Umbra recensământului din 2011: „copiii căsătoriţi”

22

Dincolo de cifrele reci, recensământul din România din 2011 scoate la iveală şi situaţii particulare îngrijorătoare, precum minorii cu vârsta sub 14 ani care trăiesc într-o uniune consensuală.

La nivel naţional, 702 minori cu vârste până în 14 ani trăiesc în uniune consensuală, ceea ce înseamnă că au un partener de viaţă şi că nu mai locuiesc cu părinţii. Dintre aceştia, 590 sunt fetiţe, majoritatea provenind din mediul rural. De menţionat este şi că partenerii de viaţă ale acestor fetiţe sunt adulţi, care riscă astfel pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Fetiţele care au deja o relaţie consensuală sunt supuse unor riscuri cu consecinţe directe sau viitoare. „Vorbim despre un trai împreună, care presupune nişte lucruri care depăşesc cu mult capacitatea de înţelegere a unor copii care încă nu au dreptul să posede buletin. Şi cel mai trist e că majoritatea acestor fetiţe locuiesc cu parteneri mult mai în vârstă, adevăraţi adulţi. Lăsând la o parte ilegalitatea faptului, minorii se expun astfel unor probleme pe care cel mai probabil nu le vor înţelege niciodată: ratează etape din viaţa lor, iar la vârsta mijlocie nu se vor mai regăsi pe sine. Riscă depresii şi dezechilibre emoţionale", susţine psihologul Daniela Gheorghe, într-un interviu pentru Adevărul.

Deşi numărul este alarmant, specialiştii suţin că numărul acestora este mult mai mare, deoarece mulţi dintre minori fie nu au fost recenzaţi, fie au refuzat să dezvăluie recenzorilor detalii despre viaţa lor de familie.