Bebelușii primesc o superbonă digitală

186

Orice părinte ştie ce presupune creşterea şi îngrijirea unui nou-născut. Chiar şi experţii în tehnologie ştiu acest lucru şi de aceea au creat o brăţară inteligentă de monitorizare a bebeluşului, care transmite date despre calitatea somnului şi semnele vitale ale acestuia.

Chiar din primele zile de după naștere, părinţii au de făcut faţă unor situaţii cu totul noi şi de cele mai multe ori imprevizibile şi chiar stresante. Tot timpul sunt cu gândul la cel mic, întrebându-se dacă se simte bine, dacă nu cumva are temperatură sau dacă semnele vitale ale acestuia se încadrează în parametrii normali. Experţii în tehnologie au exploatat acest teren, creând o brăţară inteligentă de monitorizare, notează edition.cnn.com.

Sproutling Baby Monitor este o brăţară inteligentă care se montează la glezna copilului şi care oferă informaţii despre puls, temperatură, mişcări şi chiar despre temperatura din cameră, umiditate şi nivelul de lumină. Mai mult decât atât, brăţara „învaţă” comportamentul bebeluşului şi le oferă părinţilor posibilitatea de a ajusta elemente precum temperatura sau umiditatea din cameră, pentru confortul acestuia. Dacă detectează că este ceva în neregulă, dispozitivul generează notificări care sunt ca un semnal de alarmă.

Spre exemplu, ţinând cont de obiceiurile copilului în ceea ce priveşte somnul, poate deduce temperatura optimă din cameră pentru somn şi poate oferi informaţii despre ajustarea ei în aşa fel încât bebeluşul să poată dormi mai mult. În funcţie de nivelul de zgomot, brăţara poate prezice cât va mai dormi copilul, în cazul în care zgomotul nu este redus. Toate aceste informaţii sunt transmise pe telefonul părinţilor, datorită unei aplicaţii, oferindu-le o oarecare linişte şi relaxare, ştiind ce se întâmplă în fiecare moment cu copilul lor.

Sproutlink Baby Monitor este un produs creat de nişte foşti angajaţi Apple. Este fabricat din silicon, fiind foarte flexibil. Brăţara poate fi extinsă atunci când copilul creşte, poate fi spălată şi se încarcă wireless. Autonomia este de aproximativ trei zile. Atunci când este la încărcat, devine un senzor pentru temperatura ambiantă, având în felul acesta în permanenţă o utilitate.

Pentru unii părinţi, această brăţară este o veste bună. Alţii cred că este mult mai bine ca părintele să observe în mod direct ce se întâmplă cu bebeluşul sau să se bazeze pe propriile instincte. Prea multe informaţii despre starea copilului pot plasa părinţii într-o zonă de anxietate şi stres nenecesar. Cu toate acestea, fanii gadgetului spun că este cea mai eficientă metodă de a obţine date despre bebeluş. Oricum ar fi, alegerea le aparţine părinţilor.