comportament

Studiu: Banii ne fac să minţim mai mult

Oamenii spun de două ori mai multe minciuni în scopul de a-şi mări profiturile, atunci când se gândesc la bani, susţin cercetătorii americani, citaţi de publicaţia Time.

Ce mai fac adolescenţii pe Facebook

Chiar dacă popularitatea Facebook scade în rândul adolescenţilor, după cum arată un studiu american efectuat recent, acest aspect nu îi determină pe tineri să renunţe la profilul de pe reţeaua socială. Ei continuă să „share"-uiască informaţii cu cei pe care îi au în lista de prieteni chiar dacă nu îi cunosc personal pe toţi, uneori dezvăluind informaţii pe care ulterior le vor regreta, incluzând locul în care se află în update-uri şi, uneori, minţind pentru a-şi proteja intimitatea.

Cercetător Facebook: „Oamenii sunt mai predictibili decât particulele”

Cercetătorul britanic Stephen Wolfram, care a scris prima lucrare știinţifică la 15 ani, iar la 20 de ani a obţinut doctoratul în fizica particulelor elementare, a realizat recent un studiu care scoate la iveală tiparele de comportament ale utilizatorilor Facebook.

Are vreo influenţă, în bine sau în rău, comportamentul fratelui mai mare?

Comportamentul şi deciziile luate de fratele mai mare sunt contagioase şi au puterea de a influenţa în bine sau în rău deciziile luate de fratele mai mic, arată un studiu realizat recent de o echipă de cercetători americani.

Cum poate televizorul îmbunătăţi comportamentul copilului

De-a lungul timpului, numeroase studii au arătat cât de nociv este pentru copii obiceiul de a se uita la televizor. Un studiu recent arată că simpla mutare de pe canalele violente pe cele educaţionale poate îmbunătăţi comportamentul copilului.

Sănătatea mintală a viitorilor taţi, responsabilă de comportamentul copilului

Se ştie că sănătatea mintală a femeii în timpul sarcinii este considerată un factor de risc pentru posibilele viitoare probleme emoţionale şi de comportament ale copilului. Un studiu recent arată că şi sănătatea mintală a tatălui joacă un rol important pe perioada sarcinii.

De ce e nevoie să devii o persoană mai bună în 2013

O analiză a câtorva studii recente ce au avut în prim plan psihologi şi specialişti în etică a relevat o aparentă ipocrizie, care poate fi extinsă, la fel de bine, şi asupra celor care nu se ocupă în mod curent de probleme etice. Concluzia însă este de folos publicului general, în special în ceea ce priveşte rezoluţiile pentru noul an.

E ocupat! Un studiu al comportamentului antisocial în călătorii

O cercetătoare a petrecut doi ani mergând de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite cu autobuzul, pentru a face o clasificare a trucurilor pe care călătorii le fac pentru a-i împiedica pe alţii să stea lângă ei.

Naşterea unui nou comportament: slacktivismul

În fiecare zi, internetul pune la dispoziţie un spaţiu amplu pentru petiţii online, cauze şi campanii sociale. Astfel, activismul social online câştigă tot mai mult teren. Sociologii se întreabă dacă slacktivismul, cum este numit, reprezintă, cu adevărat, o forţă sau câştigă aşa de mult teren doar din cauza faptului că nu presupune decât o implicare minimă.

Dragostea tatălui influenţează dezvoltarea personalităţii copilului său

Relaţia unui copil cu părinţii săi este crucială, însă dragostea unui tată reprezintă una dintre cele mai mari influenţe asupra dezvoltării personalităţii și a comportamentului copilului, informează un studiu citat de DailyMail.

Timiditatea la copii ar putea fi tratată cu Prozac

Specialiștii în psihologie pediatrică avertizează că, în curând, copiii timizi sau indispuși ar putea fi trataţi prin administrarea de Prozac, în contextul în care noile ghiduri de practică psihiatrică încadrează comportamente precum timiditatea copiilor în categoria tulburărilor psihiatrice de tip anxios.

Alăptaţi la sân, scăpaţi de problemele comportamentale

Potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Oxford (Marea Britanie), copiii alăptaţi la sân au mai puţine probleme comportamentale.