Știinţa respingerii sociale

534

O resimţim la locul de muncă, în urma unui interviu de angajare eșuat, între ai noștri, în grupul de prieteni, în familie sau din partea partenerului de cuplu. Respingerea doare nu doar psihic, ci și fizic au arătat unele studii. Efectele excluderii ajung însă dincolo de durere, afectând puternic individul, chiar și fără ca acesta să își dea seama.

Cercetătorii de la Universitatea Michigan au demonstrat că durerea pe care cei respinși afirmă că o simt nu este numai o metaforă. La studiu au participat 40 de voluntari care au trecut printr-o despărţire cu cel mult șase luni înainte de experiment. Subiecţii au fost rugaţi să privească atât fotografia persoanei care i-a părăsit și să rememoreze despărţirea, cât și fotografia unui prieten, în timp ce își reaminteau un eveniment pozitiv. Totodată, ei au fost expuși unei senzaţii de căldură și mângâiere, dar și de căldură dureroasă, ambele produse de un dispozitiv. Rezultatele studiului au arătat că aceeași regiune din creier implicată în răspunsul la durerea fizică, a fost activat și în momentele în care voluntarii au rememorat episoadele de respingere.

Respingerea este mai mult decât o deturnare de la un obiectiv, sugerează Adoree Durayappah, absolventă a programului de master în psihologie pozitivă la Universitatea din Pennsylvania, într-un articol pentru Psychology Today. Pornind de la sensul termenului latin pentru respingere (“a arunca înapoi”), ea explică modul în care excluderea nu numai că ne încetinește pe drumul spre a atinge respectivul obiectiv, dar, totodată, ne azvârle în direcţia opusă acestuia. Mai mult, omul este construit ca o fiinţă socială și are nevoie de acel sentiment de apartenenţă pe care respingerea i-l fură.

De exemplu, respingerea în dragoste, tradusă prin despărţirea nedorită de partener face recuperarea psihică după eveniment comparabilă cu senzaţia trăită de un dependent de cocaină în momentul în care încearcă să renunţe la droguri, au arătat cercetătorii de la Universitatea Stony Brook. Motivul din spatele acestui fenomen este faptul că aceeași regiune cerebrală implicată în procesul de recompensare, dependenţă și motivaţie este activată și atunci când individul trece printr-o despărţire dureroasă, explică Durayappah.

Excluderile ne determină adesea să hiperbolizăm dimeniunea situaţiei problematice, lucru care creează tensiune, stres și anxietate, extrem de periculoase pentru sănătatea fizică și psihică. O relaţie romantică eșuată poate naște gânduri sumbre, lipsite de speranţa găsirii unei noi iubiri în curând sau vreodată în viaţă. Respingerea la un interviu de angajare naște scenarii catastrofice în mintea individului, care începe să se teamă că nu își va mai găsi un serviciu, prin urmare, nu va mai avea cum să își întreţină familia și să își plătească datoriile, fapt ce o va determina pe soţie să îl părăsească, iar firul povestirii poate continua mai departe pe același ton tragic.

Totodată respingerea trăită poate dăuna grav, mai departe, relaţiilor cu prietenii și familia. Pentru că excluderea poate naște furie interioară mai târziu, nu pe moment, există riscul ca toată energia negativă acumulată să o revărsăm asupra celor apropiaţi și a persoanelor dragi, care devin, astfel, victimele colaterale în acest episod, punctează dr. psiholog Guy Winch, autorul cărţii Emotional First Aid: Practical Strategies for Treating Failure, Rejection, Guilt, and Other Everyday Psychological Injuries, într-un articol pentru Pick The Brain. Numeroase studii efectuate au arătat că persoanele respinse tind să se descarce pe indivizi care nu au nicio legătură cu evenimentul nefericit.

Chiar și abilitatea noastră de a gândi este afectată de actul de respingere. În acest sens, studiile au arătat că gândul la respingere sau la singurătate i-a determinat pe participanţi să piardă multe puncte la testele de inteligenţă, de luare de decizie și cele care evaluau memoria pe termen scurt, punctează dr. Winch. Totodată, adaugă expertul, excluderea ne poate determina să picăm în plasa generalizărilor, dar și să ne diminuăm încrederea și stima de sine prin vânarea propriilor greșeli care au condus la respingere.

Cu toate acestea, emoţiile negative pot fi totdată benefice, iar în acest sens, respingerea poate alimenta creativitatea. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea “Johns Hopkins” a arătat că voluntarii care s-au simţit respinși în cadrul experimentului, au obţinut un punctaj mult mai mare la testele de asociativitate rapidă (RAT), în care sunt evaluate și elemente ale gândirii creative, faţă de cei care nu au experimentat emoţiile negative ale excluderii.

Nu în ultimul rând, creierul nostru are abilitatea de a ne proteja în faţa durerii resimţite în situaţiile de respingere socială. Un studiu efectuat de oamenii de știinţă de la Școala Medicală din cadrul Universităţii Michigan a arătat că atât atunci când suferim prejudicii fizice, cât și atunci când suferinţa este provocată de excludere, creierul nostru eliberează opioide, un sistem de analgezice naturale.