Perspectiva unui viitor în care tehnologia să deţină rolul suprem în viaţa noastră este tot mai des confirmată de aplicaţiile descoperirilor știinţifice. În aceste condiţii, se speculează chiar că natura umanităţii va fi profund modificată, atingându-se un stadiu calitativ superior, pentru ca, în final, să fie depășit până și obstacolul morţii.

Un proiect care a atras atenţia publicului este cel al magnatului rus din domeniul media, Dmitri Iţkov. Chiar dacă are doar 33 de ani, acesta nu se consideră prea tânăr pentru a se gândi deja, cât se poate de serios, la moarte.

Dimitri vrea să trăiască veșnic și, pentru că are bani și este pasionat de știinţă, nu se oprește doar la a visa. El crede că nemurirea este posibilă prin intermediul noilor tehnologii și a conceput un proiect care poate transforma acest vis în realitate. Miliardarul vrea ca, până în anul 2045, să fie disponibilă o tehnologie care să permită conservarea minţii unui om într-o hologramă sau un avatar. Astfel, acea persoană va exista veșnic, sub o altă formă.

„Omenirea are de ales între două variante: să se prăbușească în abis din cauza degradării globale sau să caute un nou model de evoluţie, care să schimbe conștiinţa oamenilor și să dea un nou sens vieţii. Credem că, pentru a ajunge într-o nouă etapă de evoluţie, omenirea are nevoie de o revoluţie tehnologică combinată cu transformări spirituale.“ Dmitri Iţkov

Iniţiativa miliardarului rus, oricât de excentrică ar părea, nu este nicidecum o preocupare singulară. La începutul lunii mai, în Piedmont, California (SUA), a avut loc o conferinţă despre impactul tehnologiei asupra credinţei, eticii și filosofiei. Conferinţa a fost organizată și sponsorizată în principal de către Institutul pentru Etică și Tehnologie Emergentă, o asociaţie nonprofit care promovează concepţii transumaniste, considerând că progresul tehnologic poate amplifica starea de libertate, fericire și dezvoltare a individului și a societăţii.

Transumanismul este o mișcare ideologică ce afirmă capacitatea omului de a-și depăși condiţia nu doar ca individ, ci și la nivel de specie. Mai mult decât atât, se vorbește chiar despre o eventuală condiţie postumană (sau transumană), când limitele biologice vor fi fost depășite prin intermediul tehnologiei. Caracterizat printr-o perspectivă pozitivă asupra viitorului, transumanismul poate fi definit, în mare parte, ca versiunea tehno a umanismului secular clasic.

Substratul umanist al transumanismului

Noţiunea de autodeterminare a destinului, alături de idealul dezvoltării persoanei pe multiple planuri au fost introduse, istoric vorbind, de umanismul renascentist. O învăţătură similară se regăsește și în creștinism, doar că, în context umanist, individului nu i se mai cere să împlinească „voia divină“, ci el devine pe deplin responsabil de propriul destin.

Ulterior, raţionalismul iluminist a dat atenţie cercetării știinţifice, popularizând o viziune progresistă. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au apărut primele speculaţii privitoare la rolul benefic pe care l-ar putea avea știinţa (cum ar fi dezvoltarea medicinei sau tehnologia) în dezvoltarea societăţii umane. După publicarea lucrării Originea speciilor, a lui Darwin, în 1859, ideea că omul nu este punctul final al evoluţiei, ci doar o fază incipientă, a devenit un subiect din ce în ce mai popularizat și larg acceptat. Dezvoltarea cercetării știinţifice și aplicaţiile în numeroase domenii vor alimenta speranţe noi, transumanismul devenind, în secolul al XX-lea, o formă de „religie fără revelaţie“[1].

Încă din 1923, în cadrul unui club de intelectuali de la Universitatea Cambridge[2], era proclamată nașterea unei societăţi în care cuceririle știinţei vor facilita o dezvoltare fără precedent, atât la nivel individual, cât și la nivel social. Conform acestui tip de „religie“ progresistă, tehnologia ar fi noul mântuitor al umanităţii, iar omul, prin cuceririle știinţei, va ajunge „pe muntele dumnezeilor“. Prelegerea avea să devină baza conceptului transumanist, conform căruia omul se va putea recrea pe sine prin intermediul tehnologiei. Merită, totuși, notat faptul că Haldane (autorul prelegerii) își manifesta în același timp și o oarecare reţinere cu privire la beneficiile aduse de avansul știinţific, care ar putea produce mai mult rău decât bine dacă umanitatea nu ar progresa direct proporţional și în domeniul etic.

