Video: Povestea nespusă a hainelor noastre „cool”

5323

Căldură insuportabilă, podea de ciment, trei ventilatoare murdare zumzăitoare, mormane de materiale care așteaptă să fie cusute în haine, toaletă insalubră. Toate astea se găsesc într-o fabrică mică din Dhaka, Bangladesh. Muncitorii sunt copii de 11-12 și chiar 9 ani, care lucrează 12 ore pe zi pentru un salariu de 38$ pe lună.

Aproximativ 4,7 milioane de copii lucrează în condiţii asemănătoare în Bangladesh. Pentru ei, din motive de sărăcie, școala nu este o opţiune. Se angajează în fabrici și ateliere pentru a-și ajuta familiile și sunt bucuroși că au unde să lucreze. După schimbul de 12 ore, în care fac până la 1.400 de cămăși, unii dintre ei rămân să doarmă la fabrică.

Raveena Aulakh, reporter la The Star, a lucrat câteva zile sub acoperire la o fabrică mică din Dhaka. A fost angajată cu greu pentru că patronii sunt tot mai suspecţi cu privire la muncitorii noi. După accidentul din aprilie 2013, care a ucis 1.129 de persoane, au apărut tot mai multe articole cu privire la condiţiile de muncă și siguranţă, abuzul de copii și salariile infime. Atelierul avea câteva zeci de mașini de cusut, băncuţe mici pentru operatorii mașinilor și munţi de materiale.

Materialele erau tăiate pe bucăţi specifice dimineaţa, înainte să sosească lucrătorii. Fiecare primea un anumit număr de bucăţi pe care le trăgeau la mașină. Unii coseau mâneci, alţii gulere, iar alţii manșete și buzunare. Apoi, ajutoarele celor care trăgeau la mașină tăiau aţele care erau în plus. Dacă cineva tăia și materialul era certat aspru și pus să plătească în cazul în care gaura nu putea fi reparată. Durerile de spate și amorţitul mâinilor au devenit parte din cotidianul acestor copii. Vorbesc foarte puţin între ei pentru a nu scădea productivitatea și pentru a nu fi certaţi.

Meem este o fetiţă în vârstă de 9 ani, lucrează ca ajutor de croitor pentru 32$ pe lună, 12 ore pe zi. Are liber vinerea, o jumătate de zi. Dacă se îmbolnăvește și lipsește, nu mai primește bani pentru ziua respectivă. A renunţat la școală să lucreze pentru că fratele ei mai mare a plecat de acasă, iar mama ei s-a îmbolnăvit. Nu se plânge de munca grea și-i ajută adesea pe cei care nu se descurcă cu volumul de muncă. Visul ei este să ajungă croitor.

„Când voi deveni croitor, voi face cămăși foarte bune. Nimeni nu va ţipa la mine.” Îi mărturisește fetiţa reporteriţei. În ciuda vieţii de adult pe care o are Meem, reminescenţe ale copilăriei ei se întrezăresc când vorbește despre agrafele cu sclipici și îngheţata pe care o primește ocazional. „Sab bhalo – totul e în regulă”, obișnuiește Meem să spună.

Mii de alţi copii consideră că totul este în regulă, fiind mulţumiţi că au unde lucra. Băieţi de 11-12 ani care lucrează în ateliere în aer liber, fete care lipesc zi-lumină paiete lucioase pe haine, preadolescenţi care supraveghează mașini industriale de brodat, copii care lucreză 12 ore din 24, 7 zile din 7, fără pauză. Într-o astfel de lume, nimic nu este „cool”. Însă încasările retailerilor de haine din vest, care exploatează această lume, sunt.

Valoarea pe piaţa occidentală a hainelor produse de marii retaileri în Bangladesh se ridică, potrivit Wall Street Journal, la nu mai puţin de 20 de miliarde de dolari anual. Industria de îmbrăcăminte din ţară cuprinde circa 5.000 de fabrici, dublu faţă de Indonezia sau Vietnam. Marii retaileri europeni preferă să lucreze cu muncitori din Bangladesh din cel puţin două motive. O dată pentru că mâna de lucru din Bangladesh nu are concurenţă în Asia. Un angajat poate munci o lună chiar și pentru 26 de dolari. Și apoi pentru că, spre deosebire de hainele fabricate în China, India și Sri Lanka, cele din Bangladesh au acces duty-free în Uniunea Europeană.

Foto: captură YouTube