Când spui „internet”, te gândești la o supradoză de informaţie și de libertate și la conectarea rapidă la restul lumii. Faptul că mai mult de jumătate din populaţia globului dispune de un ecran și de o conexiune la internet nu înseamnă, totuși, că vede realitatea cu aceeași ochi. Și nu este vorba doar despre diferenţele culturale, ci despre faptul că libertatea internetului se diminuează de la an la an.
În timp ce apetenţa oamenilor de pretutindeni pentru tot ce înseamnă internetul este în creștere, guvernele par mai puţin entuziasmate de această reţea deschisă, care le permite cetăţenilor să afle tot ce-și doresc, dar și să-și exprime liber opiniile. Sub paravanul interesului pentru securitatea locuitorilor, tot mai multe state restrâng accesul la internet, pentru a prezenta doar partea convenabilă a realităţii sau pentru a mistifica adevăruri incomode.
În fiecare secundă, 11 noi utilizatori descoperă lumea online. În ianuarie 2019, dintre cele 7,6 miliarde de persoane din întreaga lume, peste 4,3 miliarde aveau acces la internet, potrivit raportului Global Digital 2019.
Paradoxal însă, anul care a înregistrat un număr record, de peste 4 miliarde, de utilizatori este și al 8-lea an consecutiv în care libertatea internetului s-a diminuat, după cum a arătat think thank-ul prodemocraţie Freedom House.
Modele de încătușare a internetului
„Anul acesta a demonstrat că internetul poate fi folosit pentru a perturba democraţiile tot atât de sigur cum poate destabiliza dictaturile”, a declarat Adrian Shabhaz, directorul de cercetare al Freedom House.
Declaraţia rezumă concluziile raportului „Freedom on the Net 2018: The Rise of Digital Authoritarianism”, care a arătat că guvernele din mai multe părţi ale lumii își sporesc controlul asupra datelor personale ale cetăţenilor și se folosesc de pretextul „fake news” pentru a eradica disidenţa.
Începând cu luna iunie 2017, 26 de ţări au înregistrat o deteriorare a libertăţii internetului, a arărat raportul, care evaluează 65 de ţări, ce găzduiesc 87% dintre utilizatorii de internet din lume.
În perioada iunie 2017 – mai 2018, cele mai scăzute scoruri ale libertăţii internetului au fost înregistrate în Egipt, Sri Lanka, Cambodgia, Kenya, Nigeria, Filipine și Venezuela. Filipinele și Kenia au regresat de la un internet liber la unul parţial liber.
Cel puţin 17 ţări au propus sau chiar aprobat legi de restricţionare a mass-mediei online, sub pretextul combaterii știrilor false și a manipulării online, în timp ce 13 ţări și-au urmărit cetăţenii pentru a-i sancţiona pentru diseminarea unor informaţii presupus false.
Guvernele din 18 ţări au încercat să obţină acces nelimitat la datele personale ale cetăţenilor, iar 32 de state s-au folosit de troli, de comentatori pro-guvernamentali și de programe de tip bot pentru a manipula discuţiile și conţinutul online.
În 13 ţări, guvernele au întrerupt deliberat reţelele de internet sau de telefonie mobilă, în 22 de ţări a fost blocată cel puţin o platformă socială sau de comunicare, iar utilizatorii de internet din India au avut parte cel mai frecvent de blocarea internetului.
Evoluţii îmbucurătoare ale libertăţii internetului au avut loc în Armenia (unde revoluţia de catifea a fost posibilă prin folosirea serviciilor sociale, a celor de streaming live și a aplicaţiilor de comunicare) și în Etiopia, unde premierul a eliberat activiști și bloggeri cunoscuţi și a promis relaxarea restricţiilor privind folosirea internetului.
