olimpiada

Olimpiada Internaţională de Matematică este la ea acasă, în România

„Matematica s-a întors acasă!” Acestea au fost cuvintele prin care matematicianul britanic Geoff Smith a deschis Olimpiada Internaţională de Matematică, desfășurată anul acesta în Cluj-Napoca.

Predare completă – O viaţă întreagă, în două cuvinte

Dintre toate deciziile pe care a trebuit să le luăm vreodată, le putem identifica ușor pe acelea care ne-au schimbat viaţa și ne-au testat caracterul. Pentru Eric Liddell, o astfel de decizie a implicat renunţarea la o cursă olimpică în favoarea credinţei sale.

JO de la Rio – Oglinda vremurilor pe care le trăim

Mai ţineţi minte ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) și cum trebuiau ele să salveze lumea cu dezvoltări economice fulminante? Asta nu se întâmpla acum zeci de ani. De fapt, doar acum șapte ani, președintele de atunci al Braziliei, Luiz Inácio Lula Da Silva, își exprima convingerea că JO de anul acesta vor fi excelente, pentru că în sfârșit a venit momentul Braziliei să strălucească sub atenţia lumii întregi. Avea motive să fie optimist, din moment ce Brazilia se bucura de una dintre cele mai rapide rate de creștere economică. Cum se mai schimbă lucrurile!

România, fruntaşă la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Fizică

Echipa României care a participat la a VII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică a obţinut cele mai bune rezultate din istoria participării ei la această competiţie.

România ia 4 medalii la Olimpiada Internaţională de Chimie

În afară de Jocurile Olimpice care se desfăşoară zilele acestea la Londra, a mai avut loc Olimpiada Internaţională de Chimie din Washington, SUA, unde elevii români au obţinut patru medalii.

Olimpiadă de religie pentru copiii din centre de plasament

Peste 60 de copii instituţionalizaţi, de la mai multe centre de plasament din ţară au participat joi la olimpiada naţională „Biserica lui Christos", organizată de Protoeria Pitești a Bisericii Ortodoxe.