argumentare

Cel mai arogant dintre sofisme: falsa acuzaţie de eroare logică

În practică, oamenii se acuză des de comiterea unor erori de gândire și de multe ori acuzaţia este falsă. O asemenea acuzaţie poate fi...

La bani mărunţi. Cum evaluăm un sondaj?

Foarte multe emisiuni de știri, discursuri sau articole de presă fac trimitere la cel puţin un sondaj. Când sunt bine concepute și realizate, sondajele sunt un mijloc excelent de măsurare a opiniei publice pe un anumit subiect. Din nefericire, nu toate sondajele sunt bine alcătuite, relevante, reprezentative sau oneste.

Cauza falsă. Cheamă cocoșul prin cântecul său zorile?

Din cea mai fragedă copilărie, am învăţat din sfaturile adulţilor sau am experimentat pe propria piele (cu durere, uneori) puternica relaţie dintre cauză și efect. Simplu: dacă atingi ușa cuptorului încins, te rănești! Ulterior am descoperit că rămân presante o multitudine de incertitudini, iar cauzalitatea s-a adăugat pe lista din ce în ce mai lungă a aspectelor complicate ale existenţei, în condiţiile unui număr în creștere, dar tot limitat, de răspunsuri oferite de cunoașterea prezentă.

Statistica tendenţioasă și adevărul fals

Asociaţia Americană de Statistică (ASA) a realizat un studiu privind istoria statisticilor de-a lungul dezvoltării societăţii umane. Rezultatul acestui studiu a fost comprimat în forma unei planșe intitulate „Cronologia statisticilor” și publicate pe pagina web a asociaţiei.

Falsa analogie. Când mărul insistă să fie pară

Falsa analogie sau analogia defectuoasă constă în folosirea incorectă a schemei argumentative a analogiei fără a fi îndeplinite condiţiile unei comparaţii corecte.

Cauza discutabilă. Corelaţia nu înseamnă cauzalitate

Cauza discutabilă, cu varianta latinească cum hoc ergo propter hoc, vizează eroarea prin care cineva consideră că un anumit fenomen este cauza producerii altuia numai pentru că s-a produs împreună sau în același timp cu acesta și, eventual, pentru că simultaneitatea celor două s-a repetat atât cât să se suspecteze că este vorba de o relaţie cauzală, adică primul fenomen să fie cauză pentru al doilea, care ar fi efectul.

Eșantionul părtinitor. Nu se face știinţă pe prieteni

Eșantionul părtinitor este și el un eșantion nereprezentativ, fie din raţiuni cantitative, ca în cazul eșantionului insuficient, fie din raţiuni calitative: structura lui nu reprezintă structura populaţiei reale, care face obiectul cunoașterii noastre. Atunci când cercetătorii nu aplică tehnici și procedee probabilistice pentru a construi un eșantion aleatoriu, există riscul ca sentimentele și așteptările lor, valorile și convingerile lor cele mai intime să influenţeze, chiar și inconștient, alcătuirea eșantionului. Va rezulta un „eșantion părtinitor”, a cărei structură nu reflectă structura din realitate a populaţiei studiate, un eșantion care „trage” spre o anumită parte a populaţiei cercetate.

Eșantionul insuficient, sau majoritatea prea mică

În cercetarea știinţifică, eșantionarea este principala metodă pentru cunoașterea realităţilor pe care cercetătorii nu le pot accesa la scara 1/1. Se presupune că proprietăţile descoperite la nivelul eșantionului (origine, evoluţie, structură, funcţii sau comportament) sunt valabile la nivelul realităţii studiate. Adesea, această realitate este o mulţime de elemente; atunci când elementele sunt indivizi vii, oameni sau animale, mulţimea se numește „populaţie”.

Generalizarea pripită. Cum sărim de la unul la toţi și de la o dată la...

Ne folosim experienţa și cunoștinţele pentru a înţelege ceea ce ne e necunoscut sau inaccesibil. Suntem atrași de tipare și judecăm lumea prin prisma a ceea ce deja ne este familiar. Însă, din dorinţa de a înţelege mai repede unele lucruri, tragem adesea concluzii fără a avea la bază dovezi suficiente. Astfel cădem în capcana sofismului numit „generalizare pripită”.

