Imaginile uimitoare ale unei lumi privite la microscop

80

O parte din lumea care nu poate fi observată cu ochiul liber a fost surprinsă în imagini fascinante de participanţii din cadrul Competiţiei BioScapes Olympus, unul dintre cele mai cunoscute concursuri de fotografii realizate cu microscopul.

O parte din lumea ce nu poate fi observată cu ochiul liber a fost surprinsă în imagini fascinante de participanţii din cadrul Competiţiei BioScapes Olympus, unul dintre cele mai cunoscute concursuri de fotografii realizate cu microscopul.

Peste 2.100 de imagini și materiale video uimitoare, provenind de la cercetători și pasionaţi de microscopie din 71 de ţări, au fost înscrise anul acesta, în cadrul celei de-a 10-a ediţii a competiţiei. Câștigătorii au fost desemnaţi de un juriu format din patru specialiști cu reputaţie în domeniul microscopiei și al imagisticii.

Fotografia desemnată ca fiind cea mai bună înfăţișează o plantă carnivoră acvatică, denumită Utricularia gibba. Planta a fost fotografiată în timp ce avea deschisă capcana folosită pentru prinderea prăzii. Imaginea, care a fost mărită de 100 de ori, a fost realizată de dr. Igor Siwanowicz.

Galeria impresionantă a celor 10 fotografii câștigătoare, publicată pe site-ul competiţiei, cuprinde imagini care surprind un embrion al unui liliac din specia Molossus rufus, două insecte din specia Gonocerus acuteangulatus de numai 3 mm și chiar un material video în care au fost înregistrate vacuolele contractile și mișcările ciliare ale parameciului. De asemenea, pot fi vizualizate alte câteva zeci de imagini spectaculoase, care au primit „menţiuni de onoare".

Galerie foto: Olympus BioScapes 2013