Părintele transumanismului

Sir Julian Sorell Huxley[3] (1887-1975), biolog englez cu vederi evoluţioniste și susţinător al eugeniei, o personalitate activă la nivel internaţional, poate fi considerat „părintele“ transumanismului. El a fost primul care a folosit acest termen, încercând și definirea sa: „Specia umană poate, dacă dorește, să se transceandă pe sine (…). Noi avem nevoie de un nume pentru această nouă credinţă. Poateacela de transumanism ar fi unul potrivit: omul să rămână om, dar să se transceandă pe sine însuși prin conștientizarea noilor posibilităţi ale naturii umane și în favoarea acesteia.“[4]

Nemurirea creată în laborator

În contextul entuziasmului transumanist se presupune chiar că starea de nemurire ar putea fi atinsă prin intermediul tehnologiei, corpul uman fiind transformat într-un soi de mașină biologică cu dotări superioare. Se crede că, în viitor, oamenii vor fabrica în laborator organele necesare pentru transplanturi, vor beneficia de terapie genică pentru a îndepărta pericolul unor boli ereditare și vor purta, la nevoie, membre și organe artificiale. Aceste îmbunătăţiri i-ar putea transforma pe beneficiarii lor în creaturi care vor avea, practic, acces la nemurire. O astfel de perspectivă l-a făcut pe celebrul viitorolog american Ray Kurzweil, să afirme, acum câţiva ani, că „nemurirea este la numai 20 de ani depărtare“[5].

Pe de altă parte, dezvoltarea explozivă a industriei calculatoarelor îi face pe transumaniștii contemporani să-și imagineze și o „nemurire digitală“: se presupune că va veni o zi când posibilităţile tehnice vor permite ca întreaga personalitate să fie copiată pe un calculator. În felul acesta, nemurirea ar putea fi asigurată într-o formă virtualizată, raiul fiind înlocuit de un supercomputer. În cadrul Festivalului de Film de la Cambridge, din toamna anului trecut, a avut loc premiera unui film biografic care prezintă povestea celebrului fizician Stephen Hawking, începând cu copilăria sa în Oxford, până la viaţa sa actuală în Cambridge. Cu această ocazie, omul de știinţă britanic compara mintea umană cu un program de computer care funcţionează pe substratul biologic al creierului, și nu pe siliciu și hardware[6].

„Creierul cred că este ca un program în minte, care acţionează ca un computer. Așadar, din punct de vedere teoretic este posibil să copiem creierul într-un computer și să asigurăm o formă de viaţă după moarte. Totuși, acest lucru depășește cu mult capacităţile noastre din prezent.“ Stephen Hawking

 

Sabia cu două tăișuri a tehnologiei

Călătoriile spaţiale, noile descoperiri medicale, nanotehnologia ori inteligenţa artificială devin subiectele predilecte pentru speculaţiile transumaniștilor, ideile lor fiind popularizate prin mijloacele de informare în masă, dar și de către industria de divertisment (filmele SF sau parcurile de distracţie tematice). Ca urmare, transumanismul nu este doar o ideologie exotică, ci devine parte din mentalitatea colectivă contemporană. Dar cât de rezonabil este entuziasmul trasumanist?

Pe vremea când mulţi contemporani de-ai săi prevedeau un viitor strălucit al omenirii, datorat descoperirilor știinţei, filozoful, matematicianul și istoricul Bertrand Russell[7] adopta o atitudine mult mai rezervată, și asta pentru că, atrăgea el atenţia, fără bunătatea care vine din interior, avansul tehnologic nu va fi decât o forţă de distrugere.

Acum 14 ani, Bill (William) Joy[8] (cofondator al companiei Sun Microsystem) avertiza cu privire la cele mai „puternice tehnologii ale secolului XXI“.  În viziunea lui, ar fi vorba de robotică, ingineria genetică și nanotehnologie, pe care le considera pe cât de puternice, pe atât de periculoase. El ajunsese să afirme chiar că umanitatea, în acest context, este una dintre cele mai ameninţate specii.

