afectiuni

Pericolele la care te expui dacă dormi prea mult

Numeroase studii au arătat efectele negative ale privării de somn, însă și dormitul în exces îţi poate periclita sănătatea și viaţa. Află la ce pericole te expui dacă obișnuiești să dormi prea mult.

Durerile pe care le ignorăm ne pun sănătatea în pericol

Durerea transmisă de corp este o modalitate prin care acesta ne atenţionează de faptul că ceva nu este în regulă. De multe ori ignorăm aceste semnale, deși e posibil ca manifestări simple precum o banală durere de cap sau de spate să indice prezenţa unei afecţiuni mai grave.

Corpul îţi dezvăluie afecţiunile de care ai putea suferi

Modul în care arătăm ar putea transmite indicii preţioase despre bolile de care suferim sau pe care e posibil să le dezvoltăm în timp, informează Mirror.

Criza îi face pe angajaţi să plângă la locul de muncă

O persoană din şapte suferă de afecţiuni mintale din cauza crizei şi un om din cinci recunoaşte că a plâns la locul de muncă din cauza stresului provocat de presiunile apărute odată cu recesiunea economică. Sunt concluziile unui studiu realizat în Marea Britanie şi citat de Gândul.