Etichetă: credinta

„Este atât de tainic tărâmul lacrimilor!” – Antoine de Saint-Exupéry

„Doar puţini sunt aceia care au vederi corecte cu privire la căsătorie.”¹

Când studiam opera lui Tudor Arghezi în liceu, am fost profund impresionat de finalul plin de îndrăzneală al poeziei „Cel ce gândește singur”, care încheie volumul Cântare omului (1955):n„E timpul, slugă veche și robul celui rău, /Tu, omule și frate, să-ţi fii stăpânul tău.” Cu mult înainte, în 1871, poetul britanic Algernon Charles Swinburne scrisese...

De ce au strigat cei 300 de oameni ai lui Ghedeon „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” (Judecători 7:20) în timp ce înconjurau oastea uriașă a madianiţilor și a aliaţilor lor? Nu ar fi fost suficient „sabia Domnului”? La urma urmei, Scriptura vorbește despre „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte” (Psalmii...

Mișcarea unitariană s-a definit ca fiind o mișcare minoritară marcantă, sub influenţa umanismului. Numele de unitarieni vine de la credinţa într-o singură Persoană divină,...

E posibil, ca părinte singur, să îi inspir copilului meu iubirea de Dumnezeu și de biserică? În esenţă, părintele singur/divorţat are de făcut aceleași lucruri...

Viaţa de credinţă este frumoasă doar atunci când este vie și când bucuria de a fi împreună cu ceilalţi la închinare devine contagioasă.

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

Abordarea evanghelistică a lui Finney era profund înrădăcinată în teologia sa. El susţinea că omul are o natură total decăzută și că este salvat prin har, doar prin credinţă.

Modul în care este crescut un copil din perspectiva educaţiei religioase poate avea impact asupra practicării închinării. De aceea se vorbește astăzi despre problema neimplicării tinerilor în viaţa religioasă sau despre bisericile lipsite de copii și tineri. Fundamentul pe care se așază religia în viaţa unui copil sau a unui tânăr este esenţial. Rezumarea strict...

Ca părinţi creștini, cea mai importantă moștenire pe care ne dorim să o lăsăm copiilor noștri este credinţa în Dumnezeu.

Există oameni îndrăgostiţi de animale; îi vedem frecvent, oferind resturi de mâncare câinilor fără stăpân ori porumbeilor din pieţe și din parcuri, în timp ce îi mângâie cu privirea, îi ating și le vorbesc cu tandreţe. Rareori se insinuează ceva din acest capital de simpatie în tăcerea, nepăsarea ori reproșul cu care se gestionează o...

M-am născut într-o familie adventistă. Asta însemna destul de multe, inclusiv sentimentul că propria tradiţie religioasă reprezintă singurul adevăr.

Nu am avut experienţa unei convertiri cu tunete și fulgere, ci mai degrabă Dumnezeu mi S-a descoperit ca „un susur blând și subţire“. (1 Împăraţi 19:12).

Ceea ce îmi place cel mai mult la Iisus este maniera personală, profund individualizată, în care Se raportează la cei din jur. Felul în care manifestă disponibilitate, interes autentic și respect în fiecare interacţiune.

În studenţie am aflat o butadă care, dincolo de umorul ei, te punea pe gânduri: un om începe să audă „o voce interioară“ care-l sfătuiește insistent să vândă casa, să plece cu banii la București și să-i joace pe toţi la ruletă, pe 13 negru. Omul se conformează fără crâcnire, pentru că era o voce...

Ceea ce scolasticii foloseau drept combustibil pentru dezbateri a devenit astăzi punctul de bifurcaţie între religia biblică și știinţa practicată în prezent. În această dilemă, care să fie poziţia credinciosului?

„Atunci toţi ucenicii L-au părăsit și au fugit." Cu doar câteva cuvinte, evanghelistul Marcu deschide cititorilor săi perspectiva unui abis cunoscut: îndoiala. Nu durează însă mult și, același evanghelist al acţiunii arată cum această îndoială devine, paradoxal, primul pas spre o credinţă de nezdruncinat.

„Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare." (Iov 5:7)

Râsul poate fi cel mai bun medicament, dar numai atunci când este folosit ca mijloc de exprimare a bucuriei și a speranţei pe care le trăim atunci când ne punem încrederea în Dumnezeu.

Daniel a făcut din Dumnezeu izvorul puterii sale, iar teama sfântă de Dumnezeu îi călăuzea toate deciziile și toate împrejurările vieţii.