Prin intermediul tehnologiei, deci, de la potenţiala transumanitate se poate ajunge foarte ușor la nonumanitate. Pericolul unui dezastru nuclear sau biologic nu este unul teoretic, ci o realitate în sine. Suntem deja în situaţia în care dispunem de tehnologii avansate și extrem de periculoase, dar nu deţinem și tehnologii care să contracareze un eventual dezastru generat de cele dintâi.

Acesta este motivul pentru care Nick Bostrom, profesor de filosofie la Universitatea Oxford, propune o utilizare precaută a tehnologiei. Într-un studiu[9] privitor la pericolele dispariţiei rasei umane, el a acordat o atenţie deosebită tocmai tehnicilor cu un potenţial mare de risc: nanotehnologia, industria nucleară, inteligenţa artificială ori ingineria genetică.

Un alt aspect care merită luat în seamă este cel legat de potenţialul conflict social pe care l-ar putea crea tehnologiile care iau în atenţie „îmbunătăţirile“ biologice. Faptul că cei bogaţi ar putea fi beneficiarii exclusivi ai descoperirilor din biotehnologie și ingineria robotică ar duce la o segregare socială fără precedent. În contextul unor astfel de preocupări, Francis Fukuyama[10], renumitul filosof și specialist în economie politică, identifică transumanismul ca fiind una dintre cele mai periculoase idei deoarece, din perspectiva acestuia, prin alterarea fundamentală a naturii umane se ajunge la punerea sub semnul întrebării a idealului egalitar al democraţiei.

Apoi, s-a spus adesea că inteligenţa artificială ar fi ultima invenţie a omului. Atât în sens pozitiv – mașina gânditoare ar prelua responsabilităţile creatoare ale omului, restul invenţiilor fiind lăsate astfel în grija calculatorului –, cât și în sens negativ – existenţa rasei umane ar fi periclitată de o superinteligenţă nonumană. Această ultimă îngrijorare a fost împărtășită de curând și de Stephen Hawking[11].

Alte voci susţin că entuziasmul transumanist este nefondat, deoarece istoria este martora multor previziuni care nu s-au împlinit. Spre exemplu, sociologul Max Dublin[12] surprinde o mulţime de predicţii care au eșuat și de aceea crede că ne putem aștepta ca multe din predicţiile transumaniste să aibă aceeași soartă.

Numai că, în contextul discuţiilor actuale, puţin contează dacă așteptările unui viitor binecuvântat tehnologic vor deveni sau nu realitate. Până la urmă, transumanismul nu se bazează pe fezabilitatea tehnologiilor luate în atenţie, ci pe încrederea fundamentală că omul este capabil să-și depășească actuala condiţie folosindu-se (și) de tehnologie.

O credinţă utopică seculară

Cu siguranţă că omul, ca individ și ca specie, are un anume potenţial, dar capacitatea de autodepășire a condiţiei specifice nu este decât un gând măreţ și însufleţitor. Chiar dacă religia, filosofia și politica promit „omul cel nou“, pe căi de împlinire diferite, realitatea se „încăpăţânează“ să arate altfel.

Conceptul de transcendere a condiţiei actuale, chiar dacă este regăsit în diferite forme în context religios, ajunge să fie redefinit în context transumanist în parametri strict seculari. Agentul schimbării nu mai este divinul, ci omul însuși. Am putea spune că transumanismul propune o formă tehnologizată a supraomului nietzschean.

Cei mai mulţi dintre transumaniști sunt, în general, lipsiţi de o preocupare expresă faţă de religie. În general, sunt atei sau agnostici care împărtășesc o concepţie materialistă. Categoric că trasumanismul nu este o religie în sensul clasic al cuvântului: nu susţine credinţa într-o fiinţă supremă care să fie obiectul închinării și nici nu deţine un set de norme morale specifice. Transumanismul nu promovează nici măcar un stil de viaţă specific.

Aidoma fenomenului religios, însă, transumanismul atrage tocmai prin faptul că oferă un sentiment al direcţiei, sugerând o viziune glorioasă asupra viitorului, oferind ceva ce este cu mult mai măreţ decât prezentul. Doar că în locul raiului este așteptată o viitoare societate umană avansată. Focul speranţei continuă să ardă, chiar dacă nu mai este alimentat de un combustibil de sorginte religioasă. Rămâne, totuși, un obstacol care nu poate fi trecut cu vederea: tehnologia nu poate să aducă acea bunătate care vine din interior.      