China nu doar că și-a perfecţionat sistemul de cenzurare a internetului, dar a început să își exporte cu succes tehnologiile de supraveghere. În cursul ultimului an analizat în raport, oficialii chinezi au organizat cursuri și seminare cu privire la gestionarea mediului digital cu reprezentanţi din 36 de ţări din cele 65 evaluate.
Modelul Chinei, care „își exportă modelul de cenzură (…) pentru a controla informaţiile atât în interiorul, cât și în afara graniţelor sale”, reprezintă o ameninţare nu doar pentru libertatea internetului, ci și pentru democraţia globală, subliniază Michael J. Abramowitz, președintele Freedom House.
Erodarea deliberată a încrederii populaţiei în informaţia online reprezintă strategia liderilor populiști și antidemocratici, afirmă la rândul său Shabbaz, explicând că, atunci când reușesc să decredibilizeze știrile critice, guvernele reușesc să evite responsabilitatea pentru eșecurile sau abuzurile săvârșite.
În unele părţi ale lumii, încercarea guvernului de a controla informaţiile online se pliază pe impedimentele economicosociale ale accesului la mediul online, ceea ce face ca mulţi dintre locuitorii lumii să fie izolaţi, ca niște insule îndepărtate, tocmai în era globalizării.
Internetul în Africa: scump, lent și controlat
Pentru un turist occidental, Africa reprezintă nu doar un continent exotic, în care totul fascinează, de la animalele sălbatice și peisaje la modul în care trăiesc oamenii, ci și locul în care ar putea să se simtă rupt de lume – e drept, sentimentul e mai pregnant în unele regiuni ale continentului (sau chiar ale aceleiași ţări) decât în altele. Și aceasta, pentru că internetul este mai scump decât oriunde în lume, mult mai lent și, nu de puţine ori, controlat brutal de guverne. Deși tehnologia s-a dezvoltat în mai multe dintre sectoare, iar în ultimii 10 ani a avut loc o creștere a penetrării smartphone-urilor în Africa, reducerea costurilor de acces la internet încă se mai lasă așteptată.
La sfârșitul anului 2017, doar 24 de ţări din 60 cu venituri medii și reduse reușiseră să atingă obiectivul stabilit de Comisia ONU, potrivit căruia un gigabyte de date nu trebuia să coste mai mult de 2% din venitul mediu lunar, arată studiul „Alliance for Affordable Internet”. În realitate însă, în aceste ţări, utilizatorii plătesc 5,5% din venitul mediu lunar pe gigabyte-ul de date, iar Africa are preţurile cele mai ridicate – 4 din cele 5 ţări care cumpără la cele mai ridicate preţuri date mobile se află în Africa Subsahariană, iar Zimbabwe plătește 75,2 dolari pentru 1 GB de internet mobil (de 40 de ori mai mult decât România).
Preţul prohibitiv transformă accesul la internet într-un serviciu de lux, la care milioane de africani nu pot avea acces, iar viteza internetului pe întreg continentul rămâne mult sub standardul global.
Mai grav încă este faptul că guvernele blochează accesul la internet atunci când interesele lor o cer, spun o serie de colaboratori ai organizaţiei Association for Progressive Communication, care povestesc cum aceste decizii arbitrare i-au izolat frecvent de restul lumii, fără posibilitatea de a-și continua munca sau de a transmite ce se întâmplă dincolo de graniţele ţării.
„Ca și cum ai fi tăiat de restul lumii”
La începutul anului, când a existat un val de închidere a internetului în Africa, Association for Progressive Communication l-a contactat pe Masimba Biriwasha, coordonatorul proiectului African Declaration on Internet Rights and Freedoms, pentru a obţine mai multe detalii. Răspunsul acestuia a venit abia după 3 zile: „Îmi pare rău pentru întârziere, am fost deconectat. Zimbabwe a fost izolat.”
