nasterea domnului

Minunea apariţiei lui Mesía | În căutarea unei minuni pentru mine

Diferit de toţi marii fondatori de religii, Iisus din Nazaret este unic în viaţă şi moarte, în natură şi caracter. Numai cercetătorii superficiali Îl pot considera doar un înţelept popular, un mare profet, un geniu revoluţionar moral. Iisus este diferit de toţi, chiar şi prin naşterea Sa.

Născut la Betleem, adoptat de Hollywood

Născut de o fecioară, crescut în condiţii umile cu o demnitate fenomenală, sărac întreaga viaţă, dar dorit ca împărat de mii de oameni, vestit pentru vindecarea bolnavilor şi învierea morţilor, ţinta conspiraţiilor celor mai înalţi oficiali, ucis prin răstignire şi înviat după trei zile - Iisus Christos stă în centrul celui mai fabulos scenariu căzut vreodată în mâna realizatorilor de film.

La Chicago au fost expuse fragmente din ieslea în care S-a născut Iisus

Câteva fragmente despre care se spune că provin din ieslea în care s-ar fi născut Iisus, printre care vălul Fecioarei Maria şi un fir din mantaua lui Iosif, au fost expuse ieri în biserica romano-catolică din Chicago, a doua cea mai veche biserică din oraş.

Naşterea lui Iisus: impactul asupra istoriei lumii din ultimele 2 milenii

Niciun lider nu a inspirat vreodată omenirea într-o măsură mai mare decât a făcut-o pruncul născut în Betleem, care a împărţit istoria. Nicio altă personalitate a lumii nu şi-a pus amprenta asupra unui număr aşa de mare de domenii precum a făcut-o Iisus. Iar moştenirea pe care a lăsat-o El, în ceea ce priveşte drepturile omului şi ale femeilor în mod special, educaţia, atitudinea faţă de copii, umilinţa şi iertarea este incomensurabilă.

Care este legătura dintre Iisus şi Moş Crăciun?

Care este legătura dintre Moş Crăciun şi naşterea lui Iisus Christos? Unii americani nu ştiu, însă povestesc că în copilărie, pe 25 decembrie sărbătoreau şi naşterea pruncului Iisus în ieslea din Betleem, dar aşteptau şi darurile din partea lui Moş Crăciun.

Fără scena naşterii lui Iisus anul acesta, din cauza unui proces între creştini şi atei

Oraşul Santa Monica este nevoit să renunţe anul acesta la tradiţia de 60 de ani a decora oraşul cu scene ale naşterii lui Iisus Christos. Judecătorul districtual a interzis cererea bisericilor care se ocupau de organizarea evenimentului, din cauza unui proces pe care acestea îl au împotriva unei organizaţii ateiste.

Crăciun esenţial

Crăciun magic, seară magică, atingere magică, iubire magică - oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta" - e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.

EmanuEL

„De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel" (Isaia 7:14).

Născut din fecioară

Larry King, celebrul realizator de la CNN, întrebat într-o ocazie pe cine ar dori să intervieveze dintre celebrele personaje ale istoriei, a răspuns prompt: „pe Iisus Christos", de la care ar vrea să ştie dacă într-adevăr S-a născut dintr-o fecioară. „Pentru mine, răspunsul la această întrebare ar elucida întreaga istorie"1 - preciza Larry King.

Iosif din Nazaret | Soţul fecioarei şi părintele Fiului

S-a căsătorit cu o femeie însărcinată şi a acceptat responsabilitatea creşterii şi educării unui Fiu care îi era, prin actul creator al facerii lumii, Tată. O misiune plină de riscuri şi provocări pentru un dulgher neînsemnat din Nazaret, care a atras în mod irezistibil atenţia, curiozitatea şi respectul posterităţii.

Staulul cu gratii

La fiecare sfârşit de an, o cenzură ocultă trece sub tăcere adevăratele semnificaţii ale evenimentului care a împărţit istoria în două: naşterea lui Iisus. Sub haina de sărbătoare a Crăciunului, celebrarea naşterii Pruncului s-a metamorfozat cultural într-o vacanţă de voie bună. S-a păstrat motivul religios, dar s-a pierdut înţelesul spiritual.

Naşterea lui Iisus, în direct pe Facebook

Dacă te-ai întrebat vreodată cum ar fi arătat relaţia dintre Maria şi Iosif pe Facebook aruncă o privire la filmuleţul de mai jos. Produs de Igniter Media, scurtul videoclip arată cum ar fi interacţionat cei doi pe o reţea socială.