu a supravieţuit analizei, așa că este dificil să concluzionăm că austeritatea nu a avut un efect”.

În luna iunie anul acesta, Jeremy Hunt, fostul secretar de stat pe probleme de sănătate, recunoștea că unele dintre reducerile bugetare din domeniul asistenţei sociale care au fost impuse de guvernul conservator „au mers cam departe”. Cu toate acestea, Departamentul de Sănătate continuă să respingă existenţa vreunei legături între aceste tăieri de buget și scăderile înregistrate de speranţa de viaţă.

Chiar dacă nu reușesc să se pună de acord asupra cauzelor, analiștii sunt de acord că acestea trebuie atent investigate. Observatorii fenomenului arată însă și spre alte elemente, cum ar fi asemănarea dintre situaţia din domeniul sănătăţii din Marea Britanie și cea din SUA. „Adevăratul motiv de îngrijorare”, nota The Guardian, „este că Marea Britanie pare să urmeze un tipar care s-a conturat deja în SUA, anume că impozitele (inclusiv cele pentru CAS) sunt scăzute și cea mai mare parte a îngrijirii medicale sistematice s-a privatizat. În SUA, speranţa de viaţă a început să scadă semnificativ în urmă cu mai mulţi ani.”

Soluţii din alte direcţii

Fluctuaţii în ceea ce privește speranţa de viaţă sunt vizibile și în numeroase alte ţări cu venituri ridicate. Cel mai adesea, statisticienii au observat o scădere semnificativă a speranţei de viaţă între 2014 și 2015 și o revenire peste medie în 2015-2016. Marea Britanie și SUA au fost excepţii în acest curent de scădere-revenire. Însă un raport al Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică publicat anul acesta a arătat că majoritatea ţărilor UE au avansat mult mai încet în perioada 2011-2016 decât în 2006-2011 în ceea ce privește speranţa de viaţă.

Raportul pune și el încetinirea pe seama bolilor asociate bătrâneţii: „boli respiratorii, inclusiv gripă și pneumonie, demenţă și Alzheimer”. Studiul remarcă faptul că, deși unii factori de risc, precum fumatul, consumul excesiv de alcool, hipertensiunea și nivelul ridicat de colesterol, continuă să fie reduși în numeroase ţări din UE, prevalenţa obezităţii și a diabetului continuă totuși să crească. Și că toate acestea se resimt mai puternic în cazul populaţiei mai sărace.

Soluţiile pe care le întrevăd specialiștii aproape că nu ţin cont de clarificarea precisă a cauzelor: „Ar trebui să investim semnificativ în sănătate și în asistenţă socială, ca restul Europei”, declara Sir Michael Marmot, profesor de epidemiologie la University College London. În anii ’90, când epidemia de SIDA a răvășit Africa, iar căderea Uniunii Sovietice a dus la tranziţii destabilizante pentru ţările est-europene, speranţa de viaţă luase o direcţie descendentă. Însă între anul 2000 și anul 2016, Africa a cunoscut o creștere spectaculoasă a speranţei de viaţă, de 10,3 ani, în principal ca urmare a măsurilor pentru sprijinirea supravieţuirii copiilor și a răspândirii accesului la medicamente antiretrovirale, pentru tratarea infecţiei cu HIV.

Speranţa de viaţă nu se suprapune însă pe speranţa de viaţă sănătoasă. Deși a crescut de-a lungul anilor, aceasta din urmă nu a ţinut pasul cu speranţa de viaţă. Aceasta înseamnă că oamenii trăiesc mai mult, dar trăiesc mai mulţi ani cu o stare precară de sănătate. În Marea Britanie, de exemplu, deși un bărbat avea (în 2015) speranţa de viaţă de 79,6 ani, speranţa de viaţă sănătoasă era de doar 63,4 ani, astfel că 16,2 ani din viaţă (20%) ar fi petrecuţi având o stare de sănătate nefavorabilă.

Însă, dincolo de importanţa măsurilor sistemice pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiilor, este de reţinut importanţa măsurilor pe care le putem lua noi înșine în propriile vieţi, pentru a cultiva un stil de viaţă cu un impact real în prevenirea fără costuri a celor mai evitabile boli ale bătrâneţii.