Internetul nu uită și nu iartă. Asta până ieri, 13 mai, când viaţa tuturor internauţilor s-a schimbat, după părerea europenilor în bine, după părerea americanilor în rău. Curtea Europeană de Justiţie a hotărât să apere dreptul oamenilor de „a fi uitaţi” pe internet, obligând motoarele de căutare să șteargă anumite informaţii, la cerere.

Decizia care i-a șocat pe americani a fost luată în circumstanţele în care dezvăluirile făcute de Edward Snowden indică o supraveghere din ce în ce mai acerbă a cetăţenilor, tocmai prin instrumente ca Facebook și Google. Cele două erau deja angajate într-o cursă virtuală pentru a-și plia cât mai bine serviciile pe nevoile oamenilor, ceea ce presupune o invadare a intimităţii ce devine lipsită de orice scrupule.

De aceea, pentru europeni, ce pun un preţ mai mare pe intimitate și demnitate, decizia Curţii a însemnat un câștig important, redând oamenilor de rând un oarecare control asupra a ceea ce părea deja ieșit cu totul de sub control.

Ce s-a întâmplat

Sentinţa a fost dată în legătură cu disputa unui spaniol cu privire la un articol apărut în 1998 în La Vanguardia, ce a făcut public faptul că își pierduse casa din cauza incapacităţii de a-și plăti datoriile. Curtea a hotărât că ziarul a lucrat în interesul publicului când a publicat știrea, dar faptul că Google oferă un link la articolul cu pricina este o violare a intimităţii și linkul ar trebui șters din rezultatele de căutare.

Situaţia se poate repeta în toate cazurile în care „drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt puse în pericol prin informaţii personale ce apar online și când nu există niciun interes public pentru postarea lor”, a hotărât CEJ.

Asta înseamnă că orice persoană poate cere Google și altor motoare de căutare să șteargă linkuri la pagini web ce sunt postate de terţe părţi (precum ziare) și care conţin informaţii despre ei, ce și-au pierdut relevanţa pentru public. Asta nu înseamnă că și articolul în sine trebuie șters sau modificat, ci afectează doar rezultatele afișate de către motoarele de căutare. De asemenea, regula nu se aplică în cazul persoanelor publice, scrie Bloomberg.

Europa la standarde mai înalte

Dacă pentru americani decizia curţii este echivalentă cu cenzura și autoritarismul, în Europa este vorba despre o înţelegere diferită a drepturilor omului, cu rădăcini intelectuale și filozofice. Profesorul de drept Jeffrey Rosen explica în 2012 că dreptul de a fi uitat este un concept vechi din Franţa (le droit à l’oubli), care permite unui condamnat ce și-a terminat sentinţa și a fost reabilitat să obiecteze împotriva publicării informaţiilor ce ţin de condamnarea și încarcerarea sa.

Tot în Franţa, o agenţie guvernamentală a cerut celor de la Wikipedia să scoată o postare despre un post de radio secret, iar în Germania în 2009, doi ucigași condamnaţi au dat în judecată site-ul pentru a le șterge numele dintr-un articol despre victima lor, scrie The Atlantic.

„Europenii au o lungă tradiţie de a declara drepturi abstracte cu privire la intimitate, pe care nu le pot pune în practică”, scrie Rosen în 2012. Decizia de marţi ar putea schimba această dinamică.

Dar nu și în Statele Unite, care au o cu totul altă înţelegere și abordare faţă de drepturile omului, scrie presa americană. Deși pentru minori există legi similare, pentru a nu fi stigmatizaţi dacă au fost condamnaţi pentru ceva, Primul Amendament face totuși ca o „ciudăţenie legală”, precum dreptul de a fi uitat, să fie imposibil de inclus în sistemul legal american.

Ceaţă la mal

Decizia CEJ a lăsat foarte multe lucruri nelămurite și a iscat o serie de întrebări ce își vor găsi răspunsul de-a lungul unor ani marcaţi probabil de alte procese precum cel din Spania. Atât ţările europene cât și companiile precum Google au fost lăsate să se descurce fără niciun fel de ghid despre cum ar trebui să respecte acest nou drept, despre ce tip de conţinut ar trebui șters și în ce condiţii.

De exemplu, Germania a încercat să interzică celor de la Facebook să ceară utilizatorilor să-și folosească numele reale, în timp ce în Irlanda oficialii au spus că acest lucru nu contravine legilor statului.

„Aceasta este o decizie dezamăgitoare pentru motoarele de căutare, dar și pentru publicaţiile online, în general. Avem nevoie de timp să analizăm toate implicaţiile”, au declarat cei de la Google.

După cât timp devin anumite informaţii irelevante pentru public? Ce se întâmplă dacă persoana în cauză a dat informaţiile voluntar presei sau le-a vândut? Ce implicaţii are legea asupra antecedentelor penale grave, cum ar fi viol, pedofilie sau omucidere? Ce se întâmplă dacă o persoană vrea să se implice în viaţa politică la câţiva ani după ce a cerut să-i fie șterse anumite informaţii?

Toate aceste decizii vor fi luate pe baza judecării cazurilor individuale, ce vor ţine ocupate pentru mulţi ani de acum încolo întregi divizii ale companiilor de IT, care probabil se vor ocupa exclusiv de acest lucru.

Deocamdată nimeni nu își dă seama cum ar putea aplica companiile această lege la nivelul internetului ca întreg. Să luăm doar cazul de faţă. Spaniolul González a dat în judecată Google pentru ca nimeni să nu afle ce s-a întâmplat în 1998, când și-a pierdut casa. Acum, datorită notorietăţii cazului, aceste informaţii au fost publicate în ziare și pe site-uri din toată lumea. Dacă Google va trebui să șteargă rezultatele care conţin aceste informaţii, asta include doar articolul original, ce detaliază cazul, sau include și articolul de faţă? Și dacă va dispărea, va fi șters pur și simplu din internet sau va fi disponibil doar dacă se face căutarea din SUA?