etica

Studiu: Banii ne fac să minţim mai mult

Oamenii spun de două ori mai multe minciuni în scopul de a-şi mări profiturile, atunci când se gândesc la bani, susţin cercetătorii americani, citaţi de publicaţia Time.

Copiii „Made in China” – noile genii ale omenirii?

China susţine financiar dezvoltarea unui proiect de inginerie genetică, o iniţiativă despre care vice.com scrie că ar putea crește inteligenţa chinezilor cu mult peste media celorlalte popoare.

Expoziţia The Human Body – acuzată de grave probleme de etică

Asociaţia Provita Media aduce la cunoştinţă câteva probleme în legătură cu expoziţia The Human Body, care şi-a deschis porţile săptămâna aceasta şi cere „blocarea acestui spectacol macabru şi degradant". Într-o scrisoare publicată pe site-ul asociaţiei şi adresată Directorului General al Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", dr. Dumitru Murariu, preşedinta Provita Media, Larisa Iftime, ridică problema provenienţei cadavrelor care vor fi expuse în cadrul vernisajului.

De ce e nevoie să devii o persoană mai bună în 2013

O analiză a câtorva studii recente ce au avut în prim plan psihologi şi specialişti în etică a relevat o aparentă ipocrizie, care poate fi extinsă, la fel de bine, şi asupra celor care nu se ocupă în mod curent de probleme etice. Concluzia însă este de folos publicului general, în special în ceea ce priveşte rezoluţiile pentru noul an.

Morala creştină, etica filosofică şi diferenţa dintre ele

Ce este morala şi care este sursa ei? În ce constă etica şi care este sistemul ei de referinţă? Cum putem şti ce este bine şi ce este rău? Trei întrebări ce stau la baza unei dezbateri de secole. Însă ambele concepte sunt puse în discuţie des în spaţiul public, cea mai recentă situaţie fiind legată de un embrion care avea trei părinţi biologici.

Harta genomului fătului uman ridică probleme de etică

Realizarea cercetătorilor este foarte importantă, deoarece această hartă va permite depistarea oricărei afecţiuni genetice a fătului.

Papa Benedict avertizează medicii cu privire la pericolul relativismului

Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat săptămâna aceasta doctorilor şi studenţilor la medicină în cadrul unei conferinţe găzduite de un spital universitar din Roma, unde Suveranul Pontif a lansat un apel la combaterea relativismului.

Etica protestantă, secretul prosperităţii Germaniei?

Un articol apărut în ediţia online a ziarului The Guardian analizează etica de muncă germană, prin prisma a unei statistici care arată că Germania este ţara cu cele mai multe zile de concediu pe an şi, totodată, ţara în care numărul de ore de muncă pe săptămână este cu 6 ore mai mic de media europeană.

Experţi în bioetică: nou-născuţii nu sunt persoane, pot fi uciși

Un român de la Oxford face valuri în presa internaţională. De data aceasta nu este vorba de o realizare profesională lăudabilă, ci de un veritabil scandal. Prestigiosul Jurnal de Etică Medicală, al cărui redactor-șef este românul Julian Săvulescu, a publicat un articol în care se argumentează că uciderea nou-născuţilor este legitimă și ar trebui judecată în termenii avortului.

Cialdini: naţiunile, schimbate prin persuasiune

Robert Cialdini, recunoscut la nivel internaţional pentru promovarea unor principii etice de persuasiune bazate pe fundamente știinţifice, le-a spus jurnaliștilor HotNews că reprezentanţii mai multor guverne i-au cerut consultanţa cu privire la modul de utilizare a principiilor de persuasiune pentru atingerea unor obiective naţionale precum convingerea cât mai multor cetăţeni să consume mai puţină energie și să fie mai sănătoși.

Curs de etică al Air Force suspendat pentru religie

Air Force a suspendat un curs de etică ce includea personaje și paragrafe biblice, scrie Washington Post.

BBC: Povestea băiatului care a fost crescut fetiţă

Un experiment de transsexualism, declarat un succes în lumea medicală, a sfârșit tragic. Jurnalistul John Colapinto, de la New York Times a descoperit povestea unui băiat care, ca urmare a unui accident, a fost educat de părinţii lui ca fată.