Etichetă: crestini

Într-un timp caracterizat de neliniști, nesiguranţe și anxietate cvasigeneralizată, manierele în care înţelegem să avem grijă de viaţa noastră emoţională și de sănătatea noastră mintală îmbracă tot mai des forma unor tendinţe care vin și pleacă în valuri, multe luând cu ele banii, timpul și speranţele noastre și lăsându-ne într-o stare cel puţin la fel...

Catastrofe naturale, criză financiară, pandemii, războaie și tulburări sociale – toate lovind societatea într-o succesiune din ce în ce mai rapidă – ne conștientizează de vulnerabilitatea noastră.

Stigmatul asociat suferinţei psihice îi determină pe mulţi creștini să își ascundă bolile din această categorie, iar rezultatul este o epidemie de depresie, chiar și printre pastori, afirmă Sheila Walsh, profesor de Biblie și vorbitor de renume internaţional.

Dintre toate dovezile că generaţiile mai tinere trăiesc sub imperiul nesiguranţei, depresia e cea mai convingătoare. Anxietatea care, unui număr record de tineri, le însoţește trăirile zilnice conturează tabloul unei generaţii care simte o lipsă de control cvasipermanentă. În familie, la școală sau la serviciu, în relaţiile interpersonale sau romantice, tinerii simt gheara incertitudinii, care...

Mărturisesc sincer că nu am luat în serios subiectul până când nu i-am auzit într-o seară vorbind pe această temă pe Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, și pe scriitorul Sorin Lavric.

„Cu ajutorul arhitecturii construim edificii, cu ajutorul mecanicii construim mașini; nu este oare loc printre știinţe și pentru una închinată omului? Etica este în măsură să elaboreze principiile după care trebuie să se «construiască» oamenii, pentru a fi cu adevărat oameni.”[1] (Traian Herseni)

Avea doar șapte ani când a început războiul. Obișnuia să își petreacă timpul „alergând și jucându-se cu prietenii”, dar, într-o zi, casele din orașul lui au început să ardă și vecinii să dispară. Părinţii i-au spus cǎ era mai sigur sǎ stea în casă.

Am auzit un creștin avertizându-și la un moment dat comunitatea: „Dumnezeu are numai copii, nu are și nepoţi!” În contextul postmodern de relativizare a valorilor și a adevărurilor, au apărut și apar în continuare forme religioase diverse, stranii, sincretice, iar aceasta se petrece, în mare măsură, în sânul creștinismului.

În tinereţe, am urmat cursurile unei universităţi din Brisbane, Australia, care se afla la două ore distanţă de casă. Aveam o prietenă în oraș și rămâneam uneori la ea, pentru a evita să fac naveta în fiecare zi.

Veioză luminând slab, umbre pe tastatură, un ceas la care mă uit încruntată și care îmi arată o oră târzie – 23:47. Simţind un val de panică, degetele mele au început să alerge pe tastele de plastic. Lucrând până târziu în noapte, e de înţeles că eram foarte obosită. Nu era o oboseală din aceea...

O relaţie abuzivă, în care o persoană este supusă violenţei fizice, psihice, sociale sau spirituale ori respingerii, nu își găsește locul și nici justificarea...

„Mă interesează Iisus, nu o biserică.” Am auzit acest lucru de multe ori și chiar m-am surprins vorbind astfel în anumite perioade din viaţa mea.

În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Fie că ești un credincios practicant, unul ocazional sau, dimpotrivă, un ateu, nu poţi să nu fii uimit de faptul că una dintre primele imagini despre Dumnezeu pe care le avem în Scriptură este una neașteptată pentru acele vremuri – Dumnezeu scrie (Exodul 31:18).

„Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini” (Isaia 46:4).

„Istoria ne arată cât de dificil este pentru creștini să nu-L uite pe Hristos”, spunea profesorul Chris Green.1 Uitarea nu implică pierderea din memorie a existenţei Lui, ci mai ales pierderea din vedere a felului Său de a fi, a valorilor Sale și a modului în care relaţiona cu cei de lângă El.

Sunt oameni care impresionează prin felul în care pun viaţa altora mai presus de a lor. Ca misionarii care s-au lăsat uciși pentru salvarea unor sălbatici.

Munca a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru om încă de la facerea lui, dar la fel stau lucrurile și cu odihna. Stabilirea...

„În faţa noastră sunt lucruri mai interesante decât cele pe care le-am lăsat în urmă.” (C.S. Lewis)

Lumea noastră ferfeniţită de păcat seamănă cu un raion uriaș cu produse care au defecte și cu cât înţelegem mai repede acest adevăr, cu atât mai bine va fi pentru noi și pentru relaţiile noastre. În cartea sa Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoști, John Ortberg ne invită să descoperim dragostea tangibilă a lui...

Evoluţioniştii atei îi acuză pe creştini că oferă explicaţii care pun totul pe seama lui Dumnezeu atunci când nu au un alt răspuns. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a devenit paravanul ignoranţei.