Ce trebuie să știi despre inteligenţă

4175

De la factorii care influenţează IQ-ul unui individ și până la impactul nivelului de inteligenţă asupra vieţii, cercetările știinţifice au dezvăluit o serie de lucruri fascinante despre această capacitate.

Coeficientul de inteligenţă este puternic influenţat de moștenirea genetică, au descoperit experţii de la Universitatea din Queensland. „În studiul nostru, am constatat că între 20 și 40 la sută din variaţa IQ-ului din copilărie se datorează factorilor genetici”, susţine autorul principal al cercetării, dr. Beben Benyamin, citat de ABC News. Un alt studiu estima că moștenirea genetică poate influenţa IQ-ul individului în proporţie de 40% până la 80%.

Câteva obiceiuri din copilărie își exercită, de asemenea, influenţa asupra nivelului de inteligenţă. De exemplu, alăptatul poate contribui la dezvoltarea creierului copilului. Experţii de la Universitatea Brown au descoperit că bebelușii hrăniţi exclusiv prin alăptare timp de trei luni au înregistrat o creștere de până la 30% a volumului materiei albe mielinizate, comparativ cu cei care nu au fost alăptaţi ori au fost hrăniţi și pe bază de lapte praf.

De asemenea, copiilor care au o alimentaţie sănătoasă, bogată în nutrienţi și vitamine, le cresc șansele de a avea un IQ mai mare la 8 ani și jumătate, comparativ cu ceilalţi copii de vârsta lor, potrivit unui studiu publicat de British Medical Journal. În schimb, dietele bazate pe alimente procesate, bogate în zahăr și grăsimi, pot reduce IQ-ul copiilor.

Dovezile știinţifice arată că exerciţiile mintale și jocurile care provoacă individul să gândească aduc multe beneficii pentru creier, îmbunătăţind capacitatea de argumentare, memoria și viteza de procesare a informaţiei. Însă aceste metode nu sunt eficiente pentru creșterea IQ-ului, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Psychological Science.

Concluziile experţilor au arătat că voluntarii care s-au pregătit pe baza unor sarcini cognitive complexe (memorarea unor elemente în timp ce erau implicaţi într-o altă activitate) au reușit să își alimenteze capacitatea memoriei de lucru. Cu toate acestea nu a fost observată nicio creștere a inteligenţei fluide în urma antrenamentului cognitiv.

Perioada nașterii poate influenţa nivelul IQ-ului, deoarece are un impact semnificativ asupra unui factor care ţine de mediul de creștere – mersul la școală. Cei născuţi spre finalul anului, în ultimele trei luni, intră, adesea, cu un an mai târziu pe băncile școlii decât copiii născuţi în același an. Astfel, acest grup va parcurge cu un an mai puţin de școală, faţă de cei de o vârstă cu ei. Acest aspect este important în contextul în care un studiu arăta că persoanele își cresc IQ-ul cu circa 3,5 puncte cu fiecare an de școală terminat, notează Psychology Today.

Contrar părerilor vehiculate, persoanele cu un nivel înalt de inteligenţă le acordă mai multă încredere persoanelor necunoscute, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Oxford. Fenomenul ar putea fi explicat, în parte, de capacitatea persoanelor inteligente de a analiza mai ușor decât ceilalţi caracterul unui om. În acest fel, ei se pot feri de cei care le-ar putea trăda încrederea.