musulmani

Musulmanii ar împărţi cu creştinii moscheea din Cordoba

"Nu cred că este important pentru musulmani. Cred că este important pentru omenire", spune Mansur Escudero, spaniol convertit la islamism, referindu-se la planurile de a le permite musulmanilor să se închine împreună cu creştinii în catedrala catolică amenajată în moscheea de la Cordoba. "Credem că aceasta este o paradigmă frumoasă a toleranţei, a înţelepciunii, a culturii. Oameni de religii diferite care trăiesc împreună," a spus Escuerdo pentru CNN.

Filmul „Mesia”, realizat de musulmani, a fost interzis în Liban

Două posturi libaneze de televiziune au anunţat că vor înceta difuzarea unui serial despre persoana lui Iisus Christos. Show-ul cu titlul „Mesia" a fost realizat în Iran în 2008. Adaptat pentru televiziune, el conţine acum 17 episoade. În cadrul lui, Iisus Christos este prezentat din perspectiva musulmană: este un profet, dar nu este fiul lui Dumnezeu și nu a murit pe cruce. 

Obama dă undă verde pentru moscheea de la Ground Zero

Președintele american susţine dreptul musulmanilor de a construi o moschee la mică distanţă de Ground Zero, informează AFP. „Musulmanii au același drept de a-și practica religia, precum o are fiecare cetăţean al acestei ţări", a afirmat Obama vineri, la o recepţie oferită musulmanilor la Casa Albă. Iar acest drept îl include şi „pe acela de a construi un loc de închinare și un centru comunitar pe o proprietate privată în centrul Manhattan-ului, conform cu legile și regulamentele locale."

Creştinii se roagă pentru musulmani în timpul Ramadanului

Organizaţia Open Doors (Uși deschise) a lansat campania de rugăciune pentru musulmani în timpul Ramadanului. Calendarul de rugăciune propus acoperă problemele cele mai importante pentru care creștinii s-ar putea ruga în această perioadă, de la convertirea musulmanilor la oprirea persecuţiei creștinilor în ţările lor.

Clericii musulmani se opun educaţiei obligatorii în India

Clericii musulmani din India se opun legislaţiei privind educaţia obligatorie deoarece se tem că aceasta ar putea scoate în afara legii funcţionarea seminarelor teologice musulmane, informează Hindustan Times.

Al-Qaeda ameninţă SUA cu noi atacuri teroriste

Prin vocea purtătorului său de cuvânt, organizaţia teroristă Al-Qaeda a dat un nou avertisment președintelui american cu privire la potenţiale atacuri sângeroase asupra intereselor americane, informeaza Associated Press.

Intoleranţă religioasă reciprocă – lumea creştină vs. lumea musulmană

Mai multe state musulmane au cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite să ia măsuri drastice împotriva valului de islamofobie care se manifestă în Occident, în special în lumea presei. Delegaţii unor ţări musulmane, între care Pakistanul şi Egiptul, s-au adresat Consiliului pentru Drepturile Omului (ONU), atrăgând atenţia asupra rasismului şi discriminării la care sunt supuse populaţiile musulmane, notează Reuters.

Masacru în Pakistan

Grupări musulmane extremiste au atacat două moschei ale credincioşilor Ahmadiyya, din Lahore. Moscheile au fost atacate cu arme, grenade şi bombe, atacul soldându-se cu 94 de morţi şi cu peste 100 de răniţi, anunţă Human Rights Watch. Atacul a fost revendicat de Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP), o grupare locală afiliată mişcării talibane.

Musulmanii din armata SUA încurajaţi să-şi ucidă colegii

Un imam yemenit i-a îndemnat pe musulmanii înrolaţi în armata SUA să îşi ucidă colegii, în semn de credinţă. Anwar al-Awlaki este o figură importantă asociată grupării Al Qaeda din Yemen, fiind căutat de autorităţile americane.

O franţuzoaică a smuls burka unei musulmance într-un mall

O femeie avocat, în vârsta de 60 de ani a smuls vălul unei convertite musulmane, într-un magazin de îmbrăcăminte din Franţa. Scena s-a întâmplat, potrivit The Telegraph, după ce femeile au avut un incident verbal. Unul dintre poliţiștii care s-au ocupat de caz a povestit că avocata a făcut o remarcă maliţioasă la adresa vălului celeilalte femei.

Creștini omorâţi în accese de „nebunie temporară”

Nebunia temporară este unul dintre cele mai folosite argumente în pledoariile pentru apărarea musulmanilor acuzaţi penal pentru uciderea creștinilor, în Egipt. Se pare că acuzaţii care folosesc apelul la lipsa temporară de discernământ reușesc să scape, datorită unei legi islamice care permite discriminarea.

Imam italian – și Fecioara Maria purta văl

    Purtarea vălului este o tradiţie pe care și Fecioara Maria o respecta, susţine Izzedin Elzir, președintele Uniunii Comunităţilor Islamice din Italia, care înainte de a fi imam a fost creator de modă. „Dacă o să mergeţi să vedeţi cele mai frumoase reprezentări artisitice ale Madonnei, o veţi vedea purtând văl. Nu o veţi vedea aproape dezbrăcată, cred eu,” a spus imamul, criticând vehement decizia autorităţilor italiene de a amenda o femeie de religie musulmană pentru că purta un văl care îi acoperea complet trăsăturile feţei.     Soţul femeii amendate a declarat că aceasta nu făcea decât să respecte prevederile coranice, însă Elzir este de părere că „există două interpretări ale Coranului, ambele valide. Una spune că femeia trebuie să fie complet acoperită, alta că mâinile și chipul pot fi la vedere. Lucrul important este libertatea individului..., iar constituţia garantează dreptul la practicarea religiei.” (Sursa: The Guardian)