A murit Stephen Hawking

242

Renumitul fizician Stephen Hawking s-a stins din viaţă miercuri, la reședinţa sa din Cambridge. Avea 76 de ani. Moștenirea sa știinţifică în domeniul cosmologiei teoretice, al relativităţii generale și al mecanicii cuantice rămâne dublată de o poveste de viaţă care a inspirat și a fascinat oameni din întreaga lume.

„Suntem profund îndureraţi că iubitul nostru tată a trecut astăzi în nefiinţă”, a anunţat un comunicat public emis de familia fizicianului la primele ore ale dimineţii. „A fost un mare om de știinţă și un om extraordinar, a cărui muncă și moștenire vor dăinui mulţi ani”, au scris copiii fizicianului, Lucy, Robert și Tim. „Spunea el cândva: «Universul nu ar fi prea mare brânză dacă nu ar fi căminul oamenilor pe care îi iubești.» Ne va fi dor de el la nesfârșit.”

De-a lungul întregii sale vieţi, despre care medicii anunţaseră că se va sfârși la doi ani după diagnosticul fatal pe care i l-au pus la 21 de ani, Stephen Hawking a fost un prieten al controversei, neînfricat în faţa discuţiilor în contradictoriu, pe care uneori chiar le provoca.

Activitatea știinţifică

Prima lui realizare știinţifică a avut loc în 1970, când, împreună cu matematicianul Roger Penrose, a elaborat o teorie care aplică la întregul univers matematica găurilor negre. Teorema singularităţii Penrose-Hawking postulează că, atunci când particulele care gravitează în interiorul unei găuri negre ajung în centrul acesteia, ele sunt zdrobite de o forţă gravitaţională infinită, devenind o singură particulă. Această singularitate, o regiune infinită în curbura în spaţiu-timp, s-ar afla la începutul existenţei noastre, înainte de Big Bang.

Hawking este primul om de știinţă care a elaborat o teorie a cosmologiei văzute ca simbioză între relativitate și mecanica cuantică.

Cercetările sale l-au dus la concluzia că găurile negre au o durată limitată de existenţă, determinată de viteza lor de „evaporare”, la rândul ei generată de constituirea unor perechi de particule antiparticule virtuale. Hawking le-a dat numele său radiaţiilor pe care a descoperit că le emit găurile negre înainte de a se stinge în neant. Dispariţia găurilor negre ar avea ca efect simultan dispariţia informaţiei absorbite de gaura respectivă, o idee contrazisă de principiul din fizica cuantică potrivit căruia nicio informaţie nu poate fi distrusă. Hawking avea să revină asupra acestei teorii, admiţând că radiaţia se produce indiferent de procesul ce are loc înăuntrul unei găuri negre, formulând astfel paradoxul informaţional al găurilor negre.

La 32 de ani, fizicianul a devenit „Fellow of the Royal Society”, cea mai prestigioasă instituţie academică din Marea Britanie, iar în 1979 a fost numit Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge, ocupând postul deţinut odată de Isaac Newton.

În 1988 și-a publicat prima carte, Scurtă istorie a timpului, care a fost un succes și s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Volumul a intrat în Cartea Recordurilor după ce a fost pe lista bestsellerurilor Sunday Times timp de 237 de săptămâni la rând. A fost, de asemenea, tradusă în 40 de limbi.

Spre sfârșitul anilor ‘90, Marea Britanie i-a oferit titlul de cavaler, însă, 10 ani mai târziu, fizicianul a mărturisit că a refuzat oferta în semn de protest faţă de anumite probleme legate de finanţarea guvernamentală a cercetării știinţifice.

A continuat să publice cărţi de popularizare a știinţei, precum Visul lui Einstein și alte eseuri (1993), Universul într-o coajă de nucă (2001), O și mai scurtă istoria a timpului (2007), Marele Plan (2012), Teoria Universală (2014), precum și trei cărţi SF pentru copii, scrise în colaborare cu fiica lui, Lucy.