Panta alunecoasă și sensibila coardă a anxietăţii

Faptul că suntem înzestraţi cu capacitatea de a anticipa (cel puţin unele dintre) rezultatele activităţilor noastre este fără îndoială o binecuvântare. Putem anticipa însă și evenimente puţin sau deloc probabile, din teamă sau precauţie exagerată, ceea ce ne împinge în braţele unei erori de argumentare comune, cea a pantei alunecoase.

Apelul la ignoranţă. De ce e inutil să te ascunzi după deget

Apelul la ignoranţă (argumentum ad ignorantiam) este o eroare de gândire prin care se argumentează că o concluzie este adevărată deoarece nu există dovezi împotriva ei sau că o concluzie este falsă pentru că nu există nicio evidenţă în favoarea ei.

Echivocarea. De-a v-aţi ascunselea în comunicare

Când mesajul comunicat de cineva permite interpretări multiple sau când expresii ori cuvinte folosite își păstrează forma, dar își schimbă sensul, suntem în pericolul de a înţelege altceva faţă de mesajul intenţionat.

Non Sequitur. O concluzie forţată nu este o concluzie

Multitudinea și complexitatea informaţiilor pe care avem nevoie să le încadrăm în intervale scurte de timp în categoriile mintale potrivite pregătesc terenul pentru apariţia raţionamentelor eronate. Când o concluzie este susţinută de argumente foarte slabe sau chiar irelevante, raţionamentul este încadrat în categoria numită non sequitur, adică „nu decurge”, sau „argumentul irelevant”.

Apelul la ipocrizie. Sau trucul arătatului cu degetul

Când cineva dorește să justifice răul pe care l-a făcut prin faptul că și altul sau alţii au făcut la fel sau prin faptul că acest rău nu a fost decât o reacţie la răul făcut de altcineva, comite eroarea logică a apelului la ipocrizie.

Argumentum Ad Hominem. Sau cum te ataci pe tine când ataci pe un altul

Într-o discuţie argumentativă, fiecare parte implicată trebuie să-și poată expună punctul de vedere fără constrângeri, discriminare sau interferenţe. Aceasta este, de altfel, o premisă importantă în încercarea depășirii diferenţelor de opinie. În practică însă, adesea lucrurile sunt departe de acest ideal. Interlocutorii nu doar că nu-și respectă dreptul la liberă exprimare, dar apelează și la argumente necinstite și manipulatoare pentru a-și impune opinia. Unul dintre aceste procedee este atacul la persoană, sau argumentum ad hominem.

Argumentul circular. Cercul vicios al logicii defectuoase

Argumentul circular descrie preluarea ca argument a unei părţi din teză care nu este încă acceptată, ci ea însăși trebuie argumentată.

Tot ce e relevant să știi despre argumentul irelevant

Ceea ce numim „argument irelevant” este o eroare de argumentare prin care cineva plasează, într-o controversă sau într-un discurs, un argument care doar pare să aibă legătură cu o idee pe care vrea să o susţină, dar care mută atenţia pe altceva.

Apelul la noutate. Cum poate fi greșit dacă lucește?

A argumenta făcând apel la noutatea unei idei, la ceea ce ea inovează într-un domeniu nu este neapărat greșit. Gânditorul vizionar Alvin Toffler a lansat frumoasa expresie „nostalgia viitorului”, ce arăta preţuirea sa pentru aventura pe care ne-o promite viitorul, pentru năzuinţa unora dintre noi de contopire cu timpul nou, in statu nascendi.

Falsa dilemă. De ce ai accepta să nu ai de ales?

Falsa dilemă este eroarea de argumentare ce constă în formularea forţată a unei probleme ca și cum ar avea doar două căi de rezolvare, eventual opuse, când, de fapt, ar exista mai multe, chiar simultane, iar opoziţia celor două căi enunţate ar fi și ea falsă.

Omul de paie. Un argument cât focul de paie

În momentul în care am denaturat intenţia, afirmaţia, gestul sau acţiunea unei persoane pentru câștigul personal am folosit, conștient sau nu, argumentul omului de paie, o eroare logică des întâlnită.

Apelul la tradiţie sau riscul de a repeta istoria

În viaţa de zi cu zi apelăm adesea la simpla repetare a ceea ce s-a mai zis sau s-a mai făcut. Însă nu tot ceea ce este vechi este autentic sau corect. Atunci când ne raportăm la tradiţie cu încrederea totală că modul în care s-a înţeles și s-a acţionat în trecut este de la sine înţeles bun, comitem eroarea logică a apelului la tradiţie, sau falsa inducţie.