biserica catolica

Küng: Biserica Catolică e "în fază terminală"

Teologul catolic elveţian, Hans Küng, a avertizat că Biserica Catolică este grav bolnavă, ba chiar în stare teminală şi că doar o terapie radicală o mai poate salva. Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării celei mai recente cărţi ale lui Küng – Ist die Kirche noch zu retten? (Mai poate fi salvată Biserica?), eveniment desfăşurat cu casa închisă.

Papa: conflictele dintre Italia și Biserica Catolică s-au încheiat

Miercuri, Papa Benedict al XVI-lea a marcat 150 de ani de la stabilirea Italiei ca stat-naţiune, transmiţând un mesaj conciliant italienilor.

Irlandezii au înţeles greșit scrisoarea Vaticanului

O anchetă realizată la cererea guvernului irlandez a ajuns la concluzia că Arhidioceza Dublin a înţeles greșit mesajul din scrisoarea transmisă în 1997 de către Vatican episcopilor irlandezi.

Biserica din Filipine se opune deciziei preşedintelui ţării

Colonizare morală. Aceasta este eticheta pe care episcopul filipinez Melvin Castro o aşază în dreptul deciziei preşedintelui de a dona prezervative persoanelor din clasele sociale defavorizate, decizie anunţată în timpul unei vizite a liderului de stat în SUA.

Aflat în vizită Marea Britanie, Papa acuză şi este acuzat

Vizita istorică a Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie a debutat într-o atmosferă ostilă, rece, tensionată, cu atât mai mult cu cât societatea britanică este una profund secularizată, iar Vaticanul a fost, anterior, aspru criticat de britanici din cauza reacţiilor întârziate şi nu foarte incisive vizavi de problema abuzurilor sexuale comise de preoţi catolici.

Biserica Catolică se dezice de Mafie

Pe 13 iulie, poliţia italiană a operat arestarea a aproximativ 300 de membri ai reţelei de crimă organizată 'Ndrangheta, considerată a fi superioară mafiei siciliene. Poliţia italiană a dat publicităţii un clip în care capii mafiei se adunau în curtea unei biserici catolice. Evenimentul a fost stânjenitor pentru Giuseppe Morosini, episcopul diocezei Locri din Calabria, în condiţiile în care relaţiile dintre mafie și biserică au fost întotdeauna suspectate de presă și negate de biserică. Ca atare, reprezentantul local al bisericii a trimis o scrisoare deschisă capilor reţelei.