A murit Phillip E. Johnson, iniţiatorul mișcării intelligent design

72

Phillip E. Johnson, profesorul de drept care a ajutat la lansarea mișcării moderne de intelligent design, a murit acasă în Berkeley, California, informează Christianity Today. Avea 79 de ani.

Cea mai cunoscută carte semnată de Johnson, „Procesul lui Darwin” („Darwin on Trial”), susţinea că evoluţia darwinistă nu avea dovezi reale sau argumente bune, ci era în schimb „un alt tip de fundamentalism”. În 1991, când a fost publicată, „Procesul lui Darwin” a coalizat un grup de creștini care s-au opus teoriei evoluţiei, dar care doreau și să se distanţeze de creaţionismul biblic, care nu putea fi predat în școlile publice.

„A fost necesar să lăsăm deoparte toate întrebările legate de interpretarea sau veridicitatea Bibliei și să ne concentrăm în întregime pe pretenţiile darwinismului”, scria Johnson pentru Christianity Today în 1994. „Ceea ce era necesar era să insistăm cu întrebările care erau legitime în contextul gândirii academice generale, întrebări despre ce s-a dovedit privind evoluţia și ceea ce doar s-a presupus și asumat ca atare.”

Concentrarea sa pe dezbaterea dovezilor privind darwinismul i-a adus lui Johnson supranumele de „arhitect-șef și lumină călăuzitoare” a mișcării intelligent design, spunea William A. Dembski, care a fost coleg de cercetare cu Johnson la Discovery Institute până în 2016.

„Phil ne-a ajutat să ne concentrăm asupra întrebărilor corecte”, a spus John Bloom, profesor de fizică și directorul programului de știinţă și religie la Universitatea Biola. „Oricare ar fi detaliile, a fost Dumnezeu implicat în creaţie sau particule fără minte s-au reunit pentru a ne aduce la existenţă? Ce concluzie susţin probele reale? Uneori, nu vedem pădurea de copaci: Phil mi-a amintit să mă concentrez asupra imaginii de ansamblu.”

Cu toate acestea, Johnson nu a fost întotdeauna interesat de „imaginea de ansamblu”. A crescut în Aurora, Illinois și a fost, după cum singur se descria, un pic cam dezagreabil și prea isteţ pentru binele lui. La 17 ani a mers să studieze la Universitatea Harvard, dar nu și-a dat silinţa și nici nu și-a găsit menirea acolo.

După Harvard, a mers la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Chicago, iar aceasta doar fiindcă tatăl lui a depus pentru el dosarul de aplicaţie, iar el, Johnson, nu avea nicio altă idee mai bună. După absolvire, a obţinut o funcţie râvnită de grefier pentru Roger Traynor, judecător-șef al Curţii Supreme a Californiei și apoi a devenit grefierul lui Earl Warren, judecător-șef la Curtea Supremă a SUA. De acolo, în 1967 a plecat să studieze la Facultatea de Drept a Universităţii din California Berkeley.

Johnson a fost un agnostic care a admirat credinţa lui C. S. Lewis, J. R. R. Tolkien și Fyodor Dostoievski, însă a văzut ce înseamnă credinţa creștină astăzi după ce fiica lui a participat la o școală biblică de vacanţă. A fost emoţionat de ceea ce a văzut că a învăţat fiica lui și a început să frecventeze Biserica Prezbiteriană First din Berkley, la 38 de ani. Ulterior a devenit și membru.

Johnson nu s-a gândit la chestiunea evoluţiei până când și-a luat un an sabatic în Anglia, în 1987. La 47 de ani, începuse să simtă că își irosea viaţa predând dreptul. „Mi-ar plăcea să am o idee care să merite”, i-a spus într-o ocazie soţiei, „să nu fiu doar un profesor care scrie lucrări și învârte cuvintele.”

Apoi a dat peste o apariţie editorială, într-o librărie din Londra: „Ceasornicarul orb” („The Blind Watchmaker”), scrisă de ateul Richard Dawkins. În timp ce citea, Johnson simţit că recunoaște ceva familiar în carte. Dawkins folosea aceleași tertipuri retorice pe care le folosesc avocaţii deștepţi atunci când trebuie să apere un caz problematic în instanţă.

„Ceea ce mi-a atras cel dintâi atenţia asupra chestiunii”, scria Johnson, „a fost modul în care păreau să fie structurate regulile argumentării, mai exact făcând să pară imposibil de pus la îndoială dacă ceea ce ni se spune despre evoluţie este adevărat sau nu”.

Johnson a început să cerceteze argumentele în favoarea evoluţiei și să scrie ceea ce avea să devină „Procesul lui Darwin”. Primul lui proiect editorial a avut 88 de pagini și nu a impresionat în primă fază pe nimeni. Câteva critici constructive l-au ajutat însă pe Johnson să își revizuiască materialul și să revină cu el, într-o formă îmbunătăţită, în 1991. Cartea a devenit repede un bestseller printre evanghelici și a atras atenţia protestanţilor conservatori și a catolicilor. Volumul a reușit să retrezească interesul pentru argumentele în favoarea unui design inteligent. Iar după ce Johnson a organizat o conferinţă pe această temă în 1992 și a stabilit un spaţiu de comunicare online pentru a continua conversaţia, autorul și-a consolidat poziţia în epicentrul noi mișcări.

Cartea a fost suficient de populară și pentru a primi critici serioase. Un biolog evoluţionist a spus că „Procesul lui Darwin” a fost „mai proastă decât majoritatea broșurilor creaţioniste”. Stephen Jay Gould, un paleontolog și autor pop-science, a numit-o „o carte foarte proastă… plină de erori, argumentată prost, bazată pe criterii false și scrisă abisal.”

Johnson a fost criticat și de oameni de știinţă creștini. Fizicianul de la Calvin College, Howard Van Till, a spus că intelligent design este o „fundătură știinţifică”, iar profesoara de filozofie de la Seminarul Fuller, Nancy Murphy, a declarat că argumentele lui Johnson sunt neconvingătoare. „Motivul principal”, a explicat ea, este acela că el nu înţelege în mod adecvat raţionamentul știinţific.”

Câteva state au început să solicite școlilor să predea argumentele intelligent design ca o critică la teoria evoluţiei și lucrul acesta s-a și întâmplat în anii 1990-2000, până când o hotărâre judecătorească a pus capăt acestei practici. În 2001, Johnson l-a ajutat pe senatorul republican Rick Santorum să elaboreze un amendament la un proiect de lege pentru finanţarea educaţiei, care îndruma toate școlile publice să „predea controversa” privind evoluţionismul. Amendamentul nu a fost adoptat.

Johnson a continuat să facă pledeze și să scrie cărţi cerând dovezi pentru evoluţie.

În 2011, la aniversarea a 20 de ani de la publicarea „Procesului”, Johnson se arăta încrezător că argumentele intelligent design vor câștiga în cele din urmă dezbaterea. „Dacă continuăm să explicăm adevărul”, spunea el, „și adoptăm modalităţi din ce în ce mai creative de a transmite acest adevăr, așa cum și procedăm în mod constant, până la urmă tot mai mulţi oameni vor ajunge să îl vadă și să îl înţeleagă.”