Un episcop investeşte 20.000 de lire în proiecte pentru persoane defavorizate

5

Episcopul catolic din Lichfield (Marea Britanie) împreună cu dieceza sa, au donat deja primele 20.000 de lire, într-un amplu proiect de sprijinire a persoanelor defavorizate.

În cadrul evenimentului Practising Generosity, susţinut de episcopul catolic Jonathan Gledhill, s-au strâns 40.000 de lire, donate atât de parohii, cât şi de persoane fizice, bani care vor fi folosiţi în proiecte în Anglia şi în străinătate. La eveniment au participat 21 de grupuri care solicitau între 200 şi 2.000 de lire pentru proiectele lor. Printr-un sistem în care cei prezenţi aveau ocazia să voteze pentru proiectele care doreau să fie sponsorizate, s-au ales primele 12 proiecte cărora li se vor da fondurile solicitate, notează christiantoday.com.

Primul proiect care va fi finanţat este cel al unei cantine în orașul Tamworth. Prin intermediul acestui proiect, copiii nevoiași, ale căror singure mese zilnice erau prânzurile pe care le primeau gratuit la școală, vor putea primi gratuit, în fiecare zi a vacanţei de vară, un prânz cald. Al doilea proiect finanţat va fi cel numit Crafty Tuesdays, în Pleck, Walsall, care va strânge în jurul artei şi a meşteşugurilor persoanele izolate şi marginalizate.

Reverendul David Primrose, director al Transforming Communities for the Diocese of Lichfield şi lider al echipei care a organizat evenimentul declara că aceste acţiuni sunt cel mai de preţ lucru pe care-l poate face dieceza din Lichfield şi cea mai mare virtute a vieţii creştine.