Etichetă: mantuire

Mântuirea este firul roșu care străbate Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia nu prezintă doar acţiunile lui Dumnezeu în favoarea noastră, ci și caracterul care stă în spatele acestor acţiuni, așa încât întregul univers să Îl înţeleagă mai bine.

Dorinţa de a avea prieteni joacă un rol important în parabola ispravnicului necinstit (Luca 16:1-10), angajat de un om bogat pentru a avea grijă de vastele lui proprietăţi.

„Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” (1 Corinteni 1:21) În liniștea macabră care se lăsase printre condamnaţii pironiţi pe Dealul Căpăţânii, poate în același timp cu întunericul sinistru care cuprinsese ora prânzului, un strigăt greu sfâșie tăcerea și inimile celor care îi aud ecourile secole mai târziu: „Dumnezeul Meu,...

De-a lungul secolelor, sacrificiul lui Dumnezeu-Fiul și planul divin al salvării omului au creat mai multe dileme și crize și au ridicat mai multe întrebări decât ne-am putea imagina. Iar răspunsurile oferite au dezvăluit mai multe implicaţii ale crucii (și ale istoriei trăite înainte și după ea) decât ne-am obișnuit să credem că există, fie...

Socrate este înconjurat de discipoli în ziua morţii, dar discută senin cu ei despre nemurire. Iisus însă, cu doar câteva ore înainte de moarte, Își roagă discipolii să nu Îl lase singur. Socrate bea cupa cu otravă grabnic și bucuros, fără spaimă sau îndoieli, în timp ce Iisus, tulburat, Îi cere Tatălui să îndepărteze, dacă...

Cum poate fi autentică și sigură mântuirea doar prin Iisus Hristos când nenumăraţi oameni n-au auzit niciodată numele Lui? Și dacă miliarde n-au aflat despre El, nu este oare supralicitat rolul lui Iisus Hristos ca Salvator al lumii și nu există oare și alte căi de salvare în afară de El?

Ceea ce scolasticii foloseau drept combustibil pentru dezbateri a devenit astăzi punctul de bifurcaţie între religia biblică și știinţa practicată în prezent. În această dilemă, care să fie poziţia credinciosului?

Învierea este un fapt istoric. Iar credinţa creștină este invalidă fără ea.

Fără a folosi cuvântul „har”, Hristos ne-a lăsat cele mai clare expresii posibile ale lui.

Pentru un cititor novice, cartea Apocalipsa pare un amalgam înspăimântător și greu descifrabil de simboluri și evenimente terifiante. Mesajul cărţii este însă unul tivit cu speranţă: pentru cei care cred în Iisus, El are un final care depășește cele mai înalte așteptări.

Înţelegem și acceptăm destul de anevoie imaginea unui Dumnezeu iubitor, prea familiarizaţi fiind cu acel tip de afecţiune care se oferă doar atunci când întâlnește în celălalt calităţi care să-l facă ușor de iubit.

Mântuirea nu este un concept descoperit odată cu creștinismul. În sens larg, mântuirea înseamnă salvare de orice pericol, sau din orice situaţie adversă.[1]

Pe măsură ce crește numărul deceselor provocate de complicaţii ale infectării cu noul coronavirus, o faţetă latentă a panicii sociale devine tot mai greu de ignorat. Deși este singura certitudine pe care o avem cu toţii în comun, conștientizarea faptului că propriul sfârșit este o realitate care s-ar putea concretiza accelerat ne lasă pe mulţi...

De Paște suntem încurajaţi să privim la Cruce, ca să găsim mântuire. Nefirescul poziţiei Fiului, pironit pentru o vină neexistentă, stârnește o furtună de întrebări în ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Cea mai tulburătoare dintre ele cred că ar fi: Ce fel de iubire este aceasta?

Imaginaţi-vă conversaţia dintre Dumnezeu și Adam, după ce acesta a păcătuit, s-a văzut gol (în mai mult de un sens) și s-a ascuns. La întrebarea sfredelitoare: „De ce te-ai ascuns?” Adam răspunde: „Pentru că sunt gol.” Și, printre rânduri, citiţi și: „M-am ascuns, pentru că nu poţi să vii înaintea lui Dumnezeu gol.”

Alex Tizon a murit. A scris eseul vieţii lui și apoi s-a stins, în somn, la 57 de ani, „din cauze naturale”. Soţia lui avea să spună că se luptase mult cu el însuși până să se apuce să scrie povestea pe care The Atlantic a decis să o pună pe copertă cu câteva ore...

Era o după-amiază albastră de august. Adâncit în lucrul meu, aud un zgomot pe holul închis, din faţa casei noastre din Malu cu Flori, și mă uit să văd ce este. Bunica era acolo, cu mersul ei ușor și sfios și cu privirea ei cercetătoare.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Experienţa omului pe pământ este una a durerii. Căderea în păcat a însemnat că Adam și Eva au atras asupra fiecărui om care se naște rușine și frică, trudă, suferinţă, dependenţă faţă de oameni, o luptă constantă cu puterea păcatului și promisiunea morţii, care poate veni în orice clipă. Creştini fiind, nu punem la îndoială...

Privită în ansamblu, această întrebare sună ca un strigăt de durere, ieșit din străfundul fiinţei umane în mijlocul întunericului incertitudinilor și al îndoielilor. Însă în această întrebare stă concentrat de fapt un ciorchine de întrebări. Ne vom opri asupra celor esenţiale și de folos pentru a ne deschide mintea, în lumina învăţăturilor Celui ce deţine...

Maestrul Pleșu ne duce în ispita unei discuţii despre atractivitatea comparativă a două opţiuni morale. De ce răul este mai atractiv?