papa benedict

Papa a stârnit dezbateri privind folosirea prezervativului

Benedict al XVI-lea este primul Papă care a declarat că folosirea prezervativului este permisă „în anumite circumstanţe".

Papa Benedict i-a scris lui Ahmadinejad

Papa Benedict al XVI-lea i-a scris preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad despre situaţia dificilă cu care se confruntă creştinii din Iran şi şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre catolicii iranieni şi autorităţile de la Teheran se vor îmbunătăţi.

Papa, primit de spanioli cu ovaţii și proteste

Suveranul pontif a vizitat sâmbătă celebrul loc de pelerinaj din Santiago de Compostela, iar duminică a sfinţit catedrala Sagrada Familia din Barcelona. În ambele locaţii papa a fost primit cu ovaţii dar și cu proteste, în special din partea militanţilor gay și pro-life. La rândul său a criticat politicile guvernamentale care favorizează căsătoriile gay, divorţul și avortul.

Papa s-ar putea întâlni cu patriarhul rus

O întâlnire între cei doi lideri religioși este mult mai aproape de împlinire, a sugerat ieri la Vatican mitropolitul ortodox Hilarion de Volokolamsk. Chiar dacă nu s-a stabilit o agendă oficială, contextul actual este unul favorabil. 

Vaticanul le întinde mâna anglicanilor conservatori

Vaticanul este gata să-i primească în rândurile sale pe anglicanii care nu sunt de acord cu tendinţele teologice progresiste ale Comuniunii Anglicane, respectiv cu hirotonirea femeilor şi a homosexualilor şi cu susţinerea căsătoriilor între persoane de același sex.

Schimb de replici între Vatican şi Almodovar

Într-un interviu acordat publicaţiei Die Zeit, regizorul Pedro Almodóvar declara că imaginea Vaticanului vizavi de familie este depăşită şi că Papa Benedict al XVI-lea ar trebui să mai iasă din Vatican pentru a vedea cum este lumea reală.