americani

Studiu: până în 2030, aproape jumătate dintre americani vor fi obezi

Astăzi, doar o treime din adulţii americani sunt obezi. Până în 2030, aproape jumătate din populaţia adultă a Statelor Unite (42%) va avea această problemă, conform unei previziune lansate la o întâlnire a Centrului pentru Controlul Bolilor (CBC) din SUA.

Cum poate o naţiune creştină să nu Îl înţeleagă pe Iisus

„Acest preşedinte ne-a scos din întuneric la lumină", a declarat Michelle Obama la finalul discursului ţinut în cadrul unui miting de campanie în Nashville, Tennessee, referindu-se la soţul ei, Barack Obama, preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite ale Americii.

Masacru fără precedent în Afghanistan. Talibanii jură să răzbune „sălbaticia”

Singura certitudine după masacrul de la Kandahar, petrecut duminică, este că 16 oameni și-au pierdut viaţa în condiţii crunte. Americanii spun că incidentul a fost provocat de un singur soldat, în timp ce martorii afgani spun că mai mulţi soldaţi americani, beţi și vizibil distraţi, au măcelărit civilii care dormeau în casele lor. Talibanii sunt furioși de nedreptatea comisă și jură să se răzbune pentru „sălbăticia" americanilor.

Tineri pentru tineri: 1 milion de perechi de blugi

Pentru al cincelea an la rând, organizaţia „Do Something", împreună cu tinerii americani și câteva celebrităţi de aceeași vârstă și-au strâns forţele pentru a face rost de 1 milion de perechi de blugi care vor fi donaţi tinerilor care trăiesc pe străzi.

Gallup Jr. despre contradicţia dintre vorbe şi fapte

George Gallup Jr. a criticat modul în care americanii îşi trăiesc credinţa şi a caracterizat-o ca fiind superficială. Sondajele realizate de organizaţia Gallup a surprins cifre impresionante, adeseori, însă liderul organizaţiei a surprins incongruenţa dintre declaraţii şi fapte.

Tinerii nu-l mai susţin pe Obama

Creșterea rata șomajului între tinerii americani ar putea avea un preţ greu pentru administraţia Obama: votul favorabil în viitoarele alegeri prezidenţiale.

Un pilot a refuzat să zboare cu doi musulmani la bord

Un pilot al companiei americane Atlantic Southeast Airlines a refuzat să zboare până când doi cercetători musulmani nu au fost evacuaţi din avion.

Americanii nu mai cred în încălzirea globală

Chiar în timp ce unele voci se întreabă dacă nu cumva seismul și tsunamiul din Japonia au fost consecinţe ale încălzirii globale, din ce în ce mai mulţi americani cred că încălzirea globală nu este un motiv de îngrijorare.

Creştinii americani pun copiilor nume evreieşti

Deşi nu mai puţin de 77,8% din populaţia SUA se declară creştină, ţara pare mai degrabă o naţiune evreiască, scrie Stephen Prothero, unul dintre autorii blogului CNN Religion.

Majoritatea americanilor susţin stilul de viaţă gay

Este prima oară în istoria Gallup de sondare a opiniei publice când americanii sunt majoritari în susţinerea stilului de viaţă gay, conform publicaţiei Houston Belief. Într-un sondaj recent 52% dintre adulţi consideră homosexualitatea acceptabilă, în timp ce 43% o apreciază ca fiind imorală.

Americanii cred că Obama ar putea fi Antichristul

    Un mare număr de americani au păreri extreme despre preşedintele Barack Obama. Este concluzia cărţii lui John Avlon (Wingnuts: How the Lunatic Fringe Is Hikacking America).     În baza unui Sondaj Harris, realizat în SUA în perioada 1-8 martie a.c. Astfel, conform cercetării, 40% cred că Obama este socialist, 32% cred că este musulman, 23% cred că este rasist, 38% cred că doreşte să le ia dreptul de a avea arme, 23% cred că este anti-american, 29% susţin că a făcut multe lucruri care contravin Constituţiei, 20% cred că repetă unele dintre acţiunile lui Adolf Hitler, 13% cred că doreşte ca teroriştii să învingă, iar 14% dintre americani cred că Obama ar putea să fie Antichristul.      Numărul respondenţilor care au participat la realizarea sondajului a fost de 2.320 de adulţi. „Aceste numere sunt şocante, dar nu surprinzătoare", declară Avlon, în opinia căruia americanii se joacă cu focul atunci când îşi demonizează preşedintele în fel şi chip.(Sursa: news.harrisinteractive.com)