Potrivit rapoartelor, ordinul de suspendare a serviciilor de internet a venit de la guvern și a vizat toţi furnizorii, făcând indisponibile inclusiv reţelele mobile. Nomagugu Nyathi, activist pentru drepturile omului și absolvent al cursului „The African School on Internet Governance”, a atribuit această măsură guvernamentală tulburărilor civile din ţară, cauzate de dificultăţile socioeconomice, și a povestit despre ce înseamnă să nu ai acces la internet timp de 24 de ore sau mai mult.
„Am simţit că ni s-ar putea întâmpla orice în această ţară, iar lumea n-ar avea nicio idee despre ce se întâmplă. E ca un soi de închisoare”, a mărturisit Nyathi.
Strive Masiyiwa, fondatorul celei mai mari companii de telecomunicaţii din Zimbabwe, a confirmat că reţeaua sa blochează serviciile de internet la ordinele guvernului și a precizat că legea îl obligă să respecte aceste ordine, nesupunerea fiind pedepsită cu închisoarea.
În 2016, 11 dintre cele 56 de blocări ale internetului de la nivel global s-au înregistrat în Africa, iar în 2017, internetul a fost perturbat în 12 ocazii diferite în 9 ţări din regiune, cel puţin 8 ţări fiind afectate de aceste restricţii și în 2018.
Restricţiile privind accesul la internet sau la anumite reţele sociale sunt practicate „pe scară largă în Africa, drept instrumente de cenzură, pentru a împiedica disidenţa și pentru a preveni tulburările maselor”, consemnează organizaţia Reporteri fără Frontiere.
Autorităţile egiptene au înţeles cât de mare e potenţialul revoluţionar al mediului online încă din 2011, în timpul Primăverii Arabe, când au blocat accesul la internet la nivel naţional. Noha Ashraf, un alt absolvent al „The African School on Internet Governance” a povestit că măsura i-a întors în timp, în anii ’90, când telefonul fix era principalul mijloc de comunicare, și i-a împiedicat pe oameni să audă altceva decât știrile guvernului, care nu prezentau realitatea din ţară.
În timp ce tot mai mulţi africani încep să comunice prin internet, „guvernele din societăţile închise, unde informaţiile sunt centralizate, privesc conectarea mai degrabă ca o ameninţare decât o oportunitate”, a afirmat avocatul Julie Owono, director executiv al organizaţiei Internet fără Frontiere.
După gustarea libertăţii pe care o oferă internetul, restricţiile creează un sentiment acut de frustrare, perturbând activitatea și viaţa celor care au nevoie de conexiune la internet pentru a lucra și a comunica cu cei din afara graniţelor. „E ca și cum ai fi tăiat de restul lumii”, spune Françoise Mukuku, directoarea unei organizaţii de femei tinere din Congo, povestind despre rușinea de a suna o prietenă din Europa pentru a o ruga să intre în adresa de e-mail ca să recupereze informaţii necesare și despre cum e să fii în lacrimi pentru că nu vei putea respecta termenele de lucru.
E ca și cum ai merge înapoi câteva secole, cu lumea încremenind în faţa ta, pentru că nu mai ai acces la tot ce se întâmplă aproape sau departe de tine, punctează și Arsene Tungali, director al APC Rudi International.
India – când analfabetismul nu e o piedică pentru a accede în mediul online
Dacă ipoteticul nostru călător ar ajunge în India, cea mai mare ţară a Asiei de Sud, entuziasmul locuitorilor pentru tot ce înseamnă lumea digitală l-ar surprinde, având în vedere că se află într-o ţară în care peste 50% din populaţie este analfabetă funcţional, iar analfabetismul absolut se menţine la cote înalte – India are cea mai mare populaţie de adulţi analfabeţi din lume, 287 de milioane, adică 37% din totalul cetăţenilor (potrivit unui raport din 2014).
În același timp, 566 de milioane de locuitori ai Indiei au acces la internet (97% de pe telefonul mobil), 87% dintre aceștia accesează frecvent mediul online, iar India rurală are nu mai puţin de 251 de milioane de utilizatori de internet, potrivit datelor raportului ICUBE 2018 al agenţiei de cercetare a pieţei Kantar IMRB.
Nimeni nu se gândea în India anului 2000 să aducă internetul în satele și în triburile izolate, dar Osama Manzar a avut un vis, acela de a eradica sărăcia informaţională: „Mi-am imaginat un scenariu în care fiecare gospodărie din India a fost conectată la internet, (…) unde cel puţin o persoană din fiecare gospodărie a fost educată digital, (…) unde toate informaţiile guvernamentale erau disponibile online; unde fiecare gospodărie din India a avut acces la aceste informaţii, indiferent de geografie, caste sau sex.”
Așa a luat naștere Fundaţia Digital Empowerment, pe care Manzar a înfiinţat-o din convingerea că indienii sunt săraci nu pentru că nu au bani sau resurse, ci pentru că mare parte din populaţie nu are acces la informaţii relevante într-un timp util.
Modelul de lucru al fundaţiei constă în înfiinţarea unui centru de resurse în sate, care să fie echipat cu instrumentele digitale necesare, centrul fiind gestionat de un membru al comunităţii locale care folosește resursele pentru a oferi servicii digitale, de informare și de dezvoltare a afacerilor, precum și cursuri de alfabetizare digitală.
Oamenii nu trebuie să înveţe obligatoriu o limbă străină și nici măcar să scrie în propria limbă pentru a culege anumite beneficii din alfabetizarea digitală, susţine Manzar – ei pot primi fișiere video, pot folosi emoticoane sau pot înregistra mesaje vocale pentru a se face auziţi și pentru a primi mesaje de interes general.
Sătenii sunt foarte entuziasmaţi să fie iniţiaţi în această experienţă, deși, în zone tribale îndepărtate, începutul este anevoios – sătenii se tem uneori că degetele le-ar putea rămâne pe tastatură sau că ecranul va exploda la o atingere greșită a tastelor. Fundaţia i-a ajutat pe doritori să urmeze cursuri de calculator sau de engleză, a organizat conferinţe video ale centrelor locale de sănătate cu medici de la distanţă și a ajutat ţesătorii locali să-și prezinte hainele, inclusiv prin pagini de Facebook pentru vânzarea produselor.
Autoritarismul digital macină și democraţiile
Chiar dacă accesul la internet înseamnă modernizare și în ciuda faptului că India este cea mai mare dintre ţările cu democraţie ale lumii, ţara înregistrează un declin semnificativ al libertăţii digitale.
În ultimii 6 ani, au fost raportate peste 300 de întreruperi ale serviciilor de internet, iar acest număr ar putea fi subevaluat din cauză că unele blocaje nu au fost raportate, potrivit organizaţiei Software Freedom Law Center. Prin aceste măsuri, ţara a devenit lider global în blocarea internetului, depășind ţări precum Irakul, Siria, Pakistanul și Congo.
În 2018, s-au înregistrat mai mult de 100 de incidente de întrerupere a serviciilor de internet, potrivit raportului Freedom House. Pe o scară care evaluează ţările cu internet liber cu scoruri între 0 și 30 (ţările cu internet parţial liber având scoruri între 31 și 60 și cele fără internet liber – scoruri mai mari de 61), India a înregistrat 43 de puncte în 2018.
Blocarea accesului la internet are și repercusiuni economice – 16.315 ore de întrerupere a serviciilor de internet între 2012 și 2017 au prejudiciat economia cu o sumă mai mare de 3 miliarde de dolari, arată think thank-ul Consiliul Indian pentru Cercetare în Relaţiile Economice Internaţionale.
Din 2017, statul le-a acordat autorităţilor regionale și federale puterea de a suspenda temporar serviciile de internet în situaţii de urgenţă.
