VIDEO: Amazon va trimite pachetele prin drone

97

Directorul și fondatorul Companiei Amazon a explicat în emisiunea „60 de minute" că lucrează la un nou serviciu de curierat pentru clienţii săi, denumit „Prime Air".

Este vorba despre un serviciu de curierat aerian, cu ajutorul dronelor, care va asigura livrarea pachetelor în termen de până la câteva ore de la achiziţia online, depinzând desigur și de adresa de livrare.

Dronele vor fi capabile să transporte pachete cu o greutate de până la 2 kilograme și jumătate, ceea ce acoperă cam 86% dintre produsele pe care le vinde Amazon. Produsele individuale vor decola de unul dintre cele 96 de depozite ale companiei.

Deocamdată, dezvoltatorii lucrează la setările de siguranţă, pentru a fi siguri că pachetele nu aterizează în capul trecătorilor și pentru a putea obţine astfel aprobare de la Administraţia Federală a Aviaţiei, scrie Huffington Post. Jeff Bezos estimează că va mai dura aproximativ 4,5 ani până când va fi disponibil acest serviciu de curierat pe Amazon.