Un Willberforce necesar azi

27

Într-o perioadă în care drepturile fundamentale ale omului sunt clamate de orice politician, sclavia modernă poate fi considerată cel puţin o contradicţie de termeni. Și totuși, aceasta nu doar că există, ci continuă să ia amploare, într-o Europă care pare a fi ineficientă în faţa traficului de persoane.

„Sclavia și globalizarea merg mână în mână", notează Gethin Russell-Jones, jurnalist la ChristianToday. Atâta timp cât comerţul mondial va permite libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor și persoanelor, vor exista întotdeauna și interese legate de comerţul cu carne vie, opinează jurnalistul.

În timp ce percepţia colectivă privind sclavagismul asociază fenomenul cu imaginile de secol al XVIII-lea (ambarcaţiuni aglomerate cu fiinţe umane încătușate), astăzi comercianţii de sclavi preferă lanţuri invizibile. Profitând de disperarea victimelor în căutare de bani și de securitate și mizând pe prostituţie, droguri și șantaj, noii antreprenori ai sclaviei au identificat astfel „noile și fermecătoarele mijloace de sclavie", afirmă Russell-Jones.

Globalizarea invocată de către jurnalist face ca sclavia să nu cunoască frontiere. Deși poate fi întâlnită, în special, în ţările sărace, trei ţări (India, China și Pakistan) cumulează trei sferturi din totalul sclavilor lumii, potrivit primului indice al sclaviei globale publicat de Walk Free. Această organizaţie americană consideră că sclavia modernă poate fi definită, în principal, prin munca forţată (inclusiv furnizarea de sex) şi copiii obligaţi să se căsătorească.

Cât de extins este acest fenomen? Conform unui studiu publicat de SumAll Foundation, dacă în 1860 numărul sclavilor la nivel global era în jurul a 25 de milioane, în prezent, în ciuda legislaţiei prohibitive la adresa sclaviei, în prezent sunt peste 27 de milioane. Desigur, raportat la populaţia totală a planetei, procentul este mai mic, însă cifrele sugerate de către fundaţia americană pot părea incredibile pentru o societate familiarizată cu discursurile despre drepturile omului. Astfel, 60$ este o sumă „onorabilă" pentru care cineva poate deveni sclav din cauza datoriilor, iar 540$ este suma solicitată pentru o persoană traficată în vederea exploatării pentru muncă. Preţul este în creștere (1910$) dacă este vorba de prostituţie.

Contrar tuturor așteptărilor, această situaţie poate fi întâlnită și pe un continent cu pretenţii civilizatoare: Europa. „Este greu să ne imaginăm că în ţările noastre democratice şi libere din UE, zeci de mii de fiinţe umane sunt private de libertate şi exploatate, vândute ca nişte obiecte pentru profit. Dar acesta este tristul adevăr, iar traficul de fiinţe umane este peste tot în jurul nostru, mai aproape decât de gândim", a declarat Cecilia Malmström, Comisarul UE pentru Afaceri Interne, comentând primul raport Eurostat cu privire la fenomenul traficului de persoane în interiorul UE. Conform raportului, 1.500.000 de victime ale traficului de persoane pot fi identificate pe teritoriul Uniunii Europene, iar partea cea mai îngrijorătoare a fenomenului constă în trendul crescător al acestuia. Astfel, numărul victimelor confirmate şi presupuse ale exploatării a crescut cu 18% între 2008 şi 2010, același raport atestând un fapt care nu mai ia prin surprindere pe nimeni, cea mai mare parte dintre victimele identificate fiind cetăţeni români şi bulgari.

În privinţa spaţiului românesc, obișnuinţa constituie unul dintre obstacolele existente în faţa diminuării traficului de persoane. Ne-am obișnuit să constatăm existenţa fenomenului fără să intervenim eficient asupra lui. O recunosc și politicienii români. „Privim sclavia destul de detaşat. Ne-am obişnuit cu copii care pleacă la şcoală şi n-au ce să mănânce. Ne-am obişnuit cu absolvenţii de liceu care nu au diplomă şi spun că pleacă la muncă în străinătate şi ajung să fie exploataţi", a declarat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Nu același lucru se poate constata pe alte meleaguri. Zach Hunter a intrat în lupta pentru abolirea sclaviei când avea doar 12 ani. Hunter a lansat o campanie de strângere de fonduri intitulată „Mărunţiș pentru căderea lanţurilor", în urmă căreia a reușit să strângă 10 mii de dolari, care au fost direcţionaţi spre victimele exploatării. Deja la vârsta de 16 ani vorbise în faţa a peste 500.000 de oameni, a scris două cărţi și a ţinut două discursuri la casa Albă. Convingerea lui Hunter este că, dacă fiecare persoană și-ar exercita influenţa spre bine în mediul în care trăiește, atunci altfel ar arăta societatea contemporană. „Oricine poate avea un impact radical și poate să dea glas celor fără glas", sună mottoul tânărului american.

Poate că nu întâmplător atât Hunter, cât și Gethin Russell-Jones l-au adus în discuţie pe Willberforce. În timp ce primul se lasă inspirat de celebrul luptător aboliţionist, cel de al doilea îl invocă, considerând că munca de eliberarea sclavilor începută de acesta nu s-a terminat. „Și, după cum puterile pământești sunt de acord că sclavia este preţul inacceptabil al globalizării, poate vom vedea sclipiri ale Împărăţiei cerului pe această planetă. Poate, doar poate", sună ca o invitaţie la meditaţie personală constatarea jurnalistului.