deces

A murit unul dintre cei mai faimoși atei: Christopher Hitchens

Scriitorul și jurnalistul Christopher Hitchens, unul dintre cei mai proeminenţi membri ai mișcării Noului Ateism a decedat ieri, într-un spital din Texas, informează LA Times. În vârstă de 62 de ani, Hitchens a murit de pneumonie, care i-a fost fatală pe fondul cancerului esofagian de care suferea, se pare din 2010.

Fumatul va ucide 40 de milioane de oameni până în 2050

Fumatul va ucide 40 de milioane de oameni până în 2050. Este concluzia unui studiu publicat de British Medical Journal, care folosește un model matematic de previziune. Cercetătorii Universităţii California (SUA) au determinat ce impact va avea fumatul asupra evoluţiei cazurilor de tuberculoză și au estimat numărul de decese care vor surveni din cauza acestor boli.

Obezitatea scurtează viaţa americanilor

Speranţa de viaţă a americanilor a scăzut dramatic în ultimii ani, arată  un studiu întreprins în perioada 2000-2007, citat de New York Times.  Potrivit autorilor acestui studiu, de vină sunt bolile asociate  obezităţii.

Adrian Păunescu – între „Criza în întuneric” şi „Dumnezeu e cu noi”

Era un timp în care nu prea aveai ce să citeşti şi ce să asculţi. Cărţile bune ajungeau greu de tot în casele celor care doreau să citească. Vânzătoarele de la librării le dădeau pe sub mână profesorilor copiilor lor, ca să se pună bine cu ei. La oamenii simpli, ajungeau prea puţine lucruri de calitate.

A murit unul dintre liderii creştini ai luptei anti-apartheid

Pastorul Nico Smith, cel care a locuit într-un oraş cu populaţie de culoare, din Africa de sud, şi care a organizat numeroase proteste împotriva regimului de apartheid, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, anunţă New York Times.

Vaticanul îi scrie epitaful lui Saramago

L'Osservatore Romano a analizat într-o notă rece, critică, dispariţia autorului portughez Jose Saramago. Acesta a decedat vineri, 18 iunie, în Insulele Canare. „Un contestat laureat al Premiului Nobel pentru Literatură", aşa l-a numit publicaţia catolică pe Saramago, despre care a spus că s-a aşezat singur „de partea zâzaniei în terenul evanghelic", declarându-se „treaz numai la gândul cruciadelor sau Inchiziţiei, uitând de amintirea gulagului, a epurărilor, genocidelor şi samizdatelor culturale şi religioase".