Footnotes
[1]„Expresia îi aparţine lui Julian Huxley.”
[2]„Prelegerea biochimistulului britanic J. B. S. Haldane poate fi găsită în format electronic și pe internet, republicată sub forma unui eseu: „Daedalus or Science and the Future“ (Daedal sau ştiinţa şi viitorul).”
[3]„Este fratele celebrului scriitor Aldous Huxley, autor al cunoscutului roman „Minunata lume nouă“ (The Brave New World). Evenimentele descrise în carte se petrec undeva în Londra anului 2540. La prima vedere, avem de a face cu o societate perfectă, un soi de paradis construit prin intermediul dezvoltării știinţei și al tehnologiei. În realitate, este vorba de o lume distopică, în care se „răul“ deţine controlul într-o formă superior rafinată: manipulare genetică, propagandă sau politici de control social.”
[4]„Julian Sorell Huxley, In New Bottles for New Wine, Londra, Chatto & Windus, 1957, p. 17.”
[5]„Amy Willis, „Immortality only 20 years away says scientist“, Telegraph, 22 septembrie 2009.”
[6]„Matthew Mientka, „Stephen Hawking Predicts «Digital Immortality» For The Human Race“, Medical Daily, 21 septembrie 2013.”
[7]„Bertrand Russell, Icarus: the Future of Science, 1924.”
[8]„Bill Joy, „Why The Future Doesn’t Need Us“,  Wired Magazine, aprilie 2000.”
[9]„Nick Bostrom, „Existential Risks – Analyzing Human Extinction Scenarios and Related Hazards“, Journal of Evolution and Technology, vol. 9, nr. 1, 2002.”
[10]„Francis Fukuyama, Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution, Farrar Straus & Giroux, 2002.”
[11]„Alex Heigl, „Stephen Hawking Says Artificial Intelligence Could Be the ’Worst Thing to Happen to Humanity“, People, 5 mai 2014.”
[12]„Max  Dublin, Futurehype: The Tyranny of Prophecy, Plume, 1992.”

Note

„Expresia îi aparţine lui Julian Huxley.”
„Prelegerea biochimistulului britanic J. B. S. Haldane poate fi găsită în format electronic și pe internet, republicată sub forma unui eseu: „Daedalus or Science and the Future“ (Daedal sau ştiinţa şi viitorul).”
„Este fratele celebrului scriitor Aldous Huxley, autor al cunoscutului roman „Minunata lume nouă“ (The Brave New World). Evenimentele descrise în carte se petrec undeva în Londra anului 2540. La prima vedere, avem de a face cu o societate perfectă, un soi de paradis construit prin intermediul dezvoltării știinţei și al tehnologiei. În realitate, este vorba de o lume distopică, în care se „răul“ deţine controlul într-o formă superior rafinată: manipulare genetică, propagandă sau politici de control social.”
„Julian Sorell Huxley, In New Bottles for New Wine, Londra, Chatto & Windus, 1957, p. 17.”
„Amy Willis, „Immortality only 20 years away says scientist“, Telegraph, 22 septembrie 2009.”
„Matthew Mientka, „Stephen Hawking Predicts «Digital Immortality» For The Human Race“, Medical Daily, 21 septembrie 2013.”
„Bertrand Russell, Icarus: the Future of Science, 1924.”
„Bill Joy, „Why The Future Doesn’t Need Us“,  Wired Magazine, aprilie 2000.”
„Nick Bostrom, „Existential Risks – Analyzing Human Extinction Scenarios and Related Hazards“, Journal of Evolution and Technology, vol. 9, nr. 1, 2002.”
„Francis Fukuyama, Our Posthuman Future: Consequences of the Biotechnology Revolution, Farrar Straus & Giroux, 2002.”
„Alex Heigl, „Stephen Hawking Says Artificial Intelligence Could Be the ’Worst Thing to Happen to Humanity“, People, 5 mai 2014.”
„Max  Dublin, Futurehype: The Tyranny of Prophecy, Plume, 1992.”