ecumenism

Chipul mai puţin evident al ecumenismului

Lideri ai celor trei religii avraamice – mozaism, creștinism, islamism – s-au reunit la sfârșitul lunii octombrie la Vatican pentru a semna o declaraţie comună împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.

Un complex interreligios, creștin, iudaic și islamic, va fi construit în EAU

Un complex interreligios, care va găzdui o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, va fi construit în Emiratele Arabe Unite ca parte a unui efort ecumenic menit să consolideze relaţiile dintre credincioșii celor trei religii avraamice, creștinismul, iudaismul și islamul.

Cronica vizitei papei Francisc în România (I)

Un eveniment cu paliere multiple – religios, social și politic –, vizita papei Francisc în România a avut impact pe cel puţin două căi: prin ce am auzit și prin ce am văzut. Prima parte a acestei cronici vizează mesajele pe care suveranul pontif le-a transmis pe parcursul pelerinajului său. A doua parte va trata implicaţiile lor.

Un apel istoric la înfrăţire

„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile avraamice.

Întâlnire a episcopilor anglicani și catolici pentru intensificarea colaborării

Lideri catolici și anglicani din Marea Britanie au vorbit despre legătura frăţească puternică stabilită între ei, la finalul unei întâlniri din Leicester, care a avut loc între 16 și 17 ianuarie.

Dosarul ecumenismului: Ecumenismul în perioada recentă (IV)

În ce măsură ecumenismul este inclus în preocupările lui Dumnezeu? Cuprinde agenda lui Dumnezeu acest deziderat?

Dosarul ecumenismului: De la Reformă la postmodernitate (III)

Spiritul dialectic al ecumenismului naște, printre altele, o întrebare al cărei răspuns deplin se lasă încă așteptat. Cum se face că spiritul critic și raţionalismul de origine iluministă, coroborate cu punerea Bibliei la dispoziţia omului de rând, au dus la atâtea schisme?

Dosarul ecumenismului: Unitatea bisericească și „teroarea istoriei” (religioase) medievale (II)

Secolele tulburi care au urmat Marii Schisme, din 1054, și climatul similar din interiorul bisericii creștine au făcut loc treptat unor mutaţii profunde în...

Dosarul ecumenismului: De la Biserica apostolică la Marea Schismă (I)

În faţa sutelor de confesiuni creștine care există în prezent, eforturile ecumenice ale ultimelor decenii au născut, invariabil, câteva întrebări complementare și deopotrivă legitime: Este posibil dezideratul lui Hristos: „toţi să fie una”?

Mișcarea ecumenică și rugăciunea lui Iisus

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)

Donald Trump, motiv de dispute în sânul Bisericii Catolice

Un articol extrem de interesant și de important, scris de doi apropiaţi ai Papei Francisc, agită spiritele la Vatican și la Washington. Articolul care critică alianţa actuală dintre politică și dreapta creștină din SUA a atras o serie de opinii care mai de care mai scandalizate, dar și o încercare a consilierilor lui Donald Trump să obţină o întrevedere cu Papa, pentru a calma criticile care vin dinspre Vatican.

Ecumenism cu două feţe, sau unitate în diversiune

Se întâmpla pe data de 10 mai 1973. Prima întâlnire dintre conducătorul Bisericii Romano-Catolice, pe atunci papa Paul al VI-lea, și omologul său, papa Shenouda al III-lea, conducătorul Bisericii Ortodoxe Copte, întâlnire ce avea să pună capăt unei perioade de 15 secole de înstrăinare.