Un tumult personal

Stephen Hawking a suferit de scleroză amiotrofică laterală, o boală pe care a dezvoltat-o în 1963, pe când avea doar 21 de ani. Fizicianul a primit un prognostic dur, despre care scria în biografia sa că i s-a părut nedrept. „La momentul acela, am crezut că viaţa mea s-a sfârșit și că nu aveam să ating niciodată potenţialul pe care simţeam că îl am.” Ani mai târziu avea să vorbească despre moarte, spunând: „Am trăit cu perspectiva unei morţi premature în ultimii 49 de ani. Nu mi-e teamă de moarte, dar nici nu mă grăbesc să mor. Am multe lucruri de făcut înainte.” 

Prima lui soţie, pe care a cunoscut-o în timpul facultăţii, i-a salvat viaţa. În 1985, când Stephen Hawking a dezvoltat o infecţie gravă, care s-a transformat în pneumonie, medicii i-au indus coma, ţinându-l în viaţă doar cu ajutorul aparatelor. Crezând că nu mai are nicio şansă, i-au prezentat soţiei sale opţiunea de a opri aparatele, însă aceasta a refuzat.

Mariajul cu Jane Wilde a durat până în 1991 și, pe parcursul lui, cuplul a avut trei copii. La patru ani de la divorţ, Hawking s-a recăsătorit cu Elaine Mason, una dintre asistentele sale medicale. Aceasta fusese căsătorită cu David Mason, designerul primului sintetizator vocal montabil pe scaunul cu rotile pe care l-a folosit Hawking. Dacă despre primul mariaj publicul a aflat, din biografia lui Jane Wilde, că era dominat de un Hawking capricios, „un copil posedat de un orgoliu uriaș și arţăgos”, care a transformat relaţia lor de soţ și soţie într-una de „stăpân și sclav”, despre al doilea mariaj se știu lucruri complet diferite. Timp de 11 ani cât a durat a doua căsătorie, poliţia a investigat o serie de acuzaţii de atac asupra lui Hawking. Fizicianul a negat că Elaine ar fi fost cumva implicată, iar autorităţile au fost nevoite să renunţe la anchetă, fiindcă Hawking a refuzat să coopereze cu poliţia.

Dumnezeul lui, fizica

Unele dintre cele mai aprige comentarii ale lui Hawking au vizat rădăcina credinţei în Dumnezeu. Fizicianul s-a declarat convins că viaţa de apoi este „un basm pentru oamenii cărora le este frică de întuneric”.

Deși în Scurta istorie a timpului sugerase că, dacă omul formulează o teorie completă despre crearea universului, ar ajunge „să cunoască mintea lui Dumnezeu”, în Marele Plan fizicianul și-a asumat explicit scopul de a contraargumenta teoria clasică a lui Isaac Newton potrivit căreia universul a fost conceput de Dumnezeu şi nu a apărut la întâmplare, din haos. Întrucât universul nu este creaţia unei Fiinţe inteligente, ci rezultatul legilor fizice, concluzia lui Hawking a fost că ceea ce oamenii religioşi numesc „Dumnezeu” este de fapt o lege a fizicii.

Cu doi ani înainte de moartea sa, Hawking a ţinut un discurs inspirator în care a dorit să le insufle speranţă celor care suferă de depresie. „Deși am avut ghinionul să fiu diagnosticat cu boala neuronului motor (scleroza de care suferea Hawking era progresivă nevindecabilă, n.r.), am fost foarte norocos în aproape toate celelalte lucruri. Am avut norocul să lucrez în fizica teoretică într-o perioadă fascinantă și este unul dintre puţinele domenii în care dizabilitatea mea nu a fost un handicap serios.”

„E important să nu te înfurii oricât de grea îţi va părea viaţa”, a mai spus Hawking în acea ocazie, „fiindcă îţi poţi pierde toată speranţa, dacă nu poţi râde de tine și de viaţă în general.” Fizicianul a conchis spunând că „lucrurile pot ieși dintr-o gaură neagră, nu doar afară din ea, ci posibil chiar într-un alt univers. Deci, dacă simţi că ești într-o gaură neagră, nu renunţa – există o cale de ieșire.”