datorie publica

Agenţia Moody`s ar putea retrograda SUA

Agenţia Moody's a avertizat guvernul de la Washington că ar putea retrograda America în cazul în care congresul nu mărește limita până la care statul se poate împrumuta.

America a atins plafonul maxim al datoriei publice

Statele Unite ale Americii au atins plafonul maxim al datoriilor publice luni, 16 mai, conform anunţului făcut de secretarul trezoreriei în faţa Congresului.

GfK: Inflaţia şi datoriile publice domină UE

Starea de spirit a consumatorilor europeni este dominată de creşterea inflaţiei şi de cotele înalte ale datoriei publice. În timp ce germanii sunt mai optimişti cu privire la revenirea economică, alte state europene resimt puternic efectele crizei economice.

Măsurile de austeritate vin și peste America

Barack Obama a făcut un apel de reducere cu 4 trilioane de dolari a deficitului. În același timp i-a acuzat pe republicani pentru politica lor de reducere a taxelor și impozitelor pentru cei bogaţi. Conform AP discuţia devine o temă furtunoasă a viitoarei campanii electorale. 

America pe buza prăpastiei – datorii de 14 trilioane dolari

Situaţia datoriei americane este „pe buza prăpastiei", a declarat Richard Fisher, președintele Federal Reserve Bank din Dallas, conform Reuters. America mai are doar câteva zile și va atinge plafonul maxim până la care se poate împrumuta. 

România pe marginea prăpastiei

Nereducerea cheltuielilor publice ar însemna prăbuşirea României în prăpastie, a declarat premierul Emil Boc, ieri, la finalul şedinţei de Guvern. „Alternativa este să mai stăm pe-aici pe la Guvernare cum au stat şi alţii în ultimii 20 de ani, să ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă, dar România să intre în prăpastie, pentru că aproape de prăpastie deja este", a spus premierul, citat de Agerpres.