Recent, guvernul a propus un set de norme prin care Facebook, Google, Twitter, TikTok și alte companii să fie obligate să elimine mesajele și videoclipurile considerate calomnioase, care nu respectă intimitatea sau incită la ură și să construiască instrumente de blocare a conţinuturilor ilegale. Modificările propuse seamănă izbitor cu „ceea ce face China cu cetăţenii săi, spionând fiecare mișcare și urmărind fiecare postare pe social media”, a afirmat Apar Gupta, director executiv al Internet Freedom Foundation.
Mai multe grupuri civile au punctat faptul că aceste măsuri ar diminua drastic libertatea de exprimare, așezând India în liga ţărilor autocratice precum Rusia sau China. Despre modul exemplar în care China cenzurează internetul am scris pe larg în articolul „Cum își tratează China frica de internet”.
Iar dacă Rusia lui Vladimir Putin pare să fi depășit – prin ineditul măsurilor de restrângere a libertăţii sau prin reactivarea în strai noi a vechilor măsuri socialiste de reprimare – puterea lumii libere de a se uimi, întotdeauna există noi ași în mâneca guvernului. Mai ales atunci când se raportează la capacitatea incomodă a internetului de a răspândi vești care nu pun Kremlinul în cea mai bună lumină.
Rusia – foarte aproape de controlul total al internetului
După ce a cucerit mai toate redutele libertăţii de exprimare, guvernul rus și-a îndreptat atenţia spre internet. Despre modul în care cetăţenii obișnuiţi ajung peste noapte niște extremiști vânaţi cu descinderi ale poliţiei, interogatorii nesfârșite și dosare penale, am scris în articolul „Meme-urile pe teme religioase, „infracţiuni extremiste” pedepsite cu închisoarea”.
În anul 2016 au fost intentate 298 de dosare penale pe numele internauţilor ruși, numărul acestora crescând la 411 în 2017, a arătat grupul internaţional pentru drepturile omului Agora. Pavel Chikov, președintele Agora, subliniază că definiţia extremismului este atât de vagă în legislaţie, încât ai putea ajunge sub acuzaţie fără să îţi dai seama bine cum.
Ultimul raport Agora, publicat la începutul anului 2018, a identificat peste 115.000 de cazuri de cenzură online într-un interval de 12 luni. Într-un bilanţ al ultimilor 10 ani, organizaţia a arătat că au fost înregistrate 1.449 de urmăriri penale legate de activitatea online, 98 finalizate cu detenţia acuzaţilor. De asemenea, au fost înregistrate 214 cazuri de violenţă sau ameninţare a utilizatorilor online, incluzând 5 crime, 5 internări obligatorii în spitale de psihiatrie și alte câteva tentative de ucidere, ţinta predilectă fiind bloggerii, jurnaliștii și activiștii online.
Potrivit raportului organizaţiei Freedom House, libertatea internetului a scăzut în Rusia pentru al 6-lea an consecutiv (cu un scor de 67 din 100 de puncte, Rusia se încadrează în liga ţărilor care nu au internet liber), după ce guvernul a depus eforturi pentru a bloca aplicaţiile de mesagerie și a venit cu propuneri legislative de restrângere a anonimatului online și de creștere a cenzurii.
În șirul legilor represive de dată mai recentă se înscrie și Legea Iarovaia (2016), care transformă în delict penal orice formă de protest. Sub pretextul luptei antiterorism, legea obligă furnizorii de internet să le ofere serviciilor secrete cheia tuturor programelor de criptare. Măsurile prin care Rusia a obţinut un control aproape total asupra internetului au fost etichetate de presă drept o încercare de a reconstrui gulagul, într-o formă digitală.
Mai multe aplicaţii care nu le-au oferit serviciilor secrete datele au fost interzise în Rusia, printre care LinkedIn, blocată în 2016, și Telegram, o aplicaţie de chat concepută de un rus și folosită de 200 de milioane de utilizatori, datorită politicii de confidenţialitate.
