Un pas mic pentru om, un… praz mare pentru omenire

143

NASA se lansează în agricultură. Plante precum busuioc și rapiţă vor fi trimise pe Lună, în capsule speciale, pentru a testa dacă în viitor oamenii ar putea locui acolo, informează DailyMail. Agenţia spaţială plănuiește să trimită recipientele sigilate pe Lună în anul 2015.

La aselenizarea recipientelor, un mic rezervor de apă va fi activat pentru a uda plantele. În tot acest timp, o echipă de pe Pământ va monitoriza germinarea plantelor și cum reacţionează la gravitaţia și radiaţiile de pe Lună. Aerul din recipientele care vor fi aselenizate este suficient pentru 5 zile de creștere.

Reprezentanţii NASA au declarat că experimentul este primul de acest fel și că este un pas foarte important în cercetarea condiţiilor de mediu de pe Lună. Vor urma și alte experimente care au ca scop îmbunătăţirea tehnologică a recipientelor de cultivare, care va permite o serie de experimente mai extinse.