„Cerinţele FSB (principala agenţie de securitate a Rusiei, n.r.) de a obţine acces la conversaţiile private ale utilizatorilor sunt neconstituţionale, fără temei și nu pot fi îndeplinite din punct de vedere tehnic și legal”, a declarat Pavel Chikov, avocatul companiei Telegram.
În februarie 2019, în Rusia s-a votat legea privind separarea internetului din ţară de restul lumii, pentru ca autorităţile să fie sigure că resursele stocate intern sunt capabile să susţină funcţionarea internetului în scenariul unui cyberatac lansat din afara ţării. Opoziţia susţine însă că legea e doar un pretext al autorităţilor de a izola rușii de restul lumii în momente-cheie, de exemplu, în perioda alegerilor, dar și pentru a controla informaţiile furnizate de persoane și de companii.
Recent, Rusia a adoptat o lege care pedepsește postările online nerespectuoase faţă de autorităţi, despre care criticii spun că seamănă cu actele normative prin care URSS-ul își oprima disidenţii. „În curând vom spune glume despre autorităţi în șoaptă, în bucătărie”, scria pe Facebook avocatul Serghei Shvakin.
Eterna seducţie a dictaturii
Ceea ce e ironic este faptul că, nu cu atât de multe decenii în urmă încât să se fi stins ecoul acelor vremuri sinistre, cetăţenii URSS-ului chiar își șopteau nemulţumirile în cele mai ferite colţuri ale casei, pentru că lagărul era la distanţă de o singură vorbă nepotrivită. Ba chiar la distanţă de un zâmbet, așa cum consemnează amar Soljeniţîn, amintindu-l pe profesorul Oracevski, care s-a ales cu o condamnare de 5 ani pentru că fusese văzut zâmbind în timp ce răsfoia ziarul Pravda cu un coleg, ceea ce constituia nici mai mult, nici mai puţin decât o „crimă facială”.
Ca și atunci, guvernele care glisează către dictatură găsesc pretexte destul de subţiri pentru a restrânge libertatea și pentru a reface drumul spre o istorie ermetică, justificând acest demers cu un discurs atât de apropiat de distopia voiculesciană, în care teoreticienii unui partid represiv susţin că „acest mers înapoi era de fapt un progres imens, (…) adică idealul: întoarcerea în lumea unidimensională”.
Dacă marca secolului XX a fost competiţia dintre sistemele liberal-democrate și cele fasciste sau comuniste, ceea ce va defini secolul XXI este competiţia dintre democraţia liberală și autoritarismul digital, notează jurnalistul Nicholas Wright. Inteligenţa artificială le oferă guvernelor o alternativă la democraţie în premieră după Războiul Rece, tocmai pentru că le oferă guvernelor posibilitatea de a-și controla cetăţenii mult mai minuţios decât până acum, scrie jurnalistul.
„Chiar dacă acest model va eşua în final, tentativele de a-l implementa ar putea dura mult timp. Modelele comuniste şi fasciste s-au prăbuşit doar după ce au eşuat toate încercările de a fi implementate în lumea reală”, avertizează Wright.
Există o singură carte câștigătoare care trebuie jucată în contextul regresului democraţiei la nivel global, susţine Michael Fuchs, fost secretar adjunct de stat pentru afaceri de strategie și afaceri militare: susţinerea democraţiilor fragile și solidaritatea dintre ţările care încă mai văd viitorul în culorile democraţiei.
Pe de o parte, n-ar trebui să uităm că dictaturile se inspiră și se justifică folosind greșelile democraţiilor, spune Fuchs, ilustrându-și afirmaţiile cu exemple recente. Pe de altă parte, e nevoie să ne reamintim că slăbirea democraţiei oriunde în lume reprezintă o ameninţare pentru democraţia de acasă. Ultima oară când America a crezut că-și permite să ignore declinul democraţiei din afara graniţelor ei, costul a fost prea mare: izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, care „a târât America în ororile lui”, conchide